Ce are de câştigat Iaşul din execuţiile comandate de Bucureşti?

Urmărind micul circ PSD-ist de excludere a lui Mihai Chirica din partid, adică meciul dintre primar şi şeful CJ întreţinut de la centru de Liviu Dragnea, nu poţi să nu te gândeşti cât timp pierde şi ce mize mărunte animă partidul de guvernământ. Acestea sunt priorităţile şi mizele capitalei Moldovei?

Când guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrage atenţia că lipsa infrastructurii de transport între regiunile istorice riscă să devină „o preocupare pentru securitatea naţională”, iar în lipsa investiţiilor decalajele între Estul şi Vestul României tind să devină de „nerecuperat”, tot ce poate face partidul de guvernământ este să promoveze execuţiile partinice şi lupta pentru putere în interiorul organizaţiilor. De aici şi efectele. Când într-un judeţ de ponderea Iaşului, Primăria şi Consiliul Judeţean nu funcţionează corelat, proiectele sar în aer: cine să se gândească la dezvoltare metropolitană şi regională? Dar la parcuri industriale? Spital regional? Aeroport? Centuri ocolitoare? Autostradă? Realizarea ori punerea în valoare a acestor obiective rămâne o preocupare mai curând a societăţii civile.

Pe lângă mediocritatea politică în care se complace, ceea ce pare a fi caracteristic Iaşului în raport cu centrul este mişcarea politică contre-pied. Interesele locale şi regionale nu reuşesc să se sincronizeze cu ciclurile electorale naţionale şi nici cu ora exactă a Bucureştiului.

Ca fapt divers, privind cele aproape trei decenii trecute după 1989, nu poţi să nu constaţi că perioade îndelungate puterea din municipiul Iaşi a fost deţinută de o opoziţie politică în raport cu Guvernul de la Bucureşti (C. Simirad 1992-1996, dar nici sub CDR, 1996-2000, nu a fost altceva!; Gh. Nichita: 2004-2008; 2009-2012). Vreo 16 ani din cei 28 luaţi în calcul, primarul a fost de altă culoare decât cea a Guvernului.

Situaţia numărul doi a fost şi ea la fel de nefavorabilă. Deşi a avut aceeaşi culoare politică cu a Executivului, municipiul a fost condus de o grupare marginală sau dizidentă a partidului de guvernământ. Nu e doar situaţia de acum a lui Mihai Chirica, ci şi a lui Nichita, un marginal tolerat între 2012-2015 în raport cu guvernul USL, dar şi cunoscut pentru o relaţie tensionată cu premierul Victor Ponta. Aşadar, mai adăugaţi încă vreo cinci ani la bilanţul stării atipice şi nefavorabile.

În situaţia a treia, când, în cele din urmă, Iaşul are aceeaşi culoare politică cu Guvernul, vocea edililor amuţeşte, îşi pierde individualitatea şi cântă aria centralistă, uitându-şi complet sau ignorând agenda politică regională sau locală. Cel mai bun exemplu este cum s-a topit Simirad cu tot cu Partidul Moldovenilor în PDSR, dar îl adăugăm aici şi pe Maricel Popa, un mitoman de profesie.

Singura situaţie în care astrele s-au aliniat favorabil Iaşului a fost perioada lui Cristian Adomniţei (2012-2015), când s-a putut face aeroportul (mai mult prin ambiţie personală decât prin sprijin de la centru, dar cel puţin nu s-au mai pus piedici), s-a reuşit demararea unor lucrări de infrastructură şi, pare-se, fostul şef al CJ a înţeles importanţa unei coalizări regionale. Deşi ar fi putut să joace un rol important, Fenechiu, din poziţia de ministru, a ratat şansa de a fi un actor regional şi a mişcat ceva pentru autostradă, pentru că l-au prins păcatele penale din urmă.

Priviţi Clujul spre comparaţie, avantajat oricum enorm faţă de Iaşi prin poziţia geografică. A avut situaţia ideală a lui Emil Boc, un edil care a devenit premier, şef al partidului de guvernământ, apoi şansa să revină în primăria de unde a plecat. Un ciclu de putere complet sincronizat cu Bucureştiul. A reuşit să urnească proiectele de infrastructură pentru Transilvania şi suficient timp să creeze reţele de funcţionari ardeleni, să colonizeze compania naţională de autostrăzi cu oameni care să mişte proiectele de peste munţi. Iaşul a fost departe de această situaţie. În ultimii 28 de ani, cum ştim, am avut un singur premier timp de două luni, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi capabil să înţeleagă nevoile regiunii şi dornic să o ajute, baza de sprijin în PDL era oricum infimă, chiar dacă şi-ar fi continuat mandatul.

Bine, bine, vor spune haterii valahi, dar Dragnea nu a pus recent nişte moldoveni în Guvern? Sigur, dar parcă sunt puşi acolo special să ne facă de râs, să se spună că ăsta-i nivelul pe aici, că pe lângă beţivi, violatori şi asistaţi sociali acum ne-am pricopsit şi cu „miniştri”. După câte se vede, resursa umană din partidul lui Dragnea nu este capabilă să gândească în interes regional. La o problemă de sistem a statului – decalajele regionale, care pot afecta securitatea naţională – se poate răspunde numai şi numai prin politici regionale. Dar, evident, asta e o problemă minoră pe lângă supărarea crâncenă pe care Chirica i-o provoacă lui Dragnea.