VIDEO: Un meci, întrerupt de două ori de un câine jucăuș și o pisică

luni, 16 ianuarie 2017, 12:46
1 MIN
 VIDEO: Un meci, întrerupt de două ori de un câine jucăuș și o pisică

Un câine şi o pisică au fost protagoniştii unor momente amuzante la meciul Pachuca – Jaguares Chiapas, din prima ligă mexicană, cele două animale intrând pe teren şi provocând, rând pe rând, întreruperea jocului pentru scurt timp, scrie news.ro.

Câinele a intrat pe teren în minutul 66 şi a parcurs în fugă o parte din gazon, după care a ieşit singur, iar la margine a fost luat în primire de angajaţii clubului. Câinele a fost dus apoi şi în vestiar, după cum au putut vedea fanii pe conturile de Facebook şi Twitter ale clubului Pachuca.

Pisica a ajuns pe gazon în minutul 85 şi a stat într-un colţ al terenului netulburată mai multe secunde, până când arbitrul şi-a dat seama că este acolo şi a întrerupt jocul pentru ca animalul să fie scos. Apoi, în momentul în care cineva s-a apropiat de ea, pisica s-a speriat şi a ieşit de pe teren.
 
Cele două momente au fost privite cu umor de fanii mexicani, dintre aceştia o tânără chiar postând pe Facebook un colaj cu cele două animale, cu comentariul: "Probabil a obosit căţelul. De aceea a avut loc o schimbare şi a intrat pisica".Meciul dintre Pachica şi Jaguares Chiapas a fost câştigat de gazde cu scorul de 1-0.

Comentarii