Vor fi amenajate şi modernizate râurile Nicolina şi Vămăşoia

marți, 23 noiembrie 2021, 02:50
1 MIN
 Vor fi amenajate şi modernizate râurile Nicolina şi Vămăşoia

Cursurile de apă Nicolina şi Vămăşoia vor face obiectul unor proiecte de modernizare. În acest sens, Primăria va semna un acord cu Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad.

În urma acestui protocol, municipalitatea va putea demara studiile tehnice pentru modernizarea cursurilor de apă din punct de vedere urbanistic şi arhitectural.

„Prin proiectele propuse se va obţine valorificarea spaţiilor ce constituie zonele de protecţie ale cursurilor de apă, prin creşterea mobilităţii pietonale şi ciclistice, se va crea o infrastructură de agrement modernă, prin reamenajarea de parcuri, locuri de promenadă, parcări, cu păstrarea capacităţii de tranzitare a debitelor pe sectoarele afectate de noile proiecte”, se precizează în proiectul de acord dintre cele două instituţii.

În trecut, Primăria a realizat studii tehnice şi pentru modernizarea zonei râului Bahlui, dar proiectul nu a mai fost implementat efectiv: de peste 5 ani se aşterne praful pe documentaţii. Între timp, râul care străbate Iaşul continuă să arate ca „un canal de irigaţii”, după cum l-a catalogat Dragoş Ciolacu  într-o emisiune recentă la ZDI TV. 

Comentarii