Un interviu interesant despre media clasică, reţele de socializare şi dezinformare cu directorul Direcţie de Comunicare din Parlamentul European

Stephen Clark a fost la Iași pentru a participa pe 28 aprilie la dezbaterea „Împreună pentru democraţie: EUropa mea, viitorul mEU. O perspectivă a tinerilor asupra provocărilor cu care se confruntă UE”, în pregătirea pentru alegerile europene din mai 2024.

Cât de dificil este să vă ocupați de politicile de comunicare ale unui Parlament în care se vorbesc nu mai puțin de 24 de limbi oficiale? Este ca și cum ai avea sarcina să faci ca în Turnul Babel să vorbească aceeași limbă?

Este extrem de dificil. Vorbim pentru o audiență de sute de milioane de oameni, așa cum spuneți, care trăiesc în 27 de țări diferite, vorbind 24 de limbi oficiale. Însă mulți oameni vorbesc și alte limbi. Așa că încercăm să combinăm o strategie generală de comunicare, un mesaj general, de exemplu, de implicare în procesul democratic european cu alegerile la nivel local. De aceea avem birouri peste tot în Europa, astfel încât ei să poată adapta modul în care comunicăm la cultura locală, la limbă, dar și la contextul național, la felul în care se dezbat lucrurile, inclusiv la tonalitatea pe care o folosesc oamenii. Și la canalele pe care le folosesc, totodată, care pot fi foarte diferite de la un loc la altul.

Ne aflăm la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care are un Departament de Științe ale Comunicării și Relații Publice foarte puternic, așa că vreau să vă întreb cât de adevărat considerați că mai este crezul lui Marshall McLuhan, cum că „suntem un sat global”?

Peste tot este diferit, dar peste tot este la fel. Și mai este un lucru, o altă axiomă este că toată politica este locală. Și lucrul acesta este, cred, ceva pe care îl observ eu însumi în timp ce călătoresc prin Europa, că oamenii se referă mereu la realitățile lor locale. Dar, în același timp, descoperi că preocupările pe care le au oamenii sunt foarte asemănătoare între ele. De asemenea, ideile pe care le au, speranțele, aspirațiile lor sunt foarte asemănătoare. Deci, chiar dacă este așa, oamenii simt că peste tot este foarte diferit. Dar, de fapt, este la fel. Așadar, consider că „suntem un sat global” este încă o metaforă foarte validă.

Dar despre celălalt citat celebru al lui Marshall McLuhan, care spune că „mediul de comunicare este mesajul în sine”? Ce înseamnă aceasta în era rețelelor sociale? Ce înseamnă diplomația digitală, despre care am auzit vorbindu-se?

În anul 2008, am fost foarte strâns implicat când Parlamentul European a început să folosească rețelele sociale pentru a comunica. Și am deschis, crezi sau nu, o pagină MySpace. Mai târziu eram și pe Facebook și pe Twitter și îmi amintesc de îngrijorările pe care oamenii le aveau în acea perioadă, că asta avea să ducă la o pierdere uriașă a controlului, de faptul că trolii ar putea prelua controlul. Cred că ceea ce este adevărat este că nicio instituție nu mai poate aspira să controleze mesajul în modul care a fost posibil cândva. Și când te gândești că a existat tot acest concept <spin doctor>, care a fost capabil să influențeze mass-media foarte puternic și să controleze foarte mult mesajul care a ieșit din mass-media despre politica guvernamentală sau orice altceva… Este clar că a dispărut complet. Ne aflăm într-un mediu de comunicații multipolar, foarte fragmentat. Și asta înseamnă că instituțiile pur și simplu nu își pot imagina că pot controla mesajul ca înainte. Și trebuie să se alăture conversației, mai degrabă decât să încerce să domine conversația. Și asta încercăm cu toții să facem. Și de aceea suntem și noi foarte interesați în aceste zile nu doar să comunicăm un mesaj, ci să ajutăm și alți oameni să se îmbarce și să comunice mesajul cu noi pentru democrație, motiv pentru care am fost aici, astăzi (n.r. – în Iași).

Care a fost principala provocare din punct de vedere al comunicării în perioada pandemiei? Ce putem învăța din greșelile acestei perioade?

Că a trebuit să ne adaptăm foarte repede. Aceste circumstanțe schimbă enorm mediul de comunicații. Există partea tehnică, care a fost foarte importantă, deoarece a trebuit să învățăm să folosim noile tehnologii foarte repede. Și am descoperit că se poate și chiar că existau și unele avantaje în ceea ce privește participarea. A fost o modalitate de a aduce oamenii împreună în mod eficient. Și aceasta a fost o parte foarte pozitivă a mesajului. Desigur, în același timp, a eliminat dimensiunea umană pentru o mare parte a comunicațiilor. Și am realizat, de asemenea, cât de importantă este dinamica umană a unui eveniment fizic. Asta a fost și în ceea ce privește mesajul și modul în care abordăm situația. Bineînțeles că a fost o criză. A fost o criză pentru Europa. A fost una la care Europei i-a luat puțin timp pentru a se adapta. Cred că, în cele din urmă, modul în care a fost gestionată pandemia la nivel european este meritul Uniunii Europene. Cred că programul de vaccinare, care știu că este un subiect de conversație în acest moment în România, faptul că a fost organizat la nivel european a fost foarte important, cred că în special pentru oamenii din țările mai mici care s-ar putea să nu fi avut puterea de a obține ceea ce aveau nevoie în această pandemie în ceea ce privește vaccinurile și așa mai departe. Deci a fost un mesaj pentru noi. Trebuia să fie un mesaj de solidaritate și faptul că, de fapt, Europa este acolo pentru a încerca să facă ceva în această situație. Și, deși a fost dificil și am recunoscut dificultățile, în cele din urmă această pandemie a fost învinsă.

În timpul pandemiei Covid-19 au existat controverse în lumea științifică în ceea ce privește măsurile care trebuie luate de guverne pentru stoparea acesteia. Au fost mai multe modele, de exemplu lockdown sever în China, față de o abordare mult mai relaxată în Suedia. Cine trebuie să aibă rolul determinant în stabilirea politicilor publice în asemenea situații: oamenii politici sau oamenii de știință?

Din punctul meu de vedere, în acel moment au fost foarte importante autoritățile publice, oricare ar fi ele. Acest lucru a fost, desigur, tratat în principal în ceea ce privește contramăsurile împotriva pandemiei, mai ales la nivel național, de faptul că autoritățile au cerut sfatul științific. Și cred că asta s-a întâmplat de cele mai multe ori, în cea mai mare parte a Europei. Treaba mea nu a fost să judec natura măsurilor care au fost introduse, ci a fost să le respect, oricare ar fi ele, din loc în loc. Și este adevărat că au fost diferite, în diferite țări europene. Dar asta s-a întâmplat și pentru că pandemia a afectat țările în momente diferite, în moduri ușor diferite. Și au fost o mulțime de alți factori sociali care au fost încorporați în asta. Apoi, desigur, a fost răspunsul. A existat un tip de răspuns preventiv imediat în ceea ce privește măsurile de izolare care au fost decise, după cum spuneam, la nivel național sau chiar local. Și apoi răspunsul în ceea ce privește lansarea unui vaccin, care a fost preluat de Comisia Europeană la nivel european, cu acordul tuturor statelor membre, evident. Aceasta a fost o decizie colectivă de a face acest lucru.

Ați identificat centre rău intenționate, care răspândeau informații de tip fake news? Care au fost scopurile lor?

Știrile false vin din multe surse diferite și este foarte greu de spus. Nu există un singur jucător care este responsabil pentru asta. Suntem conștienți, desigur, că există actori străini care au interes în răspândirea dezinformării, interferând, de exemplu, cu alegerile din diferite țări europene. Aceasta este deja o constatare clară, inclusiv a Parlamentului European. Este o comisie de anchetă pe acest subiect. Rusia și China au fost identificate ambele ca țări care, într-un fel sau altul, au sponsorizat răspândirea dezinformării, în special prin intermediul rețelelor de socializare, desigur. Dar nu numai că există o mulțime de dezinformare internă, există multă dezinformare care vine de la politicieni, tot felul de oameni cu diverse interese în propriile noastre țări și propriile noastre sisteme. Și aceasta este o amenințare la fel de importantă de tratat ca și amenințarea externă.

Și care este cea mai bună strategie de combatere a știrilor false, a dezinformării, în general?

Cred că este întărirea propriei noastre capacități ca societate de a comunica informații fiabile, solide și veridice, dar pentru asta avem nevoie de o media pluralistă, independentă. Și cred că, în Europa, încercăm să garantăm asta, există multe legi și practici care fac asta. De asemenea, trebuie să educăm oamenii să înțeleagă ce este ceea ce li se oferă în diverse mass-media. Așadar, în rețelele sociale și în mass-media de știri oamenii ar trebui să aibă, poate, o viziune sceptică și perceptivă asupra a ceea ce li se oferă. Ei trebuie să pună la îndoială informațiile. Și cred că asta este ceva care devine treptat integrat în societate. Cred că, odată cu trecerea timpului, oamenii se obișnuiesc cu ideea că nu poți avea neapărat încredere în nimic din ceea ce citești, vezi sau urmărești pe YouTube sau chiar pe ecranul tău de la televizor. Și odată cu această conștientizare vine o distanță mai mare, o capacitate mai mare de a fi sceptic adecvat și de a pune întrebări precum: de unde provin aceste informații? De ce mi se spune chestia asta? Există cumva un interes în spatele ei? Așadar, sunt aceste două lucruri. Garantează un sistem bun și solid pentru informații și alfabetizare fiabile, alfabetizare media pentru a înțelege cu ce „ne hrănim”.

Care sunt provocările comunicării la nivelul Parlamentului European în timpul războiului din Ucraina?

Cred că invazia Ucrainei este un moment uriaș în istoria europeană și este o provocare uriașă pentru multe lucruri pe care Parlamentul European le ține, în special valorile democratice, valorile fundamentale prin care încercăm să trăim în Europa. Și cred că ucrainenii încercau să le introducă în țara lor, iar faptul că există o putere străină care dorește să prevină acest lucru și făcând acest lucru prin invazie este ceva care, de fapt, unește restul Europei, și, pentru noi  oferă un prilej foarte clar pentru a comunica că nu putem tolera ceea ce s-a întâmplat în Ucraina și că îi vom sprijini pe ucraineni în combaterea acestui atac asupra lor. Pentru că nu este doar un atac asupra Ucrainei, este, într-un fel, un atac asupra noastră, la adresa celor care credem în Europa.

Revenind la rețelele de socializare, care sunt din ce în ce mai controversate… Credeți că ar trebui o mai mare reglementare a activității rețelelor sociale cu privire la responsabilitatea asupra conținutului sau cu privire la plata drepturilor de autor? Sunt niște dezbateri pe această temă chiar și în Uniunea Europeană.

Există două aspecte ale acestui lucru. În mod clar, mass-media tradițională se află într-o criză de mult timp. Și o mare parte din aceasta este o criză economică. Modelul de afaceri din spate a fost subminat de trecerea veniturilor din publicitate către online, internet și așa mai departe. Și cred că multe mass-media clasice s-au luptat să facă față tranziției economice, iar asta a slăbit jurnalismul, din păcate, ca profesie. Acum, ce vreau să spun este că Parlamentul European susține profesia de jurnalist, cu siguranță, ideea de standarde jurnalistice, să zicem o media liberă și independentă. Oferim de fapt programe de formare pentru tinerii jurnaliști și așa mai departe, Parlamentul European susține jurnalismul tradițional. Dar cred că există organizații media clasice, ceea ce ați putea numi clasice, care găsesc o modalitate de a trece la noul mediu și găsesc noi modalități de finanțare a activităților lor cu trimitere şI la social media și de reglementare a social media. Cred că da, vedem o tendință către o mai mare reglementare și, cu siguranță, ce se întâmplă în Parlamentul European când ia în considerare legislația care va obliga platformele de social media să își asume o responsabilitate mai mare pentru conținutul care este postat pe ele. În privinţa responsabilităţii asupra conţinutului, în mod evident, trebuie făcut aici un echilibru foarte mare între libertatea de exprimare și protejarea valorilor fundamentale. Și acesta este un act de echilibru care este foarte greu de luat. Dar ceea ce vedem, de asemenea, este că platformele de social media își înțeleg responsabilitățile mai bine decât o făceau odată. Și, cu siguranță, în ultimii ani, de exemplu, am văzut Facebook și Google luând măsuri interne pentru a încerca să recâștige puțină credibilitate, poate în ceea ce privește calitatea conținutului care este postat pe canalele lor, de exemplu. Un lucru de care se ocupă în acest moment Parlamentul este această idee de publicitate politică și dacă aceasta poate fi făcută într-un mod transparent, dacă se poate face peste granițe și așa mai departe. Deci, se lucrează mult în acest domeniu, dar nu cred că ar trebui să ne așteptăm, nu cred că ar trebui să ne dorim de fapt un mediu de social media extrem de reglementat și controlat. Nu se va întâmpla. Avem nevoie de acest tip de libertate și autonomie a oamenilor care acționează pe rețelele sociale. Acesta este, cred, și un principiu important.

Dar în ce privește decizia acestora de a restricționa sau chiar bloca anumite pagini? Putem vorbi aici de o limitare a libertății de opinie? Ce părere aveți despre această putere?

Da, este adevărat că aceasta este o putere pe care o au și de fapt o au de mult timp, parcă, prin algoritmi pot chiar și să selecteze conținutul pe care oamenii îl pot vedea și așa mai departe. Și de aceea cred că, în cele din urmă, nu vom putea lăsa platformele de socializare să se reglementeze. Trebuie să existe câteva principii esențiale asupra cărora să fim de acord, cum funcționează și cum este gestionat conținutul într-o oarecare măsură. Există limite pe care trebuie să le trasăm, dar într-un mod consensual, într-o dezbatere publică deschisă, într-un mod care să poată fi apoi aplicat de platformele de socializare, mai degrabă decât să le lăsăm în întregime în mâinile lor și, prin urmare, emițând în cele din urmă judecăți subiective despre cine și ce poate fi postat.

Domnule Clark, o ultimă întrebare: Care sunt principalele preocupări cu privire la alegerile europene de anul viitor?

Ne aflăm într-o perioadă dificilă a istoriei europene. Suntem dornici să vedem o participare maximă la alegeri. Cred că există multe, multe lucruri care indică faptul că oamenii sunt mai interesați de dimensiunea europeană a politicii decât o făceau cândva. Cred că dacă te uiți la știri, la știrile zilnice, oricum le-ai consuma, vei vedea în permanență probleme care sunt abordate la nivel european. Și cred că asta se îmbunătățește. Oamenii ajută oamenii. Ajutându-i pe oameni să fie conștienți de faptul că dimensiunea europeană este foarte prezentă în viața lor. Concluzia logică din aceasta, desigur, este că trebuie să meargă și să participe și să își spună cuvântul pentru ca dimensiunea europeană să intre în direcția în care vor să meargă. Asta face parte din a fi alegător și de a participa la un proces electoral. Îngrijorarea este, desigur, că oamenii nu vor înțelege asta sau că Europa poate părea îndepărtată pentru oameni. Omul poate fi supus multor dezinformări. Și cred că, dacă întrebați despre principala preocupare pe care o avem, dezinformarea este principala preocupare, genul de narațiuni care circulă în jurul Europei, care uneori sunt absolut absurde. Cu toate acestea, par să fie capabili să câștige teren. Trebuie să facem tot ce putem pentru a oferi alternative și o narațiune diferită, mai veridică și mai precisă despre modul în care funcționează Europa. Și dacă vom face asta, cred că vom obține un nivel bun de participare la alegerile europene de anul viitor. (Florentina SANDU, Toni HRIȚAC)