De Business

Punem punctul pe știi

Companiile publice, evoluții recente și opinii de audit

marți, 06 septembrie 2022, 19:12
4 MIN
 Companiile publice, evoluții recente și opinii de audit

În economia noastră, operau la nivelul anului trecut un număr de 2411 întreprinderi publice. Potrivit OUG nr. 109/2011 (privind guvernanţa corporativă), acestea includ regiile autonome și companiile/societăţile naţionale la care statul este acţionar unic, majoritar ori deţine controlul. În aceeași categorie intră și societăţile la care una sau mai multe întreprinderi publice deţin o participaţie majoritară sau care le asigură controlul.

Din totalul de 2.411 întreprinderi publice, 846 sunt ale autorităților publice centrale și 1.565 ale celor locale. În temeiul OUG nr. 109/2011 și OG nr. 26/2013, Ministerul Finanțelor (MF) este instituție de monitorizare și de supraveghere a activității acestora, urmărind implementarea prevederilor anumitor acte normative de către autoritățile publice tutelare, dar și de către întreprinderile publice înseși. Oprindu-ne doar asupra a 227 întreprinderi publice centrale (ÎPC) – active, care au fost monitorizate de MF (vezi cifre cheie în Figura 1) -, să spunem că acestea desfășoară activități de genul: producție și furnizare de energie electrică și termică, gaze, apă caldă, transporturi terestre, inclusiv prin conducte, extracția petrolului brut și a gazelor naturale etc.

Potrivit Raportului MF privind activitatea întreprinderilor publice în anul 2021 (https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/08/RAPORT.pdf), aici, fiecare din cei 169.065 lucrători (număr efectiv de personal în anul 2021, în scădere cu 4.356 persoane față de 2020) a avut un câștig salarial mediu brut lunar cifrat la 7.113 lei. Dintre cele 227 ÎPC active, 129 au obținut profit în anul 2021, dar numai 40 dintre acestea au repartizat efectiv dividende/vărsăminte cuvenite Bugetului de Stat. Valoare totală a acestora a fost de 4.651.729 mii lei (80,29% provin din producția de energie electrică și extracția gazelor naturale).

Explicația nerepartizării: în majoritatea cazurilor, profitul net obținut a fost utilizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți. Potrivit raportului menționat (https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/08/RAPORT.pdf), aceste entități au beneficiat și de subvenții bugetare. Din totalul lor – în sumă de 12.679.198 mii lei, 42,22% a vizat activitatea de exploatare (mai ales pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Energiei), iar 57,78%, investițiile (detașându-se aici Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Transporturilor).

Dacă vorbim de un top-10 ÎPC care au înregistrat cel mai mare profit brut în anul 2021, acesta cuprinde: Hidroelectrica S.A., ROMGAZ S.A., Nuclearelectrica S.A., Compania Imprimeria Națională S.A., TRANSGAZ S.A., Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanta, Registrul Auto Român R.A., Loteria Română S.A., Compania Națională de Investitii C.N.I. S.A. și Societatea Națională a Sării S.A. În același timp, Top-10 ”pierderi” include: Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă ”C.F.R. Marfă” S.A., SNT ”C.F.R. Călători” S.A., Metrorex S.A., Romaero S.A., Carfil S.A., Societatea Electrificare CFR S.A., Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, Societatea de Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje C.F. IRLU S.A. și Societatea Avioane Craiova S.A. Când se vorbește de cauzele neîmplinirilor economice, cel mai adesea este amintită pandemia Covid-19, după cum există și cauze specifice domeniilor de activitate.

De exemplu: la Complexul Energetic Oltenia S.A. – creșterea prețului la cerificatele de CO2 cu peste 90% față de valoarea estimată în buget; la Carfil S.A. (filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.) – scăderea volumului comenzilor de produse militare pentru principalul client – Guvernul S.U.A. și lipsa de comenzi din partea MApN; la ”C.F.R. Marfă” S.A. – preluarea unor clienți importanți de către operatori privați de transport feroviar etc. Dar dincolo de (ne)performanțele ÎPC, acestea fac obiect al auditării situațiilor financiare, efectuată de către auditori statutari, persoane fizice sau juridice legal autorizate). De altfel ÎPC au obligația publicării pe site-uri a unor importante documente, precum: raportul de audit al situațiilor financiare anuale, raportările contabile semestriale, raportul administratorilor, Codul de conduită și etică și Hotărârile AGA.

Din centralizarea MF rezultă că din cele 144 ÎPC care aveau obligația publicării pe pagina de Internet a raportului de audit la situațiile financiare (2021), doar 118 ÎPC s-au conformat (Tabel 1).

Aferent acestora, pentru 92 ÎPC opiniile de audit au fost exprimate fără rezerve, iar pentru 26 ÎPC opiniile au fost exprimate cu rezerve. Ceea ce înseamnă totuși o nonconformitate apreciabilă. Respectiv, cumulând numărul de ÎPC neauditate (26) cu cel la care opinia consemnată a fost ”cu rezerve” (26) și raportând la totalul de 144 ÎPC care aveau obligația să se supună auditării specifice, rezultă că peste o treime din entitățile de acest tip au cel puțin o problemă – abatere, neregulă – care reclamă preocupări de înlăturare şi prevenire din partea managementului.

Comentarii