Castelul blestamat zace in paragina

Catalogat de unii drept cel mai frumos si mai interesant castel din Moldova, fostul Centru de Plasament de la Miclauseni sta acum la mila Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in a carei proprietate a intrat de anul trecut. Utilizat timp de decenii ca adapost pentru copii cu handicap mental sever, maiestuosul edificiu, o capodopera a stilului gotic, asteapta cu infrigurare sa-i fie redata stralucirea de altadata, promisa de inaltele fete bisericesti. Pe parchetul sculptat pe care valsau la inceputul secolului printi si printese, degradat cita vreme a gazduit copiii handicapati, pasesc acum tacute 32 de maici. Smerenia, harnicia si declaratele lor intentii nu-i multumesc insa pe localnici. Chiar daca ar deveni cel mai important si vizitat obiectiv turistic din judetul Iasi, satenii din Miclauseni si Butea se vor uita chioris de-acum inainte inspre castel, caci, dupa evacuarea centrului de plasament, zeci de familii au ramas fara piine.
Castel blestemat
Un adevarat blestem pare a fi urmarit de-a lungul timpului castelul de la Miclauseni. Asa cum isi aduc aminte taranii in virsta din zona, edificiul care a intrat pe mina Sturzestilor pe la 1700, impreuna cu tot ce-l inconjoara, a fost de multe ori mistuit de flacari. Ultima data in 1985, intr-o noapte de decembrie, "cind focul se ridica citiva kilometri spre cer", dupa cum isi aminteste o femeie din Butea. Adevaratul blestem al castelului nu a fost insa focul. Mai degraba oamenii l-au devastat si au avut mereu ciuda pe el. Intretaiere a drumurilor principale ale Moldovei, a celor care duceau spre Tarigrad, Liov, Cracovia si Danzig, pina cind capitala Moldovei s-a mutat de la Suceava la Iasi, satul Miclauseni si importanta sa istorica ii lasa reci pe localnici. Aproape ca ar fi in stare sa spuna ca ar fi preferat sa nu se nasca aici. "La ce ne-ajuta pe noi castelul asta? Si ce daca este frumos si pretios?", intreaba retoric un mos plictisit, intorcind spatele. Lehamitea taranilor de la Miclauseni pare insa argumentata, intrucit dintoteauna au trudit pentru el si pentru cei ce-l locuiau. "Miclauseni n-a fost o localitate reprezentativa pentru satele romanesti, de vreme ce jumatate din locuitorii sai erau urmasii fostilor robi, tigani, vatrasi romanizati si siliti sa se gospodareasca. Dar, pe de alta parte, si inechitatea social-economica a fost o realitate, precum si discordanta intre cultura la nivel european a boierilor si putinul lor interes pentru propasirea intelectuala a taranilor", scrie Costin Merisca, in lucrarea "Castelul Miclauseni in cultura romana", aparuta la Editura "Cronica" in 1996. "Majoritatea oamenilor lucrau la boieri, iar asta se vede si dupa numele pe care le poarta, nume de meserii: Surugiu, Pitaru, Cojocaru, Vizitiu", spune Rozalia Hidea, primar al comunei Butea, de care apartine Miclauseni.
Castelul a fost pe rind spital pentru raniti, manastire de maici, depozit de explozibil
Pizma purtata secole de-a rindul de tarani
mai-marilor lor, s-a transferat recent in ograda Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Iar asta prin voia ultimei boieroaice din Miclauseni, voie ce a fost indeplinita, parca tot urmare a unui blestem, abia dupa jumate de veac. Ultima descendenta a ramurei Sturzestilor ce a avut in stapinire conacul de la Miclauseni, Ecaterina, casatorita cu Serban Cantacuzino si calugarita spre sfirsitul vietii, pe 21 aprilie 1947 a donat Episcopiei Romanului castelul, plus cele 30 hectare de padure care-l inconjoara, biserica ctitorita de parintii sai (Gheorghe Sturdza si Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) si toate dependintele. Raminind vaduva si fara copii, Ecaterina s-a ingrijit mare parte din timp singura de castel. In 1921, a vrut sa-si arate generozitatea fata de taranii de pe mosie, improprietarindu-i cu aproape 1700 de hectare, parcelate in 810 loturi. Nici asta nu i-a imbunat prea mult. In timpul primului razboi mondial, castelul a gazduit un spital pentru raniti, iar dupa 1944, pentru scurta vreme, a fost parasit. Din 1947, ca urmare a donatiei Ecaterinei, a devenit manastire de maici. A fost apoi depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iasi si al Universitatii, pina in 1960, cind a devenit scoala speciala.
