AUDIO: Victorie unică în istoria Iaşului: Teii revin pe bulevardul Ștefan cel Mare

vineri, 21 august 2015, 02:00
6 MIN
 AUDIO: Victorie unică în istoria Iaşului: Teii revin pe bulevardul Ștefan cel Mare

Pentru prima dată, o iniţiativă a societăţii civile are toate şansele să determine autorităţile să întoarcă o importantă decizie edilitară. În urma demersurilor unui grup civic constituit spontan în mediul online, Primăria va demara marţi o amplă opţiune de consultare a opiniei publice în privinţa replantării teilor pe Ştefan cel Mare.

Societatea civilă a înregistrat o victorie unică în istoria post-decembristă a Iaşului. La peste 30 de luni de când Primăria a decis unilateral să taie teii de pe Ştefan cel Mare, un grup civic constituit spontan în mediul online împotriva acestui demers, în februarie 2013, ar putea întoarce decizia. În perioada 25 august – 25 septembrie, în opt puncte din oraş vor fi disponibile chestionare în care ieşenii îşi vor putea exprima opţiunea în privinţa replan­tării teilor pe pietonal. Dacă majoritatea respondenţilor vor vota în favoa­rea acestei idei, atunci copacii vor fi plantaţi în luna noiembrie 2015, iar salcâmii vor fi mutaţi în diverse spaţii verzi din oraş. 

„Implicarea cetăţenilor poate produce schimbări în administraţie“ 

Consultarea publică a fost iniţiată de municipalitate după ce grupul „Iaşul iubeşte teii“ a cerut în nenu­mărate rânduri replantarea arborilor, un proiect în acest sens fiind respins în Consiliul Local în urmă cu an.

Polul de rezistenţă civică a continuat acţiunile şi, pe parcursul acestui an, împreună cu arhitecţi recunoscuţi la nivel naţional, a elaborat un proiect tehnic pentru replantarea teilor. Documen­taţia a fost înaintată săptămâna trecută Primăriei, iar presiunea publică şi mediatică l-au determinat pe primarul interimar Mihai Chirica să iniţieze un mic referendum local pe această temă. Demn de precizat că, în ultimii 2 ani şi jumătate, Chirica a fost un fervent apărător al actualei transformări peisagistice a pietonalului. „Dacă cetăţenii se implică şi sunt perseverenţi, pot pro­duce schimbări la nivel de administraţie a oraşului“, a declarat ieri unul din reprezentanţii grupului „Iaşul iubeşte teii“, Alexandrina Dinga.

În 2013, Primăria a motivat iniţial tăierea teilor prin faptul că erau uscaţi, dar, ulterior, au admis că salcâmii japonezi au fost plantaţi pentru o „mai bună vi­zibilitate a monumentelor“. Acţiunea de defrişare a pietonalului a atras şi o amendă de 60.000 de lei pentru Pri­mărie, sancţiune care a fost achitată din bani publici. De-a lungul timpului, atât primarul suspendat Gheorghe Nichita, cât şi actualul primar interimar Mihai Chirica s-au poziţionat îm­potriva replantării teilor pe pietonal.

Unde pot vota ieşenii pentru replantarea teilor

Primăria va tipări 12.000 de chestionare pe care le va distribui în centrele de cartier (Păcurari, Alexandru cel Bun, Nicolina, Frumoasa şi Tătăraşi) şi trei puncte suplimentare ce vor fi amenajate pe Ştefan cel Mare, în parcul Copou şi în Alexandru cel Bun. Potrivit primarului interimar, deschi­derea urnelor va avea loc pe data de 25 septembrie în Sala Mare a municipalităţii. Numărarea voturilor se va face de către reprezentanţi ai Primăriei împreună cu cei ai grupului civic „Iaşul iubeşte teii“.

„În funcţie de rezultate, vom parcurge etapa a doua. Dacă răspunsul va fi favorabil pentru replantare, demarăm procedura de achiziţie a arborilor, iar campania de plantări va fi în prima decadă din noiembrie. Facem o invitaţie tuturor celor care se simt implicaţi să-şi spună punctul de vedere şi să fie convinşi că rezultatul dorinţei dumnealor va fi cel aplicat. Salcâmii vor fi transplantaţi şi vor fi duşi în cel puţin trei locuri, în parcuri pe care urmează să le amenajăm în Dacia şi Nicolina“, a spus edilul.

Între timp, la nivelul municipalităţii, specialiştii vor face o analiză a speciei de tei care ar putea fi plantată. Amintim că „Iaşul iubeşte teii“ a propus aducerea din străinătate a unor tei cu o înălţime actuală de 5 metri cu coronament globular care pot fi plantaţi cu ajutorul unei maşini speciale. 

––-

Ce acţiuni a făcut grupul „Iaşul iubeşte teii“ în aproape trei ani

Grupul de iniţiativă civică s-a constituit spontan, în februarie 2013, în încercarea de a opri tăierea teilor care era în curs. Însă, Primăria a continuat defrişarea pietonalului. În prezent, grupul este sprijinit în online de peste 13.000 de simpatizanţi.

În perioada februarie 2013 – august 2015, grupul civic a organizat o serie de acţiuni, inclusiv proteste în stradă prin care a solicitat replantarea teilor. În acelaşi timp, a iniţiat o petiţie online care, până ieri după-amiază, era semnată de aproape 9.000 de persoane. Deocamdată, nu este clar în ce măsură se va ţine cont şi de părerea celor care şi-au exprimat opţiunea în mediul virtual.

La nivel de acţiuni, „Iaşul iubeşte teii“ a atacat în instanţă un refuz al Primăriei de a răspunde unei solicitări de informaţii de interes public şi a câştigat. Recent, grupul a obţinut o altă victorie după ce Primăria fost obligată să oprească tăierea a sute de arbori din Copou, marcaţi ilegal anul trecut pentru a fi doborâţi la pământ.

O altă victorie notabilă a grupului a constat în determinarea Primăriei de a renunţa la realizarea unei parcări subterane în faţa Teatrului Naţional, în contextul în care parcul din faţa monumentului ar fi urmat să fie reamanjat fără vegetaţia actuală. Pentru implicare, grupul a fost premiat în cadrul unor evenimente precum „Gala Societăţii Civile“, „Oamenii Timpului“, „Gala Premiilor Participării Publice“ şi „Gala Tinerelor Valori“. Recent, grupul a lansat şi site-ul www.iasuliubesteteii.ro.

––

Consultare publică şi pentru Sărbătorile Iaşului

Pe lângă chestionarele legate de replantarea teilor, Primăria solicită ieşenilor să se pronunţe şi asupra programului „Sărbătorilor Iaşului“. În primul rând, ieşenii sunt întrebaţi dacă sunt de acord cu separarea sărbătorii religioase a Sfintei Parascheva de concertul tradiţional al „Zilelelor Iaşului“, în sensul organizării acestuia din urmă pe data de 15 octombrie, şi nu pe 14 octombrie.

„În fiecare an, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva, pe Strada Palat sunt amplasate spaţii special amenajate, căsuţe, tarabe pentru comercianţii care vin în acest scop la Iaşi. Sunteţi de acord ca aceste activităţi să continue?“, este cea de-a doua întrebare a chestionarului. De asemenea, ieşenilor li se cere părerea privind numele artiştilor care trebuie să concerteze de „Sărbătorile Iaşului“ prin nominalizarea a trei artişti internaţionali şi trei naţionali. Nu în ultimul rând, Primăria vrea să afle ce fel de acţiuni ar mai dori cetăţenii să fie incluse în programul sărbătorilor. 

Comentarii