Linia de tramvai spre Dancu, reabilitată de Primăria Iaşi şi pe bucata din Holboca

miercuri, 15 decembrie 2021, 02:59
2 MIN
 Linia de tramvai spre Dancu, reabilitată de Primăria Iaşi şi pe bucata din Holboca

Este vorba de 650 metri, în zona rondului Dancu. A fost lansată licitaţia.

Calea de rulare pentru tramvaie Iaşi – Dancu va fi reabilitată pe toată lungimea ei. Municipalitatea ieşeană a lansat ieri o licitaţie în acest sens, care vizează tronsonul de la limita administrativă a Iaşului şi până la rond Dancu. Valoarea estimată a contractului este de 11,6 milioane lei, fără TVA. Procedura de licitaţie este una simplificată, astfel că firmele interesate pot depune oferte cel târziu pe 29 decembrie.

„Obiectul general al proiectului constă în reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul de 650 ml cale simplă, pe linia de întoarcere a traseului Iaşi – Dancu”, se arată în caietul de sarcini.

Lucrările mai prevăd amenajarea a două staţii, realizarea de branşamente pentru dispeceratul de la rond Dancu şi realizarea de benzi dedicate transportului public prin introducerea de butoni stradali care asigură separarea fizică a căii de rulare a tramvaiul de traficul rutier.

„Excepţie fac zonele unde traseul liniei de tramvai intersectează carosabilul odată cu accesul de intrare/ieşire în/din rondul de întoarcere Dancu”, se precizează în documentaţie.

Durata estimată a lucrărilor este de 6 luni. Fondurile vor fi asigurate de la bugetul local. În prezent, se desfăşoară lucrări de reabilitare a căii de rulare Iaşi – Dancu pe tronsonul care tranzitează municipiul Iaşi, contractul fiind adjudecat de către Conest în iulie 2020. Lucrările vizează refacerea a 2.460 metri cale dublă, alături de reabilitarea podului Ciurchi II (275 mp), construirea a opt staţii de transport public, modernizarea trotuarelor (9.350 mp) şi reabilitarea zonelor verzi (1.775 mp).

În cadrul unei alte licitaţii, la care a fost desemnat recent câştigătorul (în prezent fiind perioada de contestaţii), Primăria va contracta o firmă (Conest şi Geiger Transilvania sunt ofertanţii) pentru reabilitarea străzii Aurel Vlaicu. În acest caz, valoarea estimată a lucrărilor ajunge la 13,2 milioane lei, fără TVA. Strada va fi modernizată pe toată lungimea ei, atât pe sectorul cu linie de tramvai (2.367 metri), cât şi pe cel fără cale de rulare (538 metri).

Comentarii