Primele idei propuse de cititori pentru cele 100 de hectare din CUG: parc, școli, grădină zoologică, bazin olimpic, fabrici

marți, 23 ianuarie 2024, 02:50
6 MIN
 Primele idei propuse de cititori pentru cele 100 de hectare din CUG: parc, școli, grădină zoologică, bazin olimpic, fabrici

Numeroși ieșeni și-au exprimat deja punctul de vedere cu privire la viziunea de dezvoltare a fostei platforme industriale Fortus. ZDI a declanșat, alaltăieri, o consultare publică în acest sens.

Demersul nostru va continua cu opiniile unor specialiști în domeniu, a mediului de afaceri, a organizațiilor neguvernamentale și, nu în ultimul rând, a factorilor de decizie. Amintim că Primăria și Consiliul Județean (CJ) vor deține aproape 100 hectare din fosta platformă dar, deocamdată, nu există un proiect de regenerare urbană.

Parcuri tematice și spații de agrement, unități de învățământ (creșă, grădiniță și liceu), parcări (Park&Ride), facilități de retail, grădină zoologică, bazin olimpic, fabrici și parcuri logistice sau tehnologice (de inovație) sunt câteva dintre reacțiile centralizate de ZDI. Un cititor a propus chiar și realizarea unei piste pentru Formula 1, iar o altă opinie a vizat atragerea unui investitor care să facă studiouri cinematografice.

Cititi si: Întrebare pentru cititorii ZDI: Ce pot face autoritățile cu un teren de 100 de hectare?

„Sunt aproape 100 ha, deci loc berechet pentru multe chestii. În partea de sud, spre Ciurea, merge un parc logistic, dată fiind apropierea de calea ferată și șoseaua de centură. Mai la nord merge un parc de retail, chiar și un mall. Iar partea mai dinspre oraș poate fi amenajată cu spații verzi, cinema, teatru, stadion, aquaparc, telecabină până pe Cetățuia sau alt proiect de loisir. Totul deservit de o linie de tren metropolitan care să facă legătura cu Gara Mare sau poate chiar până la ERA sau Lețcani”, a spus Mihai Popa.

Un activist civic a opinat că, în primul rând, în zona Fortus trebuie făcută o școală (inclusiv cu ciclu liceal) care să rivalizeze cu colegiile de top din oraș. În context, amintim că există și o petiție lansată de un alt ieșean care solicită crearea de spații educaționale, iar ideea amenajării unor unități de învățământ a apărut des în opiniile ieșenilor, mai ales în contextul dezvoltării imobiliare alerte în sudul orașului și în periurban.

„Prin faptul că (școala, n.r.) ar fi nouă, dotată modern și cu profesori buni, ar atrage mare parte dintre elevii din zonă, eliberând astfel traficul din oraș. Ar atrage chiar și din Miroslava, și nu sunt puțini elevi. (…) Nu mai trebuie evitate astfel de soluții extrem de necesare datorită dezvoltării și aglomerării urbane din acea zonă!”, a transmis Irinel Bucur, el adăugând cu școala ar putea fi construită în cadrul unui parteneriat între Iași și comunele limitrofe.

Un alt cititor a opinat că Primăria ar trebui să profite de această proprietate pentru a face unele schimburi de teren în folosul comunității. „7.000 mp contra a 3 parcele de 200 mp situate între blocuri (parcele inutilizabile pentru construcții). 15 hectare contra celor 8 parcele din parcul din fața fostei clădiri Petre Andrei”, sunt două exemple oferite de Vlad D. pe forumul ZDI. El a adăugat că 15 hectare ar trebui cedate și către investitori care și-au pus amprenta pe dezvoltarea Iașului prin intermediul unor proiecte majore. „Un aquaparc cred că ar fi profitabil pe termen lung. Însă, să nu fie făcut de administrație că ar ajunge neterminat nici în 10 ani, precum cel din Bacău, mai degrabă într-un parteneriat public-privat”, a opinat Marius G.

Cititi si: Două Hotărâri de Guvern pentru FORTUS. A revenit la stat şi va fi predat Iașului. Ce planuri sunt pentru cele 90 ha?

