Bugetul Iaşului a trecut ca trenul prin gară. USR face blat şi mimează opoziţia. PSD se declară singur împotrivă

joi, 19 ianuarie 2023, 02:50
4 MIN
 Bugetul Iaşului a trecut ca trenul prin gară. USR face blat şi mimează opoziţia. PSD se declară singur împotrivă

Primarul Mihai Chirica (PNL) a obţinut, ieri, fără emoţii, aprobarea bugetului Iaşului pe anul în curs. Liberalii au majoritatea în plen, iar la nivel de comisii, pas procedural decisiv, au reuşit să-i tocmească pe consilierii USR astfel încât bugetul să ajungă la vot în plen. Proiectul a trecut în forma dorită de primar, fără surprize. 

Solicitarea societăţii civile de amânare a votului, pentru organizarea unor dezbateri publice, nu a avut ecou în plen. Şedinţa Consiliului Local (CL) a început cu scandal, de pe urma căruia au profitat din plin consilierii PSD întrucât a fost evidentă sciziunea din interiorul USR, unde cel puţin două „tabere” duc o luptă pentru putere în perspectiva alegerilor de anul viitor. Dacă pentru PSD a fost un prilej de a se autoproclama „singurul partid de opoziţie” (deşi PNL şi PSD guvernează la nivel central), pentru liberali a fost un context favorabil pentru a negocia cu USR.

Cosette Chichirău a făcut „show”

„Lupta” din USR se duce între organizaţia judeţeană, controlată de Cosette Chichirău şi cea municipală, condusă de Filip Havârneanu. Ambii au fost prezenţi ieri la şedinţă şi au luat cuvântul. În timp ce Chichirău a criticat dur alianţa majoritară din CL, Havârneanu s-a limitat în a nega acuzaţiile de înţelegeri subterane cu PNL. Chichirău a acuzat că, în ultimii doi ani, PNL a adoptat hotărâri prin „furt şi înşelăciune”, cu aluzie la faptul că liberalii l-au atras de partea lor, în mai 2021, pe Cezar Baciu (exclus din USR) pentru a-şi asigura majoritatea în plen şi l-au desemnat apoi viceprimar. „Eşti un hoţ!”, a strigat Chichirău către Baciu, în timp ce ultimul îi reproşa un mod autoritar în care a condus USR până acum doi ani. Chichirău a avut schimburi de replici şi cu primarul, şi cu alţi consilieri care, la rândul lor, s-au arătat indignaţi că au fost catalogaţi drept „hoţi şi infractori”. „Îmi cer scuze, adevărul doare!”, a fost replica ironică a deputatului USR. Chichirău a susţinut că va ataca toate hotărârile adoptate de către plen cu aportul lui Baciu în ultimii doi ani (deşi, legal, orice hotărâre de CL poate fi atacată într-un termen limitat) şi, mai mult, a susţinut că va cere daune de la Baciu, în sumă echivalentă salariilor încasate de acesta ca viceprimar. Chichirău nu a explicat care ar putea fi fondul procesului. „Observ că atitudinea dvs. nu s-a schimbat deloc”, a comentat Baciu. Amuzaţi de conflictele în centrul cărora s-a aflat USR, social-democraţii, prin vocea lui Mihai Gavril, au solicitat preşedintelui de şedinţă ca „dl Havârneanu, cel care conduce aripa PNL din USR” să ia şi el cuvântul. Havârneanu s-a conformat şi a replicat că aleşii USR au venit „la muncă”, nu să facă alianţe cu PSD sau PNL. Amintim că, iniţial, între PSD şi USR au fost discuţii pentru boicot, dar, ulterior, USR s-a raliat poziţiei PNL.

Ce a obţinut USR din înţelegerea cu PNL?

La nivel politic, înţelegerea din culise între USR şi PNL este de notorietate, artizanii fiind Havârneanu şi Daniel Juravle (viceprimar PNL). Cel din urmă l-a atras de partea lui după ce a negociat câteva amendamente ale USR care să fie aprobate în plen şi cu care, ulterior, USR să încerce să câştige capital politic la nivel public. Culmea, unele amendamente tocmite erau deja, într-o formă sau alta, în bugetul iniţial sau, în cazul altora, vorbim despre iniţiative pe care Primăria le are în fază de proiect. Învoiala între PNL şi USR a însemnat, până la urmă, o sumă de 3,5 milioane lei, cu toate că, anterior, erau discuţii pentru cel puţin 10 milioane lei. Drept răsplată, după ce au facilitat discutarea bugetului în plen, consilierii USR au asigurat şi o scurtare a şedinţei după ce au retras peste 40 dintre cele 72 de amendamente depuse: conform legii, fiecare amendament trebuie discutat individual, iar consilierii aveau deja experienţa şedinţei de 12 ore a comisiilor de specialitate, în care bugetul a fost în primă lectură. Înţelegerea prealabilă între PNL şi USR, de la nivel de comisii, a fost şi mai evidentă în momentul în care, din neatenţia consilierilor liberali, un amendament tocmit a fost respins.

Când PNL a sesizat greşeala, era deja prea târziu, însă a intervenit primarul Chirica: edilul le-a promis consilierilor USR că propunerea lor va fi discutată din nou în următoarea şedinţă de CL. În final, proiectul de buget a fost aprobat cu aportul PNL, PMP şi al viceprimarului Cezar Baciu (exclus din USR), respectiv 14 din 27 de voturi. În schimb, consilierii PSD s-au abţinut (5 voturi), în timp ce consilierii USR au mimat opoziţia şi au votat „împotrivă” (8 voturi), cu toate că le-au fost aprobate amendamentele care fuseseră agreate cu liberalii în culise. În timpul şedinţei, a venit şi o veste bună pentru alianţa PNL-PMP: procesul lui Cezar Baciu a fost suspendat de către Curtea de Apel până la soluţionarea altei cauze deschise de fostul membru USR prin care el a cerut anularea deciziei Comisiei Naţionale de Arbitraj a USR, decizie prealabilă celei de excludere. Astfel, cauza principală a fost tergiversată, iar Cezar Baciu are şanse să-şi ducă mandatul până la capăt.

 

 

Comentarii