Slăbiciuni

„Iaşul este mai mult decât o ilustră capitală a Moldovei. Printre zidurile sale sălăşluiesc comori de artă pe care nici o urbe a României de azi nu le posedă cu atâta ȋmbelşugare”, spunea Nicolae Iorga, elev al Liceului Naţional şi student al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Cum s-au adunat aceste comori de artă ȋn spaţiul urban al Iaşului este uşor de ȋnţeles. Ȋn primul rând o istorie multimilenară a aşezării, dacă punem la socoteală şi vestigiile arheologice cucuteniene. Apoi o dezvoltare ȋnceată, organică de la locul ȋntărit al stăpânului zonei, la târgul important de la intersecţia căilor negustoreşti cu importanţă europeană, până la rolul de capitală a Moldovei istorice şi, ȋn fine, aspiraţia de capitală culturală a României şi de a doua capitală a regatului românesc până la Primul Război Mondial, aşa cum afirma, ca un bun politician, Carol I.

Ȋn tot acest răstimp, continuat până la al Doilea Război Mondial, Iaşul a evoluat aproape instinctual. Instinctul de a alege locul cel mai potrivit al nucleului urban iniţial, instinctul de a identifica locurile cele mai potrivite pentru clădirile reprezentative (palatul ocârmuirii, mănăstiri, biserici), instinctul relaţionării, a dialogului semnificativ dintre spaţiul urban şi spaţiul natural specific zonei. Căci, să nu ne iluzionăm, calitatea ansamblului datorată acestor instincte, dar şi libertăţii iniţiale ȋn alegerea locurilor potrivite, a fost ȋnsoţită de multă sărăcie, dezodine şi ȋntâmplare ȋn felul ȋn care terenurile oraşului au fost ocupate cu diverse construcţii. O demonstraţie a urbanităţii bâjbâite este faptul că Iaşul a avut primul lui plan urbanistic ȋn anul 1946, un plan foarte frumos de altfel, fără nici o consecinţă ȋn dezvoltarea ulterioară a oraşului.

O primă concluzie se impune. Tendinţa actuală a urbanismului informal are rădăcini adânci ȋn mentalitatea noastră de citadini.

Dacă libertatea ȋn alegerea locurilor pentru clădiri reprezentative ȋn oraşul istoric a fost una naturală, ȋn sensul că oraşul mic, cu densitate redusă cu multe terenuri libere, ȋn toate zonele funcţionale ale oraşului, permitea alegerea potrivită scopului, o libertate de compoziţie urbană a existat şi ȋn perioada comunismului, dar una dictatorială. Expansiunea fără precedent a Iaşului s-a produs prin exproprieri masive de teren pentru a face loc noilor ansambluri edilitare. Ȋn consecinţă, ȋn cei peste patruzeci de ani de urbanism comunist au existat instrumente de putere şi creaţie capabile să faciliteze dezvoltarea coerentă a oraşului.

Ȋn ciuda acestui fapt, la sfârşitul perioadei, Iaşul părea un oraş neterminat, fără o tramă stradală majoră coerentă capabilă să facă faţă traficului de perspectivă, fără stradă de centură şi fără relaţii funcţionale complete cu localităţile din zona metropolitană, cu imixtiunea ȋncă prea evidentă a ruralului cu urbanul şi cu desfigurarea iremediabilă a imaginii oraşului istoric pomenit cu atâta mândrie de Nicolae Iorga. Este o moştenire grea, dacă avem ȋn vedere suma aceasta de slăbiciuni.

Oraşul este ȋncă un organism viu. Ȋn condiţii favorabile creşte, devine din ce ȋn ce mai atractiv şi mai important polarizând zone a căror limită se extinde permanent. Iaşul trăieşte o astfel de efervescenţă şi are, din acest motiv, o nevoie acută de viziuni capabile să-i menţină funcţionalitatea şi strălucirea. Nu este nici pe departe un lucru simplu. Ȋn primul rând are nevoie de o tramă stradală la nivel metropolitan bazată pe ştiinţa modernă de rezolvare a traficului. Soluţiile presupun sacrificii şi costuri mari ȋntrucât nu au fost identificate şi realizate la vreme, dar sunt cu atât mai necesare astăzi ȋntrucât mâine va fi infinit mai greu. Ȋn al doilea rând e nevoie de funcţionalizare si refuncţionalizare a zonelor lui urbane gândită de asemenea la scară metropolitană. Sunt necesare politici consecvente pentru definirea viitorului zonelor centrale rămase cu locuinţe individuale şi loturi extrem de variabile ca formă şi mărime. Problema lor este a valorii ȋn creştere nelimitată a preţurilor, a blocajului dat de micimea şi mulţimea lor şi a presiunii permanente pe care dezvoltatorii o pun asupra lor. Fenomenul este evident. Exemplul cel mai la ȋndemână este Palas campus. Acest complex arhitectonic de calitate s-a realizat ȋn urma unui proces lung şi, aş putea spune, incomplet, de cumulare a proprietăţilor ȋn urma căruia realizarea lui a fost posibilă. Nu este nici un motiv să nu ne gândim că fenomenul se va extinde pentru toate zonele similare din centrul Iaşului.

Sunt multe alte probleme de luat ȋn seamă când vorbim de viitorul oraşului. Pentru pietonul obişnuit cele mai importante sunt legate de estetica urbană. Dacă sunt multe locuri ȋn oraş devenite frumoase şi atractive, sunt şi mai multe locuri a căror imagine dezagreabilă este rezultatul dezvoltării necontrolate. Vedem ȋn imaginile de mai jos două perspective spre centrul istoric a căror calitate nu are nevoie de comentarii.

Totuşi, oraşul dispune de forţe venite din adânc capabile să-i menţină puterea de seducţie ȋn ciuda nevredniciei noastre.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului