Vid de putere la Iaşi. Cine îl înlocuieşte pe Chirica?

Mihai Chirica se află la ultimul mandat de primar. Dosarele penale, scandalurile cu iz imobiliar şi echilibristica politică i-au consumat rezervorul de încredere. Un rezervor care era de altfel aproape gol, pe la 20% din capacitate, dacă ne raportăm la scorul cu care a câştigat ultimele alegeri. Sigur, Chirica nu se va da bătut, se va agăţa de putere (sau ce-a mai rămas din ea), se va hrâni cu iluzia că mai contează, că mai dă cineva doi bani pe el. Discursurile parţial iraţionale cu care ne-a obişnuit se vor transforma în delir total. Am mai văzut cu toţii „filmul” ăsta, cunoaştem finalul. Se va zvârcoli degeaba. În politică e un cal mort, în administraţie îi vor mai sta alături cei pe care îi are cu ceva la mână şi care vor fi dispuşi să-şi sacrifice libertatea, să se „martirizeze” odată cu el. Puţini spre deloc.

După Revoluţie, niciun primar al Iaşului nu şi-a încheiat toate mandatele la termen. Emil Alexandrescu a murit la câteva luni după alegeri, Constantin Simirad a plecat la căldură, în Cuba, Gheorghe Nichita s-a dus la răcoare, în Botoşani. La Mihai Chirica întrebarea nu e încotro se îndreaptă, ci când. De observat că fiecare schimbare a creat impresia (mai mult iluzia) unei evoluţii administrative la Iaşi. Simirad era candidatul CDR, spre deosebire de „fesenistul” Alexandrescu. Nichita părea născut în mileniul potrivit, spre deosebire de Simirad. Chirica se însura cu amantele, spre deosebire de Nichita. Ca să fim corecţi, o evoluţie a existat, chiar dacă impusă mai mult de ritmul modernizării inerente a oraşului, şi mai puţin, uneori chiar în ciuda, vitezei şi direcţiei de dezvoltare imprimate de Palatul Roznovanu.

Dar, cu mandate încheiate abrupt, ar fi fost de aşteptat ca şi transferul puterii să se fi realizat haotic, brutal, cu sânge pe pereţi. Sau măcar prin vot, chestia aia de-i spun unii esenţa democraţiei. Nu la Iaşi. Oraş deopotrivă tradiţionalist şi fandosit, de nu-i ajungi la nas, Iaşul a venit cu o soluţie sui generis. Transferul de putere s-a făcut prin procură, iar electoratul a contrasemnat ca notarul („Ca primarul”, ne-ar corecta Chirica). Simirad l-a uns pe Nichita, Nichita l-a promovat pe Chirica, iar Chirica a pregătit Palatul pentru Harabagiu. Dar Harabagiu-i şi el în drum spre Botoşani… 

Pentru prima dată în istoria recentă, procurorii par să fi atacat ţesutul intim al structurii de putere din Primărie. Cel puţin, au tăiat încrengăturile care presupuneau succesiunea, au mai rămas mici vlăstare. Viceprimarul Daniel Juravle nu a prins încă „rădăcini” în Primărie şi reprezintă un PNL aflat în cădere liberă. De fapt, partidul care ar trebui să moştenească Palatul nu are în acest moment un candidat cu profil eligibil, uşor digerabil în comunitate. Alexe, nu, Dangă, nu, şi cam ăştia doi îs toţi. Nici măcar eternele soluţii „liberale” de import – Tudorel Toader şi Camelia Gavilă – nu mai sunt de actualitate (sper).

Nu că opoziţia ar fi pregătită pentru o precipitare a transferului de putere. La USR, Cosette Chichirău s-a auto-exilat la Bucureşti, iar în puţinele drumuri spre casă s-a „cazat” la periferie, prin mesaje publice cu iz de mahala. I-ar fi greu să se reinventeze în câteva luni. Marius Bodea a pierdut deja nişte rânduri de alegeri, are stigmatul de „loser”, puţin probabil să mobilizeze zeci de mii de ieşeni la vot pentru o „schimbare”. Monica Berescu e încă ştearsă şi prea cuminte în discurs. În orice caz, e amuzant că USR are în acest moment potenţiali candidaţi la Primărie cu mai multă notorietate decât vechile partide (PSD şi PNL) la un loc. Că PSD n-are pe nimeni.

Iaşul se confuntă cu un rar vid de putere la nivel politic şi administrativ. Iar instabilitatea se va prelungi. Paradoxal, toate partidele speră ca Mihai Chirica să-şi ducă mandatul cât mai aproape de termen. Liberalii ca să-l „înşurubeze” pe Juravle, USR şi PSD ca să găsească un candidat convingător. Bine că e George Simion plecat pe coclauri, că ne mânca mama dracului dacă am fi avut anticipate acum.