Fascinaţia românilor pentru uniformă, halat şi apă sfinţită

„Victoria” repurtată duminică de Nicolae Ciucă la congresul PNL a provocat un tsunami de ironii pe reţelele de socializare. Premierul a candidat singur, era normal să fie luat la mişto, dar să observăm că încrederea pe care i-au acordat-o liberalii îşi găseşte de această dată corespondent într-un sprijin public real. Spre deosebire de predecesorii săi, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, care nu s-au apropiat niciodată de 20% în sondaje, Nicolae Ciucă apare constant în cercetările sociologice cu o cotă de încredere în jurul lui 30. Scorul e cu atât mai bizar, pardon, mai spectaculos, cu cât generalul a apărut în lumina reflectoarelor de nicăieri, fiind avansat politic relativ recent.

Are şase luni ca şef plin al guvernului, după ce a mai condus executivul ca interimar câteva zile, în decembrie 2020. Mai mult, Ciucă nu împrumută decât parţial procente de la partid sau de la preşedinte, cel care i-a oferit dublura de chei la Palatul Victoria şi la vila din Modrogan. PNL se zbate pe la 15-16% – facem abstracţie de aburelile lui Rareş Bogdan -, iar Klaus Iohannis s-a blocat în sondaje undeva spre 20%. Aşadar, asocierea cu PNL şi Iohannis mai degrabă îi dăunează premierului, se anunţă de pe acum o ghiulea legată de picior în drumul spre Cotroceni.

Ce a făcut Ciucă în şase luni pentru a convige 34% dintre români că e omul potrivit la locul potrivit (vezi ultimul sondaj Avangarde din 31 martie)? Contextul internaţional, invazia Rusiei în Ucraina, ar fi răspunsul facil, dar incomplet. Există, e drept, o fascinaţie pentru uniforma militară, mai ales în rândul electoratului nostalgic, dar şi un dispreţ profund al societăţii pentru privilegiile de care se bucură angajaţii din structurile de forţă. Apoi, o arată aceleaşi sondaje, românii sunt conştienţi că securitatea ţării este garantată de NATO (70,3%), în timp ce încrederea în guvern, ca instituţie, a fost măsurată de Inscop la 13,4%. Pe de altă parte, premierul nu şi-a asociat public imaginea cu războiul din Ucraina. Discursul scorţos din Parlament, după mesajul adresat de preşedintele Zelenski, e cam singura conexiune directă, de prim plan, între generalul nostru şi frontul lor. În rest, Ciucă a stat departe de microfoane, de aici, cel mai probabil, şi succesul de care se bucură. Nu şi-a asociat direct imaginea cu războiul, dar nici cu inflaţia record din România ultimilor 18 ani, cu preţurile la energie, cu PNRR, cu SIIJ, cu PNDL 3, cu ISJ-urile sau DSP-urile. Singura ştampilă pe fruntea lui Ciucă în şase luni ca premier rămâne cea de plagiator. În fapt, o etichetă de bonton într-o ţară fascinată de titluri şi diplome, de CV-uri faţă verso, redactate cu font de 16 şi legate în dosar cu şină. De altfel, după ancheta din ianuarie a Emiliei Şercan, încrederea în Ciucă a urcat de la 30 la 34%.

Dacă facem abstracţie de furtul intelectual – şi mare parte din electorat face abstracţie – lui Ciucă nu ai ce să-i reproşezi până acum. N-a făcut nici rău, nici bine, pentru că n-a făcut nimic. E ca apa sfinţită pentru care românii stau la cozi de Bobotează. Problema lui Ciucă, dacă luăm de bun scenariul unei candidaturi la preşedinţie în 2024, e că va concura cu un alt papiţoi după chipul şi asemănărea lui. Un „dom’ doctor” care taie frunze la câini de când ocupă funcţii publice – adică dintotdeauna -, un „general” care se bate pentru a menţine status quo-ul în sistem, un alt pet de 2 litri cu apă sfinţită – Alexandru Rafila. În sondajul Avangarde, amândoi sunt cotaţi la 34%, cu menţiunea că doctorul de la Sănătate s-ar putea chiar să fie doctor (în România nu ştii niciodată până nu scrie Şercan), dar, mai ales, că Rafila se află sub scorul PSD. Deci procentele-i mai pot fi „unse” cu puţin ulei.