De azi, începe la Iaşi Congresul Naţional de Nefrologie. Va avea loc la UMF

joi, 07 octombrie 2021, 01:50
2 MIN
 De azi, începe la Iaşi Congresul Naţional de Nefrologie. Va avea loc la UMF

De astăzi, 7 octombrie şi până sâmbătă, 9 octombrie, Iaşul va găzdui Congresul Naţional de Nefrologie, ediţie care se va desfăşura în premieră în format hibrid având în vedere contextul pandemic actual. 

Formatul hibrid va permite participarea fizică în limita admisă de reglementările legale sau online prin intermediul platformei care a fost creată pentru eveniment. Astfel, va fi o sală de unde se vor transmite live conferinţele şi sesiunile, unde vor putea fi prezenţi participanţi în sală, respectând măsurile de protecţie, dar şi alte două săli virtuale. Reprezentanţii Societăţii de Nefrologie, care organizează acest eveniment, au precizat că s-a mers pe modelul congreselor din ultimul an şi jumătate. Evenimentul se va desfăşura în clădirea Nicolae Leon a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, iar din Aula "Alexandru Brăescu" se vor face transmisiunile live

"Este o onoare că acest congres se desfăşoară la Iaşi anul acesta, fiind o recunoaştere a şcolii de nefrologie de aici, care este şi cea mai puternică din ţară. Vor fi câteva premiere destul de mari – pentru prima dată va fi prezentat Dapagliflozinul, care este un medicament revoluţionar în momentul de faţă în boala cronică de rinichi, cu rezultatele în premieră a unor studii internaţionale", a declarat prof. dr. Adrian Covic, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie. Conform organizatorilor, participanţii îşi vor putea dezvolta cunoştinţele profesionale prin accesul la ultimele studii, sesiuni dedicate complicaţiilor asociate bolii cronice de rinichi, transplantului renal, complicaţiilor cardiovasculare la pacientul renal, prezentări ale tinerilor medici nefrologi şi experienţe din practica medicală. Deschiderea oficială a Congresului de Nefrologie va avea loc joi, 7 octombrie, de la ora 18.30, în Aula "Alexandru Brăescu" din clădirea Nicolae Leon, fiind transmisă şi live.

Comentarii