Georgia Meloni: antielitism european, populism şi suveranism

Discursul Georgiei Meloni este impregnat de populism, naţionalism italian, xenofobie, anti-imigraţie, anti-avort, anti-LGBT, pro-familie, cu accente creştin-conservatoare, se considerară mai degrabă eurorealistă decât eurosceptică, susţinătoare a NATO, s-a vaccinat anti-COVID. Pe când avea 19 ani, într-un interviu televizat pentru postului TV France-3, a elogiat „patriotismul” dictatorului Benito Mussolini, conducătorul Partidului Naţional Fascist, prim-ministru al Italiei în perioada 1922-1943, aliatul lui Hitler în săvârşirea atâtor orori „în secolul extremelor”. În discursurile sale electorale, Georgia Meloni se afirmă ca fiind „femeie, mamă, italiancă, creştină”. Unii comentatori politici îi atribuie utilizarea unui slogan fascist „Dumnezeu, patrie şi familie”. În fotografii apare alături de Silvio Berlusconi, Matteo Salvini şi alţi politicieni de (extremă) dreapta care practică un discurs naţionalist, populist, antielitist şi suveranist. Este clar că, dacă va ajunge prim-ministrul Italiei, nu va fi un interlocutor confortabil pentru Bruxelles.

Partidul pe care l-a înfiinţat în 2012 şi pe care îl conduce din 2014 s-a clasat pe prima poziţie în urma alegerilor din 25 septembrie 2022, obţinând 26,01% din voturile valabil exprimate (votul popular), 32,5% din mandatele parlamentare care înseamnă 119 de parlamentari din numărul total de 400 de mandate parlamentare. Cel mai probabil, Fraţii Italieni se vor alia cu Liga Nordului, Forţa Italia şi Noi Moderaţii într-o coaliţie de extremă dreapta care va deţine în Parlament circa 60% din mandate, iar Georgia Meloni va fi nominalizată în funcţia de prim-ministru. Îi va succeda în funcţia de prim-ministru lui Mario Draghi, un birocrat european, fără charismă, fost şef al Băncii Central Europene, al cărui cabinet a pierdut sprijinul parlamentar în luna iulie 2022. Finanţistul Mario Draghi nu a reuşit să rezolve problemele macroeconomice ale Italiei, uriaşa datorie externă, într-un context agravat de criza economică post-COVID şi de cea provocată de creşterea preţurilor la energie. Italia se află într-o situaţie complicată, având nevoie de reforme economice dificile şi urgente care nu beneficiază de sprijin popular.

Georgia Meloni (n. 15 ianuarie 1977) nu are un trecut politic impresionat, dar oricum ceva mai consistent decât al unor politicieni de pe aici şi aiurea care în doi ani şi trei mutări ajung numiţi pe funcţii extrem de importante. Viitorul prim-ministru al Italiei a păşit în politică încă din tinereţe, de jos, la firul ierbii. Zorii săi politici trebuie căutaţi în urmă cu treizeci de ani, când politiciana italiană a aderat la Frontul Tineretului (1992) – organizaţia de tineret a Mişcării Sociale Italiene (MSI), un partid cu un discurs de extremă dreaptă, neofascist, dizolvat în anul 1995. Ceva mai târziu, Georgia Meloni va deveni liderul Acţiunii Studenţilor – aripa studenţească a Alianţei Naţionale (AN), o formaţiune politică de factură naţional-conservatoare fondată pe moştenirea politică a MSI. În anul 2008, Meloni este nominalizată pentru portofoliul de ministru al Tineretului în Cabinetul Berlusconi IV, funcţie exercitată până în 2011. Din 2006 este membră în Camera Deputaţilor, iar din 2014 este preşedintele partidului Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia) cu care a câştigat recentele alegeri parlamentare din toamna acestui an.

Ascensiunea politică a Georgiei Meloni este explicabilă prin manifestarea următoarelor tendinţe la nivel european, regional şi naţional: antielitismul faţă de elitele europene şi naţionale, revirimentul populismului în contextul crizei economice post-pandemice şi a războiului din Ucraina, suveranismul ca reacţie la globalismul neoliberal. Un indicator al crizelor politice şi sociale prefigurate de actuala situaţie economică este prezenţa scăzută la vot a cetăţenilor. În Italia, la deschiderea urnelor (ora locală 07.00 /5.00 GMT), prezenţa la vor era de 19%, mai slabă faţă de alegerile din 2018, care au înregistrat cea mai scăzută prezentă de după Al Doilea Război Mondial.

Oamenii sunt tot mai dezamăgiţi din cauza scăderii nivelului de trai, nu fac faţă creşterii accelerate a preţurilor de consum, s-au săturat de incompetenţa şi corupţia politicienilor. Sigur, Mario Draghi a fost un politician, de fapt un birocrat al finanţelor, absolut confortabil pentru Bruxelles, dar nu a produs rezultate pe plan intern şi ca atare a pierdut sprijinul parlamentar. Şi nu va fi singurul caz de acest fel în Europa măcinată de crize economice şi probleme sociale. Să privim la ceea ce se întâmplă în România, o ţară care parcă merge pe pilot automat, cu politicieni lipsiţi de charismă şi de rezultate, ocupând locul I la riscul de sărăcie sau excluziune socială (34,4% din populaţie în risc de sărăcie, în anul 2021, cf. Eurostat).

Antielitismul european este un curent politic care îşi trage substanţa din teza conform căreia elitele politice şi birocratice de la Bruxelles exercită puterea mai degrabă pentru interesul propriei maşinării birocratice cu ramificaţiile regionale şi naţionale, decât pentru a veni în sprijinul nevoilor cetăţenilor simpli. Tot mai des sunt contestate bazele democratice şi/sau meritocratice în virtutea cărora elitele de la Bruxelles decid peste interesele ţărilor membre. În mentalul colectiv se insinuează ideea potrivit căreia puterea pe care o deţin birocraţii de la Bruxelles este emanaţia apartenenţei la anumite grupuri de interese politice şi de influenţă economică obscure, transpartinice, subordonate intereselor marilor corporaţii. Există percepţia cum că beneficiile politicilor europene se regăsesc în buzunarele celor puţini şi puternici în timp ce masele sărăcite sunt obligate să accepte tot felul de restricţii şi constrângeri, aşa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei de COVID-19.

Una dintre cele mai acerbe critici formulată împotriva elitelor de la Bruxelles vine din direcţia populismului revigorat în unele ţări membre ale UE. În esenţă, populismul înseamnă un mod de a face politică prin atitudini şi comportamente care fac apel la popor, la suveranitatea voinţei populare. Politicienii populişti, cum este şi Georgia Meloni, apar în perioadele de tranziţie sociopolitică, de criză economică, calamităţi naturale şi război. Aceştia atacă fundamentele democraţiei, partide şi doctrine perimate, politicieni lipsiţi de charismă şi incompetenţi. Populismul este un discurs politic, un program de acţiuni pretins revoluţionare, care nu au niciun corespondent în materie de politici publice. Populismul şi suveranismul unor politicieni ca Georgia Meloni trebuie înţelese şi ca un protest împotriva anchilozării construcţiei europene, instanţelor supranaţionale, globalismului neoliberal, pentru revenirea la suveranitate economică a statelor naţionale.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi