Situație dramatică la Iași. Cinci cazuri COVID grave, tratate la Urgență deoarece nu sunt locuri la ATI

marți, 23 martie 2021, 14:36
2 MIN
 Situație dramatică la Iași. Cinci cazuri COVID grave, tratate la Urgență deoarece nu sunt locuri la ATI

Situație alarmantă la Iași. Cinci pacienți COVID în stare critică sunt tratați în urgență la UPU a Spitalului Sfântul Spiridon pentru că nu mai există niciun loc liber în secțiile ATI.

 “ În acest moment sunt 3 pacienţi pe ventilaţie non invazivă, şi 2 pacienţi cu necesar de oxigen cu flux mare. Ei sunt trataţi în Urgenţă complet, sunt trataţi şi de medicul infecţionist, şi de medicul de medicină internă dar în primul rând de medicul de urgenţă care face ventilaţia non invazivă şi monitorizează pacientul şi aşteptăm eliberarea unor locuri prin evoluţia favorabilă , asta e tot ce ne dorim, a unor pacienţi care sunt în acest moment în secţiile ATI din judeţul Iaşi. Din nefericire în anumite zile eliberarea locului se întâmplă şi prin decesul unor astfel de pacienţi care au forme grave », a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU/ SMURD Iași.

Printre cei cinci pacienți care așteaptă eliberarea unui pat la ATI se află și o gravidă. « Necesită ventilaţie non invazivă. Ea este unul din cei trei pacienţi aflaţi în clipa asta pe ventilaţie non invazivă şi necesită în continuare terapie. Face un tratament complex şi este supravegheată deocamdată şi tratată de noi în urgenţă în aşteptarea unui loc în terapie intensivă », a adăugat Diana Cimpoeșu.

Specialiștii atrag atenția populației ca atunci când apar primele simptome de boală să se prezinte imediat la medicul de familie. » Am avut în aceste zile forme de afectare pulmonară până la 90%, iar 90% înseamnă o mică zonă de parenchim pulmonar care mai poate face schimburi gazoase şi o şansă foarte mică pentru pacient de a supravieţui în ciuda terapiei intensive. Terapia intensivă înseamnă singura şansă de salvare a acestor pacienţi dar eforturile sunt uriaşe iar  pacientul care are şi alte comorbidităţi  nu evoluează aşa cum şi-ar dori echipa medicală », a mai adăugat Diana Cimpoeșu.

Comentarii