Bucurii şi necazuri din Malta

miercuri, 12 iunie 2019, 01:43
3 MIN
 Bucurii şi necazuri din Malta

 

Selecţionerul este mulţumit de eficacitatea jucătorilor, de debutul lui Iulian Cristea şi este supărat din cauza acuzelor aduse în presă

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, după victoria cu Malta, că este nemulţumit de accidentarea fundaşului Ionuţ Nedelcearu, de cartonaşul roşu primit de fundaşul dreapta Alexandru Chipciu şi de jocul echipei din finalul primei reprize. “Contam pe cel puţin patru puncte din această dublă. Chiar dacă egalul din Norvegia a venit în ultimele minute, această victorie ne dă şansa să depindem de noi, atât cu Suedia, cât şi cu Norvegia, acasă. Avem cu Spania următorul meci, pe care trebuie să-l pregătim bine şi să scoatem un rezultat pozitiv. Sunt supărat un pic pe această eliminare a lui Alex, mai ales că el se simte foarte bine pe postul de fundaş dreapta. Îmi pare rău pentru că din punctul meu de vedere este un fundaş lateral care face atât faza de apărare, cât şi faza de atac, avem foarte multe opţiuni cu el. Dar avem şi alţi jucători la echipa naţională care îl pot înlocui pe Alex Chipciu şi sunt sigur că o vor face foarte bine. Sunt supărat şi de accidentarea lui Nedelcearu, pentru că am vrut să încerc acest cuplu de fundaşi centrali în acest meci”. Selecţionerul a remarcat, de asemeneaşi unele aspecte pozitive , cum ar fi debutul lui Iulian Cristea.”Am marcat patru goluri, am avut o echipă destul de tânără în primul 11 şi am reuşit să marcăm trei goluri în prima repriză. Nu am fost mulţumit de ultimele 10-15 minute din prima repriză, în care ne-am mulţumit cu acel 3-0. În a doua repriză, chiar dacă am mai avut ceva ocazii, nu am mai avut inspiraţia pe care am avut-o în prima repriză, dar este foarte bine că am marcat al patrulea gol. Trebuie să ne facem calcule, suntem în grafic deocamdată, nu suntem la mâna nimănui, avem meciurile decisive acasă, cu suporterii alături de noi, îmi doresc ca ei să fie alături de echipa naţională. Ianis s-a zbătut ca toţi ceilalţi, ceea ce i-am cerut din punct de vedere tactic a făcut foarte bine, s-a mişcat foarte bine între linii, a creat spaţii, a combinat cu jucătorii din faţă, a încercat să dea gol, să dea pase de gol, din punctul meu de vedere a făcut un meci bun ca întreaga echipă”, a declarat Contra, la ProTV.

Selecţionerul s-a referit şi l-a situaţia lui Ionuţ Nedelcearu, accidentat în meciul de luni. El a rămas o zi în Malta pentru a fi consultat de un specialist după ce i s-a făcut o radiografie. Nedelcearu ar putea fi operat urmând să poarte o mască pentru a putea juca la Campionatul European de tineret.

El a ameninţat că îi va da în judecată pe cei care susţin că face selecţia la echipa naţională ţinând cont de impresarii jucătorilor.

 

Nedelcearu merge cu nasul rupt

Recent, fundaşul Ionuţ Nedelcearu, a declarat că a suferit o fractură a oaselor nazale, însă asta nu îl va împiedica să evolueze la Campionatul European de tineret.

“Nu este nimic grav, am fost la spital, la un ORL-ist, este doar o fractura a oaselor nazale, nu mă împiedică să pot evolua, trebuie să port o mască timp de zece zile. Pe teren, mai mult mi-au dat lacrimile pentru că mă gândeam că pierd Euro. Cu Malta, deja aveam 2-0, nu i-am simţit să ne pună probleme şi de aceea mă gândeam la Euro”, a declarat Nedelcearu la Digisport. Nedelcearu va fi supus unor noi teste în Italia, iar apoi se va decide dacă va rămâne în lot sau locul lui va fi luat de dinamovistul Ricardo Grigore.

Comentarii