Se schimbă lumea şi nu în bine

De unde pornim. Sau, ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani. Zeci de milioane de oameni au ieşit din sărăcie, multe ţări din zone mai puţin dezvoltate, cum ar fi sud-estul Asiei sau Africa, au înregistrat creşteri de câteva ori ale PIB-ului pe cap de locuitor. Dar chiar şi România e un exemplu foarte bun: între 2000 şi 2020, PIB-ul per capita a crescut de peste şapte ori, de la 1600$/loc. la 12900$/loc.

A existat şi un val al democratizării în întreaga lume, multe ţări au trecut de la regimuri autocratice la democraţii, multe încă fragile, dar cu alegeri libere şi alte libertăţi şi drepturi fundamentale, inclusiv cele privind diverse minorităţi. Pe lângă toate astea, globalizarea, pentru că despre globalizare este vorba, ne-a schimbat şi modul în care comunicăm, stilurile de viaţă, ce consumăm sau cum ne petrecem timpul liber.

Dar toate aceste aparente beneficii au venit cu nişte costuri. Unul, poate cel mai important, e o creştere fără precedent a inegalităţilor. Da, în medie, lumea a devenit mai bogată, dar diferenţele dintre ţări şi, mai ales, în interiorul aceleiaşi ţări au crescut şi ele, în unele cazuri la un nivel greu de imaginat. Or, aşa cum ştim, de multe ori diferenţele dintre indivizii aceleaşi comunităţi din punctul de vedere al bunăstării, sunt mai importante ca indicator al „fericirii” şi stabilităţii, decât nivelul ei general. Exemplele cele mai relevante: SUA şi Rusia, unde nivelul inegalităţii veniturilor e fără precedent. Referitor la SUA, un economist american, Mike O'Sullivan, spunea recent că nivelul inegalităţilor e mai crescut decât cel din timpul Imperiului Roman. Şi datoriile publice au crescut la un nivel istoric, unii vorbesc de un record al ultimelor două secole.

Aceste costuri ne pot conduce la concluzia că în tot acest proces al globalizării ceva a fost greşit şi că revenirea în forţă, în ultimii ani, a populismului, a discursurilor anti-globaliste, a liderilor naţionalişti, e strâns legată de acestea. A venit apoi pandemia şi lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult. Au crescut şi mai mult inegalităţile, de data asta însă pe fondul unei încetiniri a creşterii economice la nivel global şi nu a unei creşteri ca până atunci. Iar acum avem şi războiul din Ucraina, care pune capac la toate.

Globalizarea despre care mai toţi credeam că e de neoprit, că e fenomen inevitabil, inexorabil, ca un fel de fatalitate căreia n-ai cum să i te opui, şi-a cam trăit traiul. Reculul e deja evident, dar consecinţele, cel puţin pe termen mediu şi lung, abia încep să se întrevadă. Indiferent cum se va sfârşi războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în fapt împotriva Occidentului ca tip specific de civilizaţie, vom asista la câteva fenomene care ne vor schimba radical viaţa.

În primul rând, nu va mai exista acea creştere economică de care mai toţi economiştii erau aproape siguri, cel puţin pentru încă o perioadă de timp. Toate previziunile de creştere economică au fost revizuite în jos, pesimiştii sau scepticii vorbind chiar de spectrul unei noi mari recesiuni globale. Tradus, asta înseamnă sărăcire generalizată.

Al doilea fenomen de care se vorbeşte deja se referă la o creştere masivă a rivalităţilor atât dintre state, cât, mai ales dintre diverse regiuni sau tipuri de regim politic. Marginalizarea economică fără precedent a Rusiei cauzată de sancţiunile impuse de Occident şi SUA, dar nu numai, va arunca ţara condusă de Putin în braţele Chinei, iar aceasta din urmă va profita din plin în rivalitatea ei istorică deja cu SUA.

Dar reculul globalizării va însemna şi o restrângere drastică a cooperării economice, politice şi a schimburilor comerciale trans-frontaliere sau trans-regionale. Statele vor încerca tot mai mult să găsească soluţii locale sau regionale, fie că vorbim de producţie, de servicii sau de logistică. Asta înseamnă costuri mai mari pentru toată lumea, deci scumpiri ale tuturor produselor şi serviciilor.

Şi nu în ultimul rând, vom asista la un recul al culturii democratice, o restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Chiar şi în ţările cele mai dezvoltate şi cu tradiţie democratică, dominaţia unei culturi a fricii şi a insecurităţii va favoriza liderii şi politicile liberticide, indiferent de ideologia de la care se revendică aceştia. Vom fi cu toţii, mă rog, marea majoritate de fapt, mai puţin pretenţioşi cu privire la drepturi şi libertăţi şi mai predispuşi la a le ciunti pe altarul securităţii şi siguranţei zilei de mâine.