Spectacolul excelenţei muzicale la Iaşi (II)

Mi-am exprimat cu alte ocazii convingerea excelenţei sale în orice climat stilistic, de gen muzical, în orice anturaj scenic. Înregistrările din concertele şi recitalurile înregistrate în Marea Britanie (istorica sală Wigmore din Londra a găzduit-o de trei ori, performanţă rar atinsă de alţi interpreţi), la Iaşi (memorabil rămâne programul din 2 noiembrie 2011 în sala Filarmonicii, pe care am avut plăcerea să-l organizez împreună cu colegii din TVR Iaşi la împlinirea celor două decenii de existenţă a instituţiei media), filmările speciale pentru televiziune, participările la Festivalul Internaţional „George Enescu”, seria impresionantă de discuri înregistrate până în prezent sunt argumente de necontestat. Alexandra Dăriescu înţelege, „traduce” textele muzicale diferite ca epocă şi manieră compoziţională până în nervurile cele mai fine, atingând echilibrul dorit între climatul stilistic-spiritual propriu lucrării şi climatul ascultătorului de astăzi. Altă calitate fiind triada sensibilitate-maturitate-atemporalitate ce îi caracterizează versiunile interpretative. Evoluţia firească în timp nu i-a afectat opţiunile din trecute momente: Partita a III-a în la minor de Bach, Concertul pentru pian şi orchestră K.K. 450, Cvartetele de coarde cu pian opus 95 de Beethoven şi opus 44 de Schumann, Nocturnele de Chopin, „L’isle joyeuse” de Debussy, Preludiile de Chopin, Henry Dutilleux şi Şostakovici, Concertul în si bemol minor de Ceaikovski (am selectat doar câteva titluri de referinţă din discografia sa) – totul se poate asculta oricând în deplina stabilitate a încântării, plăcerii estetice, admiraţiei.

Dacă Preludiile, Baladele de Chopin, Primul Concert de Ceaikosvski îşi păstrează în versiunile Alexandrei Dăriescu patosul, discreţia, spectaculozitatea, tabloul general romantic rămâne neschimbat, doar „peisajul” se schimbă datorită autorului, Edvard Grieg. Atât de cunoscut şi iubit (însă prea rar ascultat „pe viu”, poate din cauza depărtării fiordurilor norvegiene de colinele Iaşului…), Concertul în la minor pentru pian şi orchestră poate înlesni melomanului experimentat comparaţia cu pianişti din generaţii de ieri şi de azi, probabil cei mai cunoscuţi fiind Dinu Lipatti sau Dan Grigore, spre exemplu. Sau Daniel Goiţi. Ascultând-o pe Alexandra Dăriescu, referinţele se estompează, rămân pe „rafturile” stabile ale admiraţiei, nu umbresc lumina cântului său.

Tot ce a lăsat Grieg partiturii – melodicitate intens emoţională, masivitate sonoră (a instrumentului solist şi a orchestrei), pânză muzicală irizată, virtuozitate tehnică acrobatică – ajunge sub degetele de oţel şi floare ale solistei. Muzician sensibil dar lucid, Alexandra Dăriescu este atentă la fiecare semn distinct şi sugerat al partiturii, la gesturile dirijorului, dialoghează cu fiecare partidă instrumentală sau cu instrumentul solist din orchestră. Calităţilor sale pe care le-am enumerat se adaugă – a fost încă odată evident vineri 24 martie la Iaşi – comunicarea deplină cu cei de pe scenă care au contribuit la întruparea muzicii lui Grieg. Cu tot calculul precis al minutelor, impus de transmisiunea directă la Radio România Muzical, generozitatea Alexandrei Dăriescu s-a vădit din nou în seria de bis-uri, pentru că a revenit în Iaşul natal, pentru că publicul a primit-o cu aceeaşi căldură, cu admiraţie.

Şi al treilea program din festivalul ocazionat de începerea difuzării programelor Radio România Muzical la Iaşi a cuprins opus-uri de popularitate, Simfonia a IX-a în mi minor „Din Lumea Nouă” de Dvoŕák fiind aproape omniprezentă în programele filarmonicilor, ale posturilor muzicale radio-tv, în discografii. Publicul o aşteaptă întotdeauna cu interes, dar nu mai trebuie argumentată dificultatea fiecărei reluări, tocmai din cauza multitudinei referinţelor. Cea mai recentă versiune programată la Iaşi a avut „avantajul” prezenţei „discrete” în stagiunile Filarmonicii de aici şi avantajul dirijorului. Muzician autentic, prob, ce posedă calităţile profesionistului desăvârşit, Tiberiu Soare are ca deviză şi căutarea noului la orice reluare a unei lucrări. Ascultând multe programe pe care le-a dirijat la Iaşi, la Bucureşti sau la Oradea, am fost plăcut impresionat că de fiecare dată a găsit ceva nou, argumentat, relevant, adecvat lucrării prezentate, reuşind să-mi scoată din memorie impresii anterioare. La fel şi la Iaşi spre final de martie: Simfonia a IX-a a fost din nou numai „a lui”. A apărut în 1893 din imaginaţia lui Dvoŕák, însă l-a caracterizat pe Tiberiu Soare ca interpret. Atent la tot ce este scris în partitură, pretinzând tuturor instrumentiştilor să respecte, la rândul lor, vrerea compozitorului, Tiberiu Soare i-a încălzit, i-a animat pe toţi cu ardenţa, dinamismul şi spiritul solar ce îi sunt proprii, le-a modelat cu delicateţe expresia muzical-sonoră individuală şi de ansamblu, a realizat o variantă personală, strălucitoare, performantă, care a evidenţiat calităţile individuale şi de ansamblu ale instrumentiştilor. A fost limpede, admirabilă vocea orchestrei Filarmonicii din Iaşi, care şi-a demonstrat încă odată valoarea publicului său, radio-ascultătorilor de pretutindeni. Un moment de referinţă al festivalului Radio România Muzical la Iaşi şi din stagiunea 2022-2023.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor