Iaşul, asaltat de diplomaţi, ieri: vizită de tatonare a oportunităţilor judeţului

sâmbătă, 14 mai 2022, 01:57
1 MIN
 Iaşul, asaltat de diplomaţi, ieri: vizită de tatonare a oportunităţilor judeţului

Zeci de diplomaţi s-au aflat ieri într-o vizită la Iaşi. Delegaţia a cuprins reprezentanţi de la mai multe ambasade, vizita fiind organizată de căre Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Printre altele, diplomaţii au mers la Centrul de Simulare Medicală „Cristian Dragomir” al UMF, la Catedrala Mitropolitană, la „Antibiotice”, precum şi la Ruginoasa şi Polizu.

Potrivit prefectului Bogdan Cojocaru, care a însoţit delegaţia Corpului Diplomatic, vizita a fost o oportunitate pentru Iaşi întrucât reprezentanţii ambasadelor au putut afla informaţii despre mediul universitar, oportunităţile de investiţii şi moştenirea culturală a Iaşului.

„În cadrul întâlnirilor cu doamnele şi domnii ambasadori am abordat mai multe subiecte, de la marile proiecte de investiţii ale judeţului şi până la modul în care sprijinim cetăţenii ucraineni care au ajuns la Iaşi”, a spus prefectul Bogdan Cojocaru.

Printre investiţiile amintite de prefect se numără dezvoltarea Aeroportului, realizarea Spitalului Regional de Urgenţă şi proiectele de autostrăzi A7 şi A8, inclusiv cu podul peste Prut de la Ungheni.

FOTO: antibiotice.ro

Comentarii