Azi se decide soarta Paulei Bulgaru

miercuri, 24 octombrie 2001, 23:00
3 MIN
 Azi se decide soarta Paulei Bulgaru

Indiferent de hotarirea judecatorilor, de azi, procesul Paulei Bulgaru va continua. Orice solutie, ca este vorba de achitare sau condamnare, tot va nemultumi o parte implicata in proces. "Daca va fi achitare, procurorii vor face apel. Daca va fi amenda, atit avocatii, cit si procurorii vor face apel, fiecare insa din motive diferite. Daca va fi condamnare, atunci avocatii se vor adresa instantei superioare", a explicat avocata Gianina Geantau de ce ar exista nemultumiri, oricare ar fi hotarirea judecatoreasca. La termenul de azi, avocatii vor merge pe achitarea fetei. "Vom sustine ca fapta nu exista si vom cere achitarea Paulei Bulgaru", a divulgat avocata o parte din pledoaria care va avea loc azi in favoarea Paulei Bulgaru. Procurorii isi vor mentine punctul de vedere: fata trebuie pedepsita pentru ca a tulburat slujba care a avut loc de Sf. Parascheva. Consilierul juridic al Mitropoliei, preotul Grigore Constantin, a refuzat orice comentariu cu privire la procesul care va avea loc azi si in care au fost citati ca martori Mitropolitul Daniel si episcopul Casian. Dar, faxul, transmis redactiei noastre saptamina trecuta, cuprinde un mesaj clar. Cele doua inalte fete bisericesti nu se vor prezenta ca martori in fata judecatorilor. Misiunea cea mai dificila o vor avea judecatorii. Acestia vor fi obligati sa intrepatrunda Codul Penal cu Biblia, legea omului cu Legea lui Dumnezeu, pentru a da o solutie cit mai aproape de adevar si dreptate.
Explicatiile razvratitei
In declaratia data in fata procurorilor, Paula Bulgaru si-a motivat actiunea astfel: "In Mitropolie, de Sf. Parascheva, am spus urmatoarele: «Nu este vrednic a fi pomenit (Mitropolitul Moldovei Daniel – n.r.), jos Daniel, jos Casian». Am facut aceste afirmatii deoarece consider ca persoana in cauza nu trebuie sa ocupe functia pe care o are din cauza vietii pe care o duce, si anume se uita la bani, iar oamenii traiesc in saracie, lucru care se intimpla de 2000 de ani. Se folosesc de oameni pentru a avea mai multi adepti, dar asta numai in interesul lor personal, lucru pe care Hristos nu l-a facut. Am facut aceste afirmatii dupa ce numele Mitropolitului a fost pomenit, clipa in care se pastreaza un moment de liniste. Nu consider ca am perturbat desfasurarea slujbei. In sensul celor mai sus aratate, precizez ca am facut plingeri la Patriarhie, plingeri care nu au fost primite. Deoarece protestele mele nu au fost luate in seama, am crezut ca este necesar sa spun ceea ce am spus in Mitropolie. Precizez ca acelasi lucru am afirmat si in Catedrala din Braila la data de 6 decembrie 2000. Sunt de religie crestin ortodoxa. Dupa terminarea liceului, am stat o luna jumatate-doua la manastirea din Techirghiol, dar, refuzind regimul de acolo, am plecat la Bucuresti la niste cunostinte. Nu am mai fost in alte manastiri. Consider ca sunt calugarita, deoarece duc viata unei astfel de persoane si nu consider ca locul sau haina ma mintuie. Cunosc continutul Bibliei si datorita acestui lucru am aceste manifestari si aceasta revolta. Consider ca in conformitate cu canoanele si cu Biblia, enoriasii au obligatia de a spune adevarul. In legile bisericesti, Sf. Nicolae ii indeamna pe credinciosi ca, daca vedem faradelegi sau nereguli savirsite de ierarhii bisericesti, dupa ce le-am spus in fata aceste lucruri si nu au luat atitudine, neschimbindu-si modul de viata, atunci sa-i facem de rusine. Afirmatiile mele erau adresate inaltilor prelati si nicidecum oficialitatilor statului care se aflau in Mitropolie. Precizez ca nu am adus injurii si calomnii persoanelor prezente. Nu ma consider vinovata prin afirmatiile pe care le-am facut la Mitropolie". (A.PLECAN)

Comentarii