Consorţiile adminstrative: în loc de reformă, shaorma cu de toate

De fiecare dată se invocă necesitatea reducerii cheltuielilor administrative, a funcţionărimii – „grasul care stă în cârca slăbănogului”, eficientizarea actului administrativ faţă de nevoile cetăţenilor, creşterea absorţiei fondurilor europene, valorificarea potenţialului teritorial, turistic, cultural, istoric. Toate acestea au rămas simple argumente în notele de fundamentare ale proiectelor de reformă administrativă de după 1990. De peste jumătate de secol, România stă încremenită în organizarea administrativ-teritorială (judeţe, oraşe şi comune), aşa cum este prevăzută în prevederile Art. 1 din Legea nr. 2 din 1968. Şi legea fundamentală a ţării – Constituţia – este elaborată înainte de aderarea României la NATO (2004) şi UE (2007). Cine ştie, după ce vom fi aderat la spaţiul Schengen şi/sau OSCE, poate vom face o reformă administrativă veritabilă, care să ţină cont de ceea ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru.

După 1990, multe comune s-au fragmentat, după cum au dorit mai marii politici ai vremii (baronii locali), în căutare de feude peste care să-şi întindă puterea şi influenţa. Unele oraşe care se aflau în plin proces de degradare socioeconomică au fost transformate intempestiv în municipii, urmare a unor chiolhanuri politico-administrative finalizate cu succes. Oamenii pribegeau în Occidentul prosper cu speranţa unei vieţi mai bune, iar acasă ştabii politici şi administrativi organizau referendumuri locale pentru a forma noi unităţi administrativ-teritoriale care nici măcar nu aveau capacitatea să-şi acopere cheltuielile de funcţionare cu aparatul propriu. Avem destule localităţi şi edili care abia strâng venituri din taxe şi impozite pentru salariile din primărie, aşteptând cu mâna-ntinsă la pomana guvernamentală: alocări de fonduri din rezerva aflată la dispoziţia prim-ministrului, pentru reechilibrarea bugetelor locale, pentru cheltuieli curente şi de capital – cunoaşteţi jargonul administrativ!

Am fost martorul unei astfel de tentative de reformă administrativă, pe când lucram la Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui (2007-2012). Era în plină criză economică, anul 2011, cu tăieri de salarii în administraţie, concedieri, scăderea drastică a veniturilor populaţiei, când ne pomenim cu o circulară venită de la Ministerul Administraţiei Internelor. Se solicita convocarea de îndată a directorilor serviciilor deconcentrate ale ministerelor în teritoriu, analiza şi identificarea unor servicii publice care să fie cedate primăriilor. Tot în circulara cu pricina, se ordona organizarea unei şedinţe cu primarii pentru a analiza dacă au capacitatea administrativă (resurse materiale, financiare, instituţionale şi umane) necesară preluării unor servicii publice de la direcţiile deconcetrate ale ministerelor. Era un fel de deconcentrare pe repede înainte, un transfer de servicii publice de la administraţia centrală (ministere, agenţii guvernamentale şi ale „organe de specialitate”) către administraţia publică locală. Toată această consultare a făcut parte dintr-un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, lansat în spaţiul public de preşedintele Traian Băsescu şi susţinut de premierul său, Emil Boc. Pentru noi, cei din teritoriu, toată daravela părea o fumigenă lansată în scopul acoperirii unor scandaluri politice şi/sau pentru a distrage atenţia oamenilor de la problemele cu adevărat importante: deteriorarea drastică a nivelui de trai într-o României devenită de curând membră a UE.

Zilele trecute, am fost solicitat la Radio HIT Iaşi să comentez pe marginea proiectului de lege de completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care prevede crearea unor consorţii administrative, parte a reformei administraţiei publice din to do list-ul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). În acest proiect se spune că, mai multe oraşe sau comune care au în componenţă localităţi rurale se pot asocia în consorţii administrative, fără personalitate juridică, cu scopul declarat de a îmbunătăţi eficienţa serviciilor publice, pentru eficienţa investiţiilor pe plan local sau pentru îmbunătăţirea utilizării resurselor umane şi, evident, pentru „atingerea intereselor colectivităţilor locale”.

Preconizatele consorţii administrative vor funcţiona pe baza unui acord de asociere aprobat de consiliile locale ale oraşelor şi localităţilor rurale care intră în această structură. Deşi aceste structuri asociative nu beneficiază de personalitate juridică, precum asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, proiectul de lege prevede activităţi de reprezentare în justiţie, gestiunea resurselor financiare, umane, exercitarea controlului financiar preventiv, derularea procedurilor de achiziţie publice, închirieri, concesionări, eliberări  de certificate de urbanism, autorizaţii de construire, elaborare de proiecte cu finanţare guvernamentală şi/sau europeană şi altele. Un fel de shaorma administrativă cu de toate.

Prin crearea consorţiilor administrative nu se lămureşte ce se întâmplă cu birocraţia din primăriile care se asociază din moment ce se creează o supra-structură birocratică cu atribuţii asemănătoare aparatului de lucru al primarului. Însă, proiectul abundă în obligaţii şi responsabilităţi reţinute în sarcina funcţionarilor publici care vor lucra în consorţiul administrativ. În mod evident, edilii care se asociază în virtutea mandatelor pe care le primesc de la consiliile locale vor răspunde doar pentru „oportunitate”. Cum s-ar spune, unii cu business-ul, alţii cu ponoasele. Tot în proiectul de lege anterior menţionat mai scrie că un consiliu local al unei localităţi care este parte în consorţiul administrativ poate mandata un alt consiliu local, de asemenea membru în consorţiul administrativ, să exercite în totalitate sau parţial o serie de atribuţii prevăzute de legislaţia incidentă în domeniu.

În Codul Adminstrativ (OUG nr. 57 din 2019) este prevăzută o formă de asociere a unităţilor administrativ-teritoriale – asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, care sunt „ structuri de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori pentru furnizarea în comun a unor servicii publice”. Parcă seamănă cu consorţiile administrative… În judeţul Iaşi, funcţionează o Asociaţie de Dezvoltare Comunitară pentru Salubritate, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, Asociaţia Zona Metropolitană Iaşi şi cine-ştie ce alte forme de asociere între localitaţi.

Să nu uităm de „regiunile de dezvoltare economică”, un soi de decupaje statistico-spaţiale fără personalitate juridică, de uniunea consiliilor judeţene, asociaţia oraşelor şi municipiilor, asociaţia comunelor din România. Toate aceste forme de asociere, organizaţii, instituţii şi structuri creează sinergii, paralelisme, suprapuneri care conturează imaginea unui talmeş-balmeş administrativ ce se gonflează de la sine spre confuzia şi nedumerirea tuturor.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi