Educaţia în România: de la percepţia publică, la statisticile oficiale

Recent, Ministerul Finanţelor a propus un proiect de rectificare bugetară din care reiese suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, care primeşte în plus suma de 1,5 miliarde de lei vechi, alături de alte şapte ministere. Ţinând cont că România este cea mai sărăcă ţară din UE (34,4% din populaţie în risc de sărăcie sau excluziune socială) este de înţeles această rectificare pe plus pentru muncă şi protecţie socială. Un număr de 14 ministere, printre care şi cel al Educaţiei, primesc bani „în minus”. În dreptul Ministerul Educaţiei este trecut un minus de 80 de milioane de lei. Sănătatea va pierde 1,2 miliarde de lei, Cultura 24,5 milioane de lei, iar de la Ministerul Cercetării şi Digitalizării se vor lua 195,9 milioane de lei.

De prea multă vreme, Sănătatea, Educaţia, Cercetarea şi Cultura sunt „pe minus”, cenuşăresele alocărilor sau rectificărilor bugetare de tot felul. Declarativ, toţi le considerăm priorităţi ale dezvoltării umane, sociale, economice, dar banii sunt orientaţi mai tot timpul spre ministerele „economice” şi spre instituţiile de forţă ale statului (Apărare, Interne, Servicii Secrete). La ponderea cheltuielilor pentru apărare şi securitate naţională în Produsul Intern Brut suntem campioni europeni, dar la Educaţie şi Cercetare, suntem plasaţi la coada clasamentelor Eurostat.

În mod paradoxal, PIB-ul României creşte, dar sărăcia rămâne la fel. Pare că suntem angrenaţi într-un efort nesfârşit de modernizare, mai ales a infrastructurii, dar nu reuşim să ne dezvoltăm. Guvernatorul BNR, aflat într-o deplasare în provincie, a afirmat la o conferinţă pe tema inflaţiei că ţara „nu prea arată nici a recesiune, nici a poverty, ci consumul e mult mai mare decât investiţiile”. E drept că oamenii consumă, unii, puţini la număr, din mult prea-plinul obţinut, alţii, cei mulţi, pe datorie sau din banii trimişi de rudele care muncesc în străinătate. E bine şi aşa, vor spune unii dintre noi, măcar avem creştere economică. Noroc cu coana Europă, o criticăm, o blamăm, dar ea e salvarea noastră.

Într-un sondaj de opinie cu tema „Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României”, realizat de INSCOP Research (noiembrie 2022) la comanda think-tank-ului Strategic Thinking Group, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat şi câţiva parteneri academici, este şi o secţiune dedicată percepţiei publice asupra educaţiei în România. Întrebaţi despre problemele cu care se confruntă Educaţia în România, 53,6% dintre respondenţii sondajului INSCOP indică slaba pregătire şi dezinteresul profesorilor, 45,1% abandonul şcolar în rândul copiilor care provin din medii defavorizate, iar 41% lipsa de disciplină a copiilor din ziua de azi. În timp ce respondenţii sunt nemulţumiţi de prestanţa la clasă a profesorilor din şcolile noastre, aceştia din urmă se se consideră „cel mai bine pregătiţi din lume”, alături de colegii lor din Malaezia, potrivit unui studiu efectuat de OSCE cu ani în urmă. Cu alte cuvinte, oficial ne merge prost, beneficiarii direcţi (elevii şi părinţii) sunt nemulţumiţi, dar actorii din sistem apreciază că treaba merge bine.

Conform raportului OECD Testele PISA 2018, comparativ cu alte state, rezultatele elevilor din România ne plasează alături de cele ale elevilor din Republica Moldova, Muntenegru, Bulgaria şi Emiratele Arabe Unite. Atunci când au fost publicate rezultatele la testele PISA, au apărut şi poziţii critice din partea profesorilor noştri cum că situaţia nu e chiar aşa de tragică, că metodologia de evaluare OECD poate fi amendată, ameliorată. Cam cum e şi cu Schengen: olandezii sunt de vină, chiar dacă Olanda este cel mai mare investitor în economia României.

Avem o mare problemă cu educaţia copiilor din mediu rural – aspect constatat şi de respondenţii din sondajul INSCOP Research: accesul dificil al copiilor din rural la educaţie de calitate este menţionat de 35,4% dintre participanţii la sondaj, programa şcolară încărcată de 33,2%, iar lipsa dotărilor din şcoli de 26,1%. Şcoala românească este extrem de polarizată între şcolile de prestigiu ale marilor centre urbane frecventate de copii care provin din familii cu un nivel socioeconomic şi cultural care îi plasează cu mult peste media societăţii şi şcolile obişnuite din oraşele mici, zonele periurbane sărace şi de la sate. Cazurile de copii de la sate cu rezultate excepţionale la evaluările naţionale şi concursurile şcolare sunt prezentate în media mai degrabă ca excepţii, decât ca o normalitate.

Rezultatele sondajului INSCOP Resarch – noiembrie 2022 conturează o listă întreagă de probleme cu care se confruntă sistemul de educaţie din ţara noastră: încurajarea meditaţiilor private (19,7% dintre respondenţi alegând această variantă de răspuns), numărul mare de elevi dintr-o clasă (17,5%) şi modul de evaluare a elevilor (15,3%). La acestea se adaugă şi lipsa de atenţie acordată de părinţi educaţiei copiilor la şcoală (menţionată de 61,6% dintre respondenţi). Părinţii care lucrează în mediul privat, persoanele ocupate în agricultură, lucrătorii neremuneraţi în gospodăria proprie au prea puţin timp şi disponibilitate de a se ocupa de pregătirea copiilor. Mulţi dintre aceştia nu dispun de resursele intelectuale şi culturale pentru a-şi sprijini copiii în efectuarea temelor, nici nu au resursele financiare pentru a plăti contravaloarea meditaţiilor private. Astăzi, o şedinţă de meditaţie la matematică sau limba română variază între 60 de lei (cât solicită un student sau proaspăt absolvent de facultate) şi 120 de lei (cât cere un profesor titrat, de la o şcoală de renume). Educaţia de calitate costă bani: de la bugetul statului, de la administraţiile locale care au în grijă şcolile, de la părinţi care trebuie să plătească meditaţii private şi alte programe extra-curiculare (muzică, dans, sport etc.).

Faptul că nivelul de bunăstare al familiilor influenţează performanţele şcolare ale copiilor nu mai este un secret pentru nimeni. Sigur, există excepţii, părinţi cu capital financiar, dar fără capital cultural ai căror „copii de bani gata” compun „clasa de lux” (cf. sociologului Th. Veblen), trăind din rente, sinecuri de la stat sau afaceri care nu aduc niciun fel de pus valoare comunităţii din care fac parte. Revenind la evaluarea PISA 2018 realizată de OECD, în România, elevii din familii cu statut socioeconomic bun au obţinut, la citire/lectură, cu 109 puncte mai mult decât cei din familii cu statut socioeconomic scăzut. Statutul socioeconomic a fost strâns corelat şi cu performanţele la matematică şi ştiinţe.

Statisticile oficiale (Eurostat, INS) arată că 41,5% dintre copiii din România sunt cu risc de sărăcie sau excluziune socială. Rata de părăsire timpurie a şcolii este de peste 15% în România. Un raport publicat de Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare, în mai 2022, arată că 42% dintre elevii români sunt analfabeţi funcţionali. Potrivit Eurostat, în anul 2020, ponderea cheltuielilor pentru educaţie în PIB a fost de 3,7% în România (penultimul loc în UE), media UE-27 fiind de 5% din PIB, cel mai ridicat nivel fiind în Islanda de 7,7% din PIB, iar cel mai scăzut în Irlanda de 3,1% din PIB.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi