De Business

Punem punctul pe știi

Crochiuri economice

Ofensivă bugetară pe fond de conflict armat (1)

luni, 12 septembrie 2022, 07:00
4 MIN
 Ofensivă bugetară pe fond de conflict armat (1)

În ultimul trimestru al anului trecut, când se elabora bugetul de stat pe anul 2022, nici pe departe nu se putea gândi cineva că ar trebui incluse aici disponibilități necesare contracarării vreunor efecte legate de conflicte armate în proximitate. Numai că, la 24 februarie a.c., Rusia avea să invadeze Ucraina, forțându-ne să revedem semnificativ bugetul. Într-un fel, aveam cumva o bună experiență, după ce o făcusem de mai multe ori în urma ofensivei valurilor pandemice, cu stările aferente – de urgență sau de necesitate etc.

 

Acuma însă, prea din scurt, ne-am pomenit că trebuie să facem în așa fel încât să direcționăm însemnate resurse spre mai multe zone. De pildă: asistență de urgență, dar și protecție, pentru refugiații ucrainieni. Apoi, în continuare, incluziune pe termen mediu și lung pentru strămutații care optează să locuiască în România. Iar pentru că firmele noastre au fost masiv afectate, direct ori indirect, de prelungirea conflictului și sancțiunile impuse Rusiei și Belarusului de UE, și mediul autohton de afaceri a necesitat sprijin consistent.

Apoi, de ce nu, în noul context, a trebuit să grăbim și mai buna dotare a armatei noastre, ca să nu mai vorbim de faptul că și sprijinul acordat apărătorilor (ucrainieni) din calea invaziei a presupus efort bugetar. Amintim că la doar trei zile de la declanțarea respectivei invaziii, intra în vigoare O.U.G. nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Aceasta prevedea ca persoanele fizice care găzduiesc cetățeni din categoria amintită, să beneficieze de decontarea – din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență – a cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 lei/zi/persoană găzduită. Mecanismul efectiv de decontare a fost stabilit prin H.G. nr. 336/2022, care prevedea și suplimentarea bugetului MAI (IGSU) pe anul 2022 cu suma de 18.000 mii lei, pentru finanțarea cheltuielilor necesare (https://gov.ro/fisiere/subpagini_fisiere/NF_HG_336-2022.pdf). În vederea stabilirii sumei de alocat din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului s-a avut în vedere acordarea sprijinului financiar pentru hrănirea unui număr mediu de 15.000 cetăţeni pe o perioadă de 60 zile.

La 23 martie 2022 a fost adoptată OUG nr. 28/2022 care a modificat al. (10) al art. 1 din O.U.G. nr. 15/2022, fiind prevăzută posibilitatea ca cei ce găzduiesc cetățeni aflați în situația sus arătată ”să beneficieze de decontarea din bugetul inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă (…) și a cheltuielilor cu cazarea în valoare de 50 lei/zi/persoană găzduită.” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/253117). Ulterior H.G. nr. 336/2022 a fost modificată prin H.G. nr. 494/2022, din rațiuni de corelare legislativă, dar stabilind totodată și alocarea sumei de 45.000 mii lei din Fondul de rezervă prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru finanțarea cheltuielilor cu sprijinul şi asistența umanitară în favoarea ”cetățenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/253758).

Ca să înțelegem și implicarea financiară a UE în această problemă, trebuie spus că s-a plecat de la prevederile Regulamentului (UE) 2022/613 al PE și al Consiliului din 12 aprilie 2022 care majorează prefinanțarea din resursele REACT-EU și stabilește un cost unitar. Introducerea protecţiei temporare apare ca efect al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina. Costul unitar stabilit este de 40 €/săptămână/pers. (…) și se accordă până la încetarea aplicării acestei Decizii, fără a depăși finele anului 2023 (https://mfe.gov.ro/informatii-de-interes-public/acte-normative-in-consultare-publica).

În ce privește Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), s-a impus modificarea Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 223/2014, situație rezolvată prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/562 al PE și al Consiliului din 6 aprilie 2022. Avem de-a face astfel cu o flexibilitate evidentă, permițându-se realocarea rapidă a disponibilităților bugetare pentru finanțarea cheltuielilor cu refugiații din Ucraina, cunoscut fiind că transferurile de fonduri între programe sunt interzise. Prin urmare, ”valoarea cheltuielilor care pot fi decontate pe bază de cost unitar, alocată în cadrul POCU 2014 – 2020, este de 585.516.342,97 lei (118.427.285,65 € la cursul InforEuro din luna iunie 2022), din care contribuția UE este de 494.410.000,00 lei (100.000.000,00 €), corespunzând unui procent de 84,44%, iar contribuția națională este de 91.106.342,97 lei (echivalent a 18.427.285,65 €), însemnând 15,56%.” (https://mfe.gov.ro/informatii-de-interes-public/acte-normative-in-consultare-publica). Să mai adăugăm că rezolvarea unor probleme cu conținut asemănător (”Sprijin pentru Ucraina”) viza și rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 (https://mfinante.gov.ro/documents/35673/5553347/NFProiectordonantarectifbugstat_11082022.pdf).

De exemplu, când s-au alocat SGG (+) 241,5 mil. lei per sold, s-au asigurat în principal fondurile necesare acoperirii cheltuielilor de personal, pentru finanțarea instituțiilor subvenționate din subordine etc., dar și acordarea burselor elevilor etnici din Ucraina. Apoi la Bugetul FUNASS, prin suplimentarea cu suma de 3.899,0 mil. lei, s-a asigurat acoperirea cheltuielilor cu bunuri și servicii, pentru decontarea medicamentelor și a serviciilor medicale etc., dar și a serviciilor medicale acordate refugiaților din Ucraina. 

 

 

Comentarii