Mirosul de urina din timpul cind cladirea era scoala speciala persista inca
Copiii handicapati si-au pus puternic amprenta pe acest castel, astfel ca, desi a fost parasit de acestia de pe 13 octombrie 2001, mirosul de urina inca persista puternic. Usi si ferestre ciopirtite, parchet scos, semineuri sparte. Castelul este acum absolut gol, maicile de la manastirea de alaturi avind grija ca dimineata sa deschida geamurile, iar seara sa le inchida. "Dupa restaurare, castelul va fi transformat in complex muzeistic", spune maica stareta Mihaela Stroescu, precizind ca celelelate cladiri vor adaposti un centru de zi pentru batrini, un centru de pelerinaj. Una dintre dependinte a fost deja transformata in atelier de pictura, icoanele si ouale incondeiate fiind una dintre sursele de venit ale manastirii.
Localnicii nu cred ca imobilul isi va recapata stralucirea
Desi lucrul a inceput deja la cladirile anexe, oamenii din Butea nu vor sa creada ca vreodata vor vedea renovat castelul. Si chiar daca s-ar intimpla asa, se intreaba ei, la ce i-ar ajuta? Aproape 80 dintre cei 93 de angajati pe care ii avea in ultima perioada Centrul de Plasament sint din Butea, iar din acestia doar patru i-au urmat pe copii in satul Podoleni (comuna Cozmesti), unde au fost mutati. "La inceput s-au dus acolo vreo zece, dar e departe si li s-a zis clar ca locurile sint ocupate", spune fostul administrator al Centrului, Ion Agiurgiuculesei. Acesta a detinut aceasta functie intre ’70 si ’74, apoi, dupa ce 16 ani a fost primarul comunei, intre 1990 si 2001. "Dupa 37 de ani de munca, am ramas somer, asa cum nu mi-am imaginat niciodata", spune Ion Agiurgiuculesei. "Multi dintre ei au lucrat zeci de ani acolo. Acum li s-a terminat si somajul, si o duc greu", spune primarita Rozalia Hidea. Nici aceasta si nici altcineva nu crede in reinvierea castelului. Nici macar cei de la Mitropolie. "Cind a venit asta-toamna aici, mitropolitul Daniel si-a pus miinile in cap", spune fostul administrator. Restaurarea se pare ca va costa bani grei, iar pina acum Ministerul Culturii si Cultelor nu a cotizat nici macar cu un leu. "Deocamdata, am angajat un arhitect autorizat pentru a face un studiu de fezabilitate", spune Mircea Precupan, consilierul Mitropoliei pentru monumente istorice si constructii bisericesti.
Pentru a restaura castelul, George Sturdza a vindut citeva paduri
Cladit in prima jumatate a secolului XVII, recladit in 1755 de marele vornic Ion Sturdza, castelul de la Miclauseni a fost refacut in mare parte in prima jumatate a secolului XIX. Pentru refacerea castelului, George Sturdza vinde citeva paduri si se imprumuta de la Societatea de Credit Funciar Roman de 100.000 de lei, ipotecind toata mosia Miclauseni, fiind nevoit a achita in moneda de aur. Stilul exterior, cu multe elemente neogotice, aminteste de Palatul Culturii din Iasi, inceput in aceeasi epoca, dar si de palatul sturzesc de la Ruginoasa. Plafoanele si peretii interiori au fost pictati in ulei. Marmura scarilor centrale a fost comandata in Dalmatia, iar o mare parte din mobila era din lemn de trandafir, minutios sculptata, ca si usile si ferestrele. (Mirela CORLATAN)