Două transplanturi de cornee realizate într-o singură zi la Iaşi

marți, 09 martie 2021, 15:59
1 MIN
 Două transplanturi de cornee realizate într-o singură zi la Iaşi

Ieri, au fost realizate in Clinica de Oftamologie două interventii chirurgicale de transplant cornee.

"Într-un prim caz este vorba de un pacient în vârstă de 40 ani cu leucom cornean posttraumatic. Acesta a primit cornee pe ochiul afectat cu care nu vedea deloc. Al doilea, pacient de 34 ani cu  leucom cornean postraatic și lipsa cristalinului, posttraumatic. A primit și cornee și implant de cristalin ", a declarat Diana Cimpoesu, purtator de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon și coordonator SMURD Iași.

Echipa a condusă de Prof dr Dorin Chisalita. S-a constat o evoluție imediata favorabilă dar pacienții vor fi in continuare monitorizați.

Citeşte despre numărul record de transplanturi realizate la într-o săptămână la Spitalul Parhon.

Comentarii