Entuziasm redus la jumătate

joi, 20 ianuarie 2022, 02:43
5 MIN

 

La Australian Open, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse au fost învinse de adversare puternice, iar la dublu n-a trecut decât Raluca Olaru

După primele două zile cu evoluţii excelente ale sportivelor române la Australian Open, ieri au venit şi primele deziluzii, din partea jucătoarelor de viitor ale României. Să recunoaştem, Jaqueline Cristian şi – mai ales – Gabriela Ruse – şi-au depăşit niţel condiţia în primul, dar ele au nimerit şi în runda secundă peste jucătoare superioare în clasament şi două succese de acest gen se leagă greu. Jaqueline, a fost învinsă în 90 de minute de fosta finalistă US Open, americanca Madison Keys (51 WTA), scor 2-6, 5-7. Madison Keys (26 ani) a fost net superioară la serviciu şi a început meciul cu un 4-0, câştigând primul set cu 6-2. Keys a debutat cu dreptul şi în actul secund (2-0), dar apoi Jaqueline a câştigat trei game-uri la rând şi a fost la conducere cu 3-2, mai întâi, apoi 4-3, 5-4. Keys a luat ultimele trei jocuri ale setului şi s-a impus cu 7-5. Keys a dominat la capitolul „winners” , 23-16, în timp ce raportul la erori neforţate a fost echilibrat, 34-36. Jaqueline Cristian reuşit, luni, la Melbourne, cea dintâi victorie a sa la un turneu de Grand Slam, 7-5, 6-4 cu belgianca Greet Minnen.
Gabriela Ruse a pierdut exact cu acelaşi scor (2-6, 5-7) în faţa rusoaicei Veronika Kudemertova (32 WTA), în 84 de minute. Românca a fost dominată la început, în care a avut trei mingi de break, dar nu a reuşit să fructifice niciuna, astfel că Veronika Kudermetova s-a impus cu 6-2. În actul secund, Ruse s-a desprins la 5-2, însă apoi nu a mai luat decât un punct în următoarele trei game-uri şi a fost egalată, iar Kudermetova a continuat evoluţia ascendentă, câştigând cu 7-5, după cinci jocuri consecutive. Ruse, care a comis cinci duble greşeli, a fost surclasată net la primul serviciu, încheind cu mai puţine mingi direct câştigătoare (15-23) şi mai multe erori neforţate (23-17).
Singura rază de lumină a tenisului românesc în ziua de ieri a fost adusă la dublu, de Raluca Olaru care acum concurează cu germana Anna-Lena Friedsam, a trecut în turul secund după victoria cu 6-4, 6-4 asupra cuplului francez Alizé Cornet / Diane Parry. Raluca şi Anna-Lena vor juca în următoarea fază cu perechea chineză Xu Yifan/Yang Zhaoxuan. În schimb, alte două perechi cu românce în componenţă au fost învinse. Irina Begu, cu jucătoarea sârbă Nina Stojanovic, au pierdut cu 2-6, 6-3, 5-7 meciul cu echipa Rebecca Peterson/Anastasia Potapova (Suedia/Rusia). În decisiv, Nina şi Irina au egalat după ce au fost conduse cu 2-5, dar au pierdut următoarele două game-uri.Irina Bara şi georgianca Ekaterine Gorgodze au fost învinse cu 3-6, 4-6 de puternica echipă cehă, după ce au condus cu 4-2 în decisiv Marie Bouzkova/Lucie Hradecka. La dublu mai suntem reprezentaţi de echipa Simona Halep / Gabriela Ruse, programată să întâlnească în prima rundă cuplul româno-german, Jaqueline Cristian/Andrea Petkovic.

 

Drama lui Harmony Tan

Marile favorite de pe partea superioară a tabloului feminin s-au calificat fără probleme în turul al treilea al Australian Open. Japoneza Naomi Osaka (14 WTA) şi cap de serie numărul 13, a învins-o, în turul al doilea, cu scorul de 6-0, 6-4, pe americanca Madison Brengle (54) în numai 65 de minute. Liderul mondial, Ashleigh Barty (Australia) nu i-a lăsat decât două jocuri (6-1, 6-1) italiencei Lucia Bronzetti (142) cu care a petrecut pe teren doar 52 de minute. Spaniola Paula Badosa (6 WTA) a trecut cu 6-0, 6-3 de o altă italiancă, Martina Trevisan (111). Dintre favoritele care au evoluat în ziua a treia a turneului, doar Belinda Bencic (22 WTA) a fost eliminată de americanca Amanda Anisimova (60), pregătită de binecunoscutul Darren Cahill, scor 2-6, 5-7. Un final dramatic a umbrit partida dintre ucraineanca Elina Svitolina (17) şi jucătoarea franceză Harmony Tan (107). Harmony, de origine khmeră dar născută la Paris, a suferit, o gravă accidentare la gamba stângă la scoul de 3-6, 7-5, 1-3 şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Sportiva franceză de 24 de ani a primit un bandaj la picior, apoi a continuat partida, jucând mai mult într-un picior. La scorul de 1-5, pe serviciul propriu, Tan s-a sprijin în rachetă, cu lacrimi în ochi de durere şi supărare, iar arbitrul de scaun a fost nevoit să intervină. Ea nu a putut să mai stea în picioare, astfel că a fost nevoie de un scaun de rotile pentru a fi scoasă de pe teren.

Alte rezultate: Camilla Giorgi (Italia) – Tereza Martincova (Cehia) 6-2, 7-6; Maria Sakkari (Grecia) – Zheng Qinwen (China) 6-1, 6-4;
Jelena Ostapenko (Letonia) – Alison Riske (SUA) 4-6, 6-2, 6-4; Viktoria Azarenka (Belarus/N.24) – Jil Teichmann (Elveţia) 6-1, 6-2.

Mannarino, surpriza zilei

Francezul Adrian Mannarino (69 ATP) a produs surpriza zilei în turneul masculin, prin victoria cu 6-4, 6-2, 6-3 în faţa polonezului Hubert Hurkacz, (11 ATP), Mannarino va avea un alt adversar de marcă în turul al treilea, pe rusul Aslan Karaţev (15 ATP), care l-a învins miercuri pe americanul Mackenzie McDonald cu 3-6, 6-2, 6-2, 6-3, Germanul Alexander Zverev, al treilea favorit la Melbourne, a câştigat fără probleme în faţa unui australian, John Millman, cu 6-4, 6-4, 6-0. Campionul olimpic se va bate pentru un loc în optimi cu moldoveanul Radu Albot, victorios şi el în faţa unui reprezentant al gazdelor, Aleksandar Vukic, cu 6-4, 7-6,6-4.

Alte rezultate: Gaël Monfils (Spania) – Tallon Griekspoor (Olanda) 6-3, 6-7, 7-6, 3-6, 6-4; Carlos Alcaraz (Spania) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-2, 6-1, 7-5; Denis Shapovalov (Canada) – Kwon Soonwoo (Coreea de Sud) 7-6, 6-7, 6-7,7-5, 6-2; Rafael Nadal (Spania) – Yannick Hanfmann (Germania) 6-2, 6-3, 6-4

Comentarii