Ideea ca autoritățile să atragă parteneri privați în cadrul unui proiect integrat a fost des invocată de cititori, cu mențiunea că aproape nimeni nu-și dorește în zonă construirea de blocuri, având în vedere faptul că zona de sud a orașului este deja supraaglomerată din acest punct de vedere.

„O pădure urbană după modelul Tiergarten din Berlin!”, a spus Liviu R. Districtul Tiergarten din capitala Germaniei este faimos pentru parcul central de mari dimensiuni (peste 200 ha), unde se află o grădină zoologică și diverse facilități. Alte modele oferite de ieșeni: parcul tematic Alton Towers (Anglia) sau Disneyland Paris. „Un parc de distracții cu roller-coastere unic în Europa de Est ne-ar pune pe hartă altfel. Trebuie făcut ceva măreț, nu afaceri mărunte de bahluieni trăiți în comunism și marcați de sărăcie”, a comentat Bogdan B. Alți ieșeni au dat exemple locale: complexul Therme din București, parcul atletic din Bacău sau intenția Primăriei Brașov de a amenaja un parc pe fosta platformă Tractorul (30 ha). Amenajarea unui parc este o inițiativă care, de asemenea, a fost invocată de mai mulți ieșeni sub diverse forme.

„Ar fi bine să se facă un centru de meserii în toate domeniile de care să beneficieze toți tinerii din România. Avem nevoie de tineri bine pregătiți, faceți ceva pentru ei!”, „Pistă de F1”, „Să invite investitori străini de fabrici autoturisme”, „O fabrică cu multe locuri de muncă”, „O fabrică mare, o parcare mare, o grădină zoologică”, „Să se facă o sală de sport polivalentă, ca la Cluj, iar cea din Podu Roș să o dea spre folosință școlilor generale și liceelor”, „Un parc cu foarte mulți copaci, să avem aer curat că e jale la noi. La mijloc poate fi și o fabrică să avem unde ne duce la muncă. În Chișinău, fiecare cartier are un parc mare cu foarte mulți copaci”, sunt alte comentarii primite de la cititori.

Unii ieșeni și-au arătat îndoiala că actuala administrație ieșeană ar putea realiza proiecte precum cele enumerate mai sus, având în vedere că, în ultimul deceniu, Iașul nu a beneficiat de investiții publice majore. „Dacă ar fi să facem un top al activităților la care Primăria Iași a excelat, avem doar două opțiuni: gazon/flori și pavele”, a opinat Cătălin A., pe formul ZDI. În plus, o parte din reacții s-au axat pe ideea că terenurile vor fi „capturate” de către dezvoltatori imobiliari care vor construi blocuri.

ZDI va continua să centralizeze opinii cu referire la modul în care Primăria și Consiliul Județean Iași ar trebui să dezvolte zona fostei platforme industriale Fortus, după ce vor avea în proprietate aproape 100 hectare. În acest sens, vom discuta inclusiv cu specialiști (urbaniști, arhitecți, peisagiști etc.), oameni de afaceri, organizații neguvernamentale și, nu în ultimul rând, locuitorii din zonă care vor fi direct afectați de reconfigurarea urbanistică a fostului combinat.

Cititi si: FORTUS, predarea către Iaşi – A apărut o „variabilă” surpriză: zeci de milioane de lei prin 50 de procese. Oficial din Guvern: Nu sunt probleme!

În Brașov, municipalitatea locală are în derulare de circa opt luni o consultare publică pe un subiect similar: refacerea zonei fostei fabrici Tractorul. Ordinul Arhitecților din România a fost cooptat în acest proces, iar, la finalul lunii ianuarie, va fi lansat un concurs internațional de soluții.

Încurajăm cititorii să ne trimită în continuare idei de proiecte pe adresa de mail a redactiei (redactie@ziaruldeiasi.ro), pe forumul online al ziarului, pe conturile online de socializare ZDI sau la sediul redacției (bd. N. Iorga 35, bl. N1, parter).

Comentarii