Singurul cimitir din Iasi cu taxa de vizitare

in memoria celor morti in pogrom, aici a fost ridicat un monument in forma de vagoane de tren, sugerind trenurile mortii
100.000 de lei pentru a vedea unde isi dorm somnul de veci aproximativ 140.000 de ieseni, numar ce reprezinta o treime din populatia actuala a orasului. Este vorba despre cimitirul evreiesc, „exilat” pe un deal din spatele cartierului Pacurari, singurul din Iasi care nu este administrat de municipalitate; un cimitir la care se percepe taxa de vizitare si care nu poate fi vizitat timp de 30 de zile primavara, adica in luna care in calendarul celor de religie mozaica se numeste Nisan, cind se serbeaza Pastele. Parcela cu mormintele evreilor, care in vremuri demult apuse erau cei mai bogati ieseni, si monumentul celor care au murit in pogromul din 1941 sint doar doua din punctele „de atractie” ale cimitirului.
Evreii erau jumatate din populatia Iasului
In perioada interbelica, cei aproximativ 45.000 de evrei reprezentau aproape jumatate din populatia Iasului. Si, ca o expresie nu doar a numarului mare de membri, ci mai ales a puterii financiare, comunitatea evreiasca avea in Iasi cu mult inainte un cimitir propriu, in zona Ciurchi. „In timpul razboiului, in 1942, la ordinul primarului legionar Ifrim, am fost obligati sa distrugem acest cimitir. Aveam sarcina de a sparge fiecare cite trei pietre funerare pe zi, sa dezgropam mortii si sa-i bagam in niste saci. Osemintele au fost aruncate apoi intr-o groapa comuna din cimitirul nou, din Pacurari. Foarte putine dintre pietrele funerare din Ciurchi au fost salvate”, isi aminteste Pincu Kaiserman, presedintele Comunitatii Evreiesti din Iasi. Cimitirul din Pacurari a inceput sa fie „populat” incepind cu 1881. Daca acum acolo au loc, in medie, zece inmormintari pe an, in 1941 au intrat sub pamint citeva mii de oameni. Ingropati unii peste altii, in gropile comune evreii morti in pogromul de pe 29 iunie 1941 au „semnat” practic dizolvarea celei mai mari comunitati etnice din Iasi.
Cinci rabini chiar la intrare
„In anul 5701 de la facerea lumii, in zilele 3, 4 si 5 ale lunii Tamuz, au fost macelariti ca vitele duse la taiere. Soarele s-a rusinat si palit-a luna la nelegiurile faptuite pe strazile orasului, devenit orasul macelului”, scrie pe placa comemorativa de pe monumentul celor morti in pogrom. „Altii au fost minati in vagoane ferecate in trenurile mortii si purtati in decursul a trei zile si trei nopti fara o picatura de apa si aer”, se mai spune aici. Monumentul, niste placi masive de beton ce au fost turnate peste gropile comune, sugereaza prin dispunerea lor celebrele „trenuri ale mortii”. Alaturi de parcela „rezidentiala”, care este chiar la intrarea in cimitir si in care isi dorm somnul de veci cei mai bogati evrei, precum si cinci rabini, este o alta, recent delimitata, destinata celor care, apartinind altor religii decit cea mozaica, au fost casatoriti cu evrei. Parcela nu are insa decit un singur mormint deocamdata, al ing. Samuel Zaider, decedat anul trecut, care are alaturi un loc rezervat pentru sotia sa. Pina acum, nici un crestin nu a fost ingropat inca alaturi de evrei, nici o cruce nu si-a gasit locul alaturi de steaua evreiasca, reprezentata pe fiecare „matevot” (piatra funerara). (Mirela CORLATAN)