Caută 
5 MIN
Bicisnicia administraţiei judeţene poate să ducă în ridicol pretenţiile Iaşului la mai multă autonomie şi descentralizare. Dacă n-am fost în stare să operaţionalizăm un spital din curtea noastră, de care eram cei mai conştienţi că avem nevoie – într-un domeniu, sănătate, în care avem cea mai mare expertiză în zonă – cum vom putea conduce o regiune de dimensiunea Moldovei?
Ieri au fost raportaţi 15 morţi de Covid în Iaşi. În urmă cu o zi fuseseră 27. În weekend au decedat 31. Cei mai mulţi dintre ei au murit în saloanele de terapie intensivă. Alţii, în număr mare, s-au stins pe paturi obişnuite de spital. Mulţi însă au murit la UPU, aşezaţi cum s-a nimerit, pe scaune sau tărgi, însoţiţi de câte o butelie de oxigen. Alţii au murit sufocaţi în ambulanţe, ţinându-se strâns de butelia cu gaz. Înainte de a închide ochii, şi-au sunat copiii, unii plecaţi în străinătate, cerându-le să găsească o „pilă” pentru a obţine un pat înăuntru, dar nu au mai apucat. Per total, în ultima lună au murit 235 de nefericiţi, iar de la începutul pandemiei 1212. Suntem în situaţie de „dezastru, de război”, spun medicii, care se declară depăşiţi de situaţie. Cifrele acestea nu mai impresionează însă multă lume. În urmă cu un an, emoţia publică dădea în clocot doar la vederea unei izolete. Acum, 10 morţi într-o zi nu mai e mare lucru. Au fost şi mai mulţi, ne zicem în gând. Se pare că aşa ne-a făcut natura, spun specialiştii evoluţionişti în neuroştiinţe. Creierul nostru refulează şocurile şi emoţiile negative, ca să lase organismului posibilitatea să-şi revină, să evite colapsul. Este la fel ca în Afganistan, unde într-o intersecţie mor sfârtecaţi de schije zeci de oameni, iar la câteva sute de metri se dansează la nuntă şi se dau artificii. Uitarea ne salvează de depresie.
Starea aceasta de anestezie, prin care trecem după aproape doi ani de molimă, este exploatată abil şi cu metodă de liderii politici şi administrativi ai ţării şi ai judeţului. „Nu cu paturi de ATI vom învinge pandemia”, spunea preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, în faţa lumii academice ieşene la deschiderea anului universitar de la Universitatea „Al. I. Cuza”. „Vaccinarea este soluţia”, a continuat el, cu vădită înţelepciune. În dimineaţa zilei respective, ziarul nostru titra că este INCALIFICABIL ca spitalul mobil de la Leţcani, cu 35 de paturi ATI, să stea închis, în timp ce bolnavii de COVID se zbăteau în ambulanţe. Discursul preşedintelui Alexe îl asemăn cu cel al unui pompier care, ajuns la locul unei case în flăcări, nu este în stare să scoată tulumba şi să dea drumul la apă, dar face morală şi îşi ascunde incompetenţa spunând că nu apa şi spuma sting incendiul, ci educaţia copiilor, ca să nu se mai joace cu chibriturile. Ipocrizia este la ea acasă, câtă vreme sarcina sa este tocmai de a gestiona probleme acute.
Nu este eşec mai mare în administraţia judeţului, de la revoluţie încoace, ca acesta descris de situaţia spitalului mobil de la Leţcani. Am plătit 11 milioane de euro ca să cumpărăm precis un spital de război, compatibil NATO, pe care să-l folosim ocazional, câteva luni, în situaţii de urgenţă. A fost şi este funcţional, pentru câtva timp fiind operaţional la capacitate maximă. Dar la schimbarea puterii politice, noua administraţie l-a închis. A invocat motive care, dacă ar fi aplicate, ar opri activitatea oricărui spital din judeţ. Noua administraţie, în frunte cu Costel Alexe, şi-a făcut chiar un titlu de glorie din asta. Adiţional şi-a blamat adversarii politici. Acum, când este nevoie mai mare de el, nu-l utilizăm şi inventăm explicaţii savante. Deunăzi, un comunicat oficial invoca faptul că sunt defecţi câţiva senzori de detectare a incendiilor. O prosteală pe faţă, în condiţiile în care acestea sunt aspecte de mentenanţă, nemaipunând la socoteală faptul că sunt spitale publice care nici măcar nu au asemenea senzori. A fost nevoie în final de intervenţia Armatei pentru deschiderea spitalului. Chiar fără stocator de oxigen, s-a dovedit că acesta ar fi putut fi funcţional încă din urmă cu două săptămâni.
Bicisnicia administraţiei judeţene poate să ducă în ridicol pretenţiile Iaşului la mai multă autonomie şi descentralizare. Dacă n-am fost în stare să operaţionalizăm un spital din curtea noastră, de care eram cei mai conştienţi că avem nevoie – într-un domeniu, sănătate, în care avem cea mai mare expertiză în zonă – cum vom putea conduce o regiune de dimensiunea Moldovei? Spitalul mobil a fost achiziţionat cu mulţi bani. Poate 11 milioane de euro este o sumă prea mare. Poate că este o afacere de corupţie. DNA investighează cazul, şi bine ar fi să iasă cu o rezoluţie clară. Dar această ipoteză nu trebuie să ne oprească din a-l folosi. Şi loviţi, şi cu banii luaţi, iată situaţia luzărului perfect!
Putem învăţa ceva din această experienţă? Poate învăţa, oare, administraţia liberală că trebuie să continue un proiect început de pesedişti, aşa cum este cazul spitalului în cauză? Mai ales că achiziţia acestuia a fost susţinută şi de consilierii judeţeni liberali? Că este nevoie de proiecte locale asumate de mai multe partide şi continuate indiferent de alternanţa la guvernare? Poate învăţa USR că nu se poate guverna doar cu sloganuri? Diabolizarea adversarului politic nu înseamnă şi abandonarea investiţiilor publice. Înţelege Cosette Chichirău că are nevoie de oameni pricepuţi în administraţie, mai mult decât în comunicare, că priceperea trebuie dovedită, nu doar clamată? În treacăt, să observăm că trei consilieri locali, din nouă câţi are partidul, nu mai sunt, că ea a pierdut locul în biroul naţional al partidului, că liderul filialei, pus de ea, este cel mai slab din toate partidele locale. Iată competenţa politică a doamnei!
Greu de spus dacă vom învăţa ceva, mai ales în aceste vremuri în care ori suntem sătui de pandemie, ori refuzăm să credem că există. Suntem, mai în glumă, mai în serios, victime nu numai ale pandemiei, dar şi ale geografiei, ale unui loc în care Zorba Grecul dansează în delir, pe plajă, după ce afacerea patronului său tocmai a fost pusă pe butuci.
