PSD a irosit un glonţ la CCR

joi, 05 mai 2022, 01:50
3 MIN
 PSD a irosit un glonţ la CCR

Cât timp PSD şi PNL vor guverna împreună, cele două numiri de marţi la CCR sunt apă de ploaie, nu influenţează semnificativ „coloratura” politică a Curţii. Ştim însă că PSD şi PNL nu vor guverna împreună încă nouă ani, cât durează mandatele noilor judecători. Undeva, pe parcurs, această coaliţie se va destrăma, iar PSD se va trezi că joacă „ruleta rusească” la CCR cu un glonţ în minus.

„PSD şi coronavirusul sunt principalii inamici pentru sănătatea şi viitorul României.” „Degeaba avem fonduri europene dacă votăm o majoritate în jurul PSD, asta înseamnă corupţie şi subdezvoltare pentru Iaşi şi Moldova.” „Deşi a pierdut trei rânduri de alegeri, PSD nu poate să înţeleagă că Parlamentul şi ţara întreagă nu se află la dispoziţia lor pentru a le servi interesele.” Cu aceste lozinci a defilat ieşeanca Iulia Scântei în campania electorală din toamna lui 2020. Şi cu câteva promisiuni privind reforma unor instituţii fundamentale: Avocatul Poporului – un avocat, cităm, „împotriva poporului”, Consiliul Legislativ, „acaparat de PSD” şi CCR, care „prin deciziile din ultimii patru ani a dus la situaţii absurde”. Fireşte, n-a lipsit de pe agendă desfiinţarea imediată a Secţiei Speciale, „croită de PSD” pentru a neutraliza activitatea DNA. Aceste principii (sănătoase – n.red.) i-au adus Iuliei Scântei un mandat de senator în urmă cu mai puţin de doi ani.

În urmă cu mai puţin de două zile, marţi pe la prânz, „principalii inamici” ai României, artizanii „subdezvoltării Moldovei”, arhitecţii sistemului corupt, în speţă pesediştii, au votat cu largă majoritate promovarea Iuliei Scântei ca magistrat la Curtea Constituţională. Au folosit Parlamentul, vorba Iuliei Scântei, pentru a-şi „servi interesele”. În cazul de faţă, au acceptat numirea unui judecător care în activitatea parlamentară, ca şef al Comisiei Juridice de la Senat, s-a remarcat prin tărăgănarea desfiinţării Secţiei Speciale, până când SIIJ a fost resuscitată, sub o altă formă, de noul USL. O soluţie legislativă criticată de Comisia de la Veneţia, Comisie lăudată de Iulia Scântei pentru acurateţea deciziilor. În 2020, în campania electorală, se înţelege. Între timp, Avocatul Poporului e acelaşi, sinistrul Florin Iordache conduce în continuare Consiliul Legislativ, iar CCR se va reforma cândva, dar nu în următorii nouă ani până nu-şi termină Iulia Scântei mandatul.

La prima vedere, PSD a obţinut maximum din cele două numiri de marţi la Curtea Constituţională. A acceptat ca PNL să numească un notar flexibil, dispus la compromis, pentru a-şi promova la schimb un procuror din cercul apropiat. La o privire mai atentă, senzaţia e că PSD a căzut, totuşi, într-o capcană. Bogdan Licu e un om din sistem, un mediocru şantajabil pe placul PSD, dar nu va fi niciodată la fel de credincios partidului ca Valer Dorneanu, magistratul căruia îi va lua locul. De partea cealaltă, Iulia Scântei, soldat loial PNL, preia scaunul Monei Pivniceru, promovată la CCR de vechiul USL, pe filiera Fenechiu. Politic, Pivniceru era supusă unui centru dublu de comandă, Scântei, unuia singur. Putem chiar presupune că aversiunea Iuliei Scântei faţă de PSD, exacerbată demagogic în campania electorală, are un fundament real. Probabil că senatoarea nu detestă PSD, dar ceva antipatie sinceră faţă de urmaşii lui Dragnea trebuie să fi acumulat. Or, lui Bogdan Licu îi sunt dragi liberalii. Personajul e atât de maleabil, că ar fi candidat la CCR şi din partea USR sau AUR. Centrul lui de comandă, singurul – spun gurile rele -, e undeva deasupra PSD, în negura mioritică a serviciilor. 

Cât timp PSD şi PNL vor guverna împreună, cele două numiri de marţi la CCR sunt apă de ploaie, nu influenţează semnificativ „coloratura” politică a Curţii. Ştim însă că PSD şi PNL nu vor guverna împreună încă nouă ani, cât durează mandatele noilor judecători. Undeva, pe parcurs, această coaliţie se va destrăma, iar PSD se va trezi că joacă „ruleta rusească” la CCR cu un glonţ în minus.

Comentarii