Proiect de modernizare de 10 milioane de lei la Spitalul „Parhon”

marți, 12 aprilie 2022, 01:50
1 MIN
 Proiect de modernizare de 10 milioane de lei la Spitalul „Parhon”

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi va fi modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Proiectul „Modernizare instalaţii electrice, instalaţii pentru fluide medicale şi instalaţii pentru securitate la incendiu la Spitalul Clinic Dr. C.I. Parhon” are o valoare aproximativă de 10 milioane de lei. 

Astfel, prin intermediul său vor fi îmbunătăţite sistemele de electricitate, fluide medicale şi sistemele de alarmare la incendiu. Mai exact, vor fi modernizate instalaţiile de pe cinci etaje: demisol, parter şi cele trei etaje ale unităţii medicale. Una dintre noutăţile aduse de proiect o reprezintă rampele de distribuţie a fluidelor medicale (oxigen, vacuum, aer comprimat) amplasate în saloane la paturile pacienţilor. Acestea permit transformarea unui pat într-o zonă de intervenţie medicală, fără să fie necesară mutarea pacientului.

„Proiectul va fi realizat prin parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, atât prin resursele umane implicate, cât şi suportul financiar necesar. Scopul final este de a pune la dispoziţia pacienţilor o calitate superioară a serviciilor medicale sub aspectul securităţii, cât şi a actului medical. Spitalul Clinic «Dr. C.I. Parhon» va continua să identifice şi să valorifice prin accesare orice alte oportunităţi de modernizare prin proiecte cu finanţare europeană”, au precizat reprezentanţii unităţii medicale. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, dintre care 12 vor fi alocate execuţiei lucrărilor de modernizare. 

 

 

Comentarii