Şase luni de USL. Un dezastru anticipat, care ne umple inimile cu pace şi bucurie

joi, 17 februarie 2022, 02:50
4 MIN
 Şase luni de USL. Un dezastru anticipat, care ne umple inimile cu pace şi bucurie

Nimic imprevizibil nu s-a întâmplat în ultimele şase luni, nu există în rândul populaţiei nici o firavă teamă de necunoscut. Ştim cu toţii că USL nu face reforme, nu construieşte autostrăzi, îşi hrăneşte clientela din banii publici, încearcă să controleze justiţia, apără privilegiile, sabotează economia şi politizează sistemul de sănătate.

Au trecut şase luni de când USL a preluat puterea în România şi mai bine de trei luni de când PSD şi PNL şi-au oficializat relaţia prin depunerea jurământului la Cotroceni (Cabinetul Ciucă).

Marţi, Comisia Europeană a salutat revenirea PSD la guvernare: România a intrat într-un cerc „exclusivist” al statelor UE cu scădere economică în trimestrul IV din 2021, raportat la trimestrul precedent. Iar încetinirea creşterii economice va continua şi în acest an, prognozele Comisiei fiind ajustate în minus. Între timp, PSD şi PNL propun zilnic măsuri de protecţie pentru consumatori după ce preţurile la energie au explodat. Şi tot zilnic precizează că n-au găsit o soluţie: „Discutăm mâine în şedinţa de Guvern”. În paralel, BNR pariază pe o inflaţie de două cifre în lunile următoare. Ultima oară când România s-a confruntat cu o astfel de situaţie Ion Iliescu era preşedinte şi Adrian Năstase, premier. O premieră absolută pentru generaţia care anul acesta îşi serbează majoratul, un fapt obişnuit pentru o ţară plesnită pe spinare un sfert de secol cu buchete de „trandafiri”.

Soluţii? Taxarea celor care câştigă mai bine, chiar dacă muncesc mai mult, propune PSD. PNL se împotriveşte timid, prin vocea lui Florin Cîţu. Dar cine e Florin Cîţu? O măsea stricată, care va fi aruncată la gunoi la primul congres extraordinar al partidului (şi nimănui n-o să-ipară rău). Cele două partide au căzut însă de acord asupra unei măsuri: păstrarea pensiilor speciale. Aceste privilegii ar fi necesare, spun ei, pentru că e scandalos ca un primar să iasă la pensie cu mai puţine vile decât bugetarii din subordine. Iar AUR, „partid antisistem”, a fost de acord şi a votat cot la cot cu USL.

Cât despre PNRR, programul european prin care în România urmau să intre peste 29 de miliarde de euro, lucrurile au intrat rapid pe făgaşul normal. Banii un început să intre în ţară, stau neatinşi în rezervele BNR, şi apoi calea-mprejur de unde au venit. Liderii PSD au anunţat în repetate rânduri că nu pot să fure din aceste fonduri aşa că nu le văd rostul. Au încercat să renegocieze cu Bruxelles-ul, li s-a trântit uşa în nas, acum dau din umeri şi acuză USR că a scris un Plan care implică reforme, ciu-ciu pomeni electorale şi zero şpăgi pentru clientelă. Liberalii ridică şi ei din umeri, dar îşi suflecă mânecile. Mai vechi în guvern, ştiu că miliardele care contează se alocă prin PNDL 3, nu prin PNRR. Altfel, nu că ar conta, proiectarea Autostrăzii A8 are deja o întârziere oficială de cinci luni.

„Sănătate înainte de toate! Valul 5 al pandemiei a fost gestionat eficient sub conducerea unui profesionist în domeniu”, a anunţat miercuri PSD Iaşi, într-un advertorial, în care laudă realizările ministrului Alexandru Rafila. Un comunicat transmis la câteva ore după ce autorităţile au raportat că 204 români au murit de COVID în 24 de ore. În ultima săptămână în care USR a controlat ministerul Sănătăţii, media deceselor la 7 zile a fost de 40. Sub conducerea „unui profesionist în domeniu”, media a urcat în ultimele 7 zile la 138 de decese. Atunci era dominantă varianta Delta, mai agresivă, acum îşi face de cap „răceala” Omicron. E înfricoşător cinismul pesediştilor, uşurinţa cu care se caţără pe cadavre ca să atingă fundul şefului.

La capitolul justiţie, liberalii au îngropat desfiinţarea Secţiei Speciale. Ministrul Cătălin Predoiu a venit cu ideea unor procurori speciali care să-şi ancheteze colegii, adică aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Cum vor fi promovaţi aceşti procurori? În funcţie de „like”-urile colegilor. Cu alte cuvinte, magistraţii care se ştiu cu musca pe căciulă vor avea un cuvânt de spus la numirea procurorilor care ar trebui apoi să-i ancheteze. E uşor de presupus că „specialii” lui Predoiu vor fi cei mai blânzi şi drăgălaşi dintre procurori. PNL a lăsat Secţia Specială fără coloană vertebrală pentru a pune în loc 42 de procurori fără coloană vertebrală.

Bilanţul majorităţii USL la şase luni de când a preluat puterea e sinonim cu dezastrul. De unde atâta linişte în societate? Nu, nu televiziunile arondate PSD şi PNL sunt principala cauză. E adevărat că presa de propagandă ţine Cabinetul Ciucă în puf, dar aşa a fost mereu, inclusiv pe vremea lui Dragnea. Motivul real e că toată lumea ştia la ce să se aştepte din partea USL. Nimic imprevizibil nu s-a întâmplat în ultimele şase luni, nu există în rândul populaţiei nici o firavă teamă de necunoscut. Ştim cu toţii că USL nu face reforme, nu construieşte autostrăzi, îşi hrăneşte clientela din banii publici, încearcă să controleze justiţia, apără privilegiile, sabotează economia şi politizează sistemul de sănătate. Dar e un sistem predictibil, familiar, care ne ţine în zona de confort. O majoritate incompetentă şi coruptă, dar „cozy”.

Comentarii