Dumitru Buzatu, de nerecunoscut după trei săptămâni de pușcărie: a albit peste noapte, barbă crescută neglijent, pași greoi. Așteptat de femeia de serviciu a PSD

miercuri, 18 octombrie 2023, 08:38
1 MIN
 Dumitru Buzatu, de nerecunoscut după trei săptămâni de pușcărie: a albit peste noapte, barbă crescută neglijent, pași greoi. Așteptat de femeia de serviciu a PSD

Instanța Tribunalului Vaslui a amânat pentru ziua de 18 octombrie decizia în ceea ce privește prelungirea sau nu a arestului preventiv pentru Dumitru Buzatu. Avocații fostului președinte al CJ Vaslui au încercată să convingă judecătorii că Buzatu, lăsat liber, este doar… un bătrânel bolnav, inocent și complet inofensiv pentru bunul mers al anchetei.

 Apărătorii inculpatului nu s-au oprit din retorică nici dincolo de sala de judecată, astfel că au ieșit și afară, în fața ziariștilor, unde au susținut că, după audierea celor zece angajați ai CJ Vaslui, nu ar exista niciun element care să justifice menținerea arestării preventive, cerută cu fermitate de procurorii DNA Iași. 

Cele peste trei săptămâni de stat după gratii și-au pus vizibil amprenta pe mândrul și autoritarul fost șef al județului Vaslui. Trecerea bruscă de la statutul de “greu al PSD-ului” central, la cel de inculpat azvârlit preventiv după gratii, precum și schimbul brutal între confortul din vila sa de lux și sărăcia din celula arestului IPJ Iași l-au marcat. Din mașina Poliției, lângă zidurile Tribunalului a fost văzut dându-se jos un Buzatu care a albit peste noapte, cu barba crescută neglijent și cu pașii greoi. O singură susținătoare, tanti Lenuța, femeia de serviciu de la PSD, a fost cea care a venit să îl încurajeze: “Fiți tare, domnule președinte”. Tanti Lenunța a vărsat lacrimi amare, când a văzut în ce hal a ajuns șeful ei, Dumitru Buzatu.

VIDEO și mai multe informații, pe vremeanoua

Comentarii