Monica Lovinescu şi datoria de a ne aminti

Pentru a marca centenarul Monica Lovinescu, editura Humanitas a iniţiat un program ambiţios şi coerent, incluzând – printre altele – reeditarea mai multor cărţi al căror tiraj era epuizat. Demers salutar, pentru că aduce din nou în atenţie un personaj excepţional, care a jucat, vreme de decenii, un rol major în cultura română însoţind totodată, cu comentariile ei de o luciditate exemplară, convulsiile şi transformările din ultima parte a secolului trecut. O astfel de reeditare este cea intitulată Etica neuitării, o antologie realizată de Vladimir Tismăneanu şi a cărei primă ediţie a apărut în 2008. Sunt reunite aici comentarii politice, cronici la cărţi filozofice, consideraţii despre natura comunismului şi despre dezastrele pe care acesta le-a provocat. Textele din volum sunt de o mare varietate şi de o înaltă ţinută literară. Monica Lovinescu îşi scria comentariile pentru radio, dar le scria ca şi cum ar fi fost destinate publicării în reviste ori în volum: fraza este echilibrată, fiecare cuvânt e la locul lui, scriitura este în acelaşi timp precisă şi expresivă. Din punct de vedere documentar, aceste texte sunt de o valoare inestimabilă: regăsim confruntările de idei din ultimele decenii de dinaintea prăbuşirii comunismului, retrăim evenimentele marcante ale acelor ani, urmărim lupta tenace, nu o dată de un curaj nebunesc, pe care disidenţii şi opozanţii au dus-o cu regimul comunist.

Volumul ne permite, de asemenea, să cunoaştem reperele intelectuale şi morale ale Monicăi Lovinescu. De la Hannah Arendt preia înţelegerea conceptului de totalitarism, de la Jeanne Hersch înţelegerea libertăţii ca prioritate absolută. Raymond Aron este gânditorul liberal care demonstrează cât de uşor pot fi atraşi intelectuaii occidentali de iluziile comunismului. Soljeniţîn este invocat în repetate rânduri, şocul reprezentat de Arhipelagul Gulag fiind decisiv pentru dezmeticirea unei părţi a intelighenţiei europene, cum ar fi grupul „noilor filozofi”. Autoarea comentează cărţi fundamentale despre comunism, mă gândesc la lucrările unor Jules Monnerot, Robert Conquest, André Amalrik, Boris Souvarine, dar şi la memoriile Nadejdei Mandelstam. Are fericitul prilej să scrie, după 1990, despre două cărţi care fac, necruţător, bilanţul comunismului: Trecutul unei iluzii a lui François Furet şi Cartea neagră a comunismului, volumul colectiv coordonat de Stéphane Courtois. Înregistrează momentul istoric al destrămării Uniunii Sovietice. Îi citeşte cu simpatie, dintre „noii filozofi”, pe André Glucksmann şi pe Alain Finkielkraut. Revine în mai multe rânduri asupra lui Camus, reface drama trăită de Panait Istrati atunci când acesta şi-a dat seama că sistemul sovietic este un sistem totalitar, bazat pe teroare şi pe minciună.

Câteva texte sunt consacrate realităţilor româneşti. Monica Lovinescu împărtăşeşte indignarea lui Mircea Eliade care constată că un interviu pe care i-l acordase lui Adrian Păunescu apare într-o revistă bucureşteană trunchiat şi masacrat, deşi Eliade avertizase că acordă interviul cu condiţia ca el să apară integral. Vede, în România literară, ecourile entuziaste pe care le stârneşte montarea lui Pintilie cu Revizorul lui Gogol, spectacol interzis după a doua reprezentaţie. Sancţionează cu maximă exigenţă concesiile pe care le face Marin Preda în Delirul. Subliniază semnificaţia disidenţei lui Paul Goma, rămas singur atunci când breasla s-ar fi putut solidariza sau ar fi putut măcar protesta faţă de tratamentul la care scriitorul era supus. Prăbuşirea regimului Ceauşescu şi instalarea unei puteri care de la început este ambiguă şi ostilă ruperii de comunism sunt analizate în pagini care, după trei decenii, nu şi-au pierdut nimic din acuitate.

Dacă Monica Lovinescu ne-a dat, pe calea undelor, o adevărată istorie a literaturii contemporane, gustul său funcţionând aici fără greş, Etica neuitării ne restituie o analistă de excepţie a comunismului. E o carte pasionantă, cartea unei conştiinţe mereu treze, refuzând orice compromisuri. Chiar şi atunci când regimul de la Bucureşti îi arestează şi îi omoară în închisoare mama. E una dintre tragediile produse de comunism, tragedie pe care Monica Lovinescu şi-a asumat-o, „răzbunându-se” prin textele ei.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor