De Business

Punem punctul pe știi

13 pe un loc de muncă la Iaşi. Şoferii sunt cei mai căutaţi, cu salarii peste 1000 euro

vineri, 10 iunie 2022, 01:50
5 MIN
 13 pe un loc de muncă la Iaşi. Şoferii sunt cei mai căutaţi, cu salarii peste 1000 euro

Concurență mare, la Iași, pe anunțurile de recrutare publicate de OLX. Au fost 13 candidați care au aplicat anul trecut, în medie, pentru fiecare loc de muncă oferit în județul Iași pe platforma de anunțuri, în timp ce media națională a fost de opt candidați pe un loc de muncă. Cu aproape 400.000 de aplicanți pentru cele 31.321 de oferte de muncă, populația Iașului a manifestat cel mai mare interes pentru un loc de muncă în 2021. Asta în condițiile în care capitala de Nord Est a țării s-a situat abia pe locul cinci în topul județelor cu cele mai multe oferte de muncă.

În cea de-a șasea ediție a Indexului locurilor de muncă realizat de OLX, platforma de anunțuri a făcut totalurile pentru anul 2021, așa cum se reflectă acestea din ofertele de angajare și din răspunsurile primite din toată țara. A fost cel mai bun an al pieței de recrutare online, susține raportul. La nivel național s-au publicat 741.238 de anunțuri de angajare, la care candidații din România au răspuns cu peste șase milioane de CV-uri depuse.

Iaşul, locul 3 la numărul de candidaţi

Cele mai multe anunțuri de angajare (30% din total) au fost pentru București (aproximativ 208.000). La distanță mare de capitală, Brașovul s-a situat pe locul doi, cu circa 46.600 de anunțuri de angajare, în creștere cu peste 50% față de anul anterior. În topul județelor cu cele mai multe anunțuri de angajare în 2021 mai sunt Cluj, Constanța și Iași.

În schimb,  raportat la numărul de candidați generați de fiecare județ, Iașul a ocupat locul trei (cu aproximativ 91.300 candidați), după București și Cluj, dar înaintea Brașovului și Constanței.

Segmentul „blue collar” sau, altfel spus, categoria de angajați care prestează în principal muncă manuală, s-a evidențiat atât prin cerere, cât și prin ofertă, în domenii precum producție și logistică, transport și personal hotelier. De altfel, piața de recrutare din România se bazează în proporție majoritară ca volum pe segmentul „blue collar”, potrivit estimărilor OLX, astfel că mai mult de jumătate dintre anunțurile de recrutare vizează candidați din această categorie.

Domeniile cu cele mai multe oferte de muncă

În al doilea an al pandemiei, cererea de muncitori pentru producție, depozite și logistică s-a dublat față de anul anterior, creșterea numărului de anunțuri de angajare postate de angajatori pe platforma OLX în 2021 comparativ cu 2020 fiind de +112%.“Numărul mare de anunțuri de angajare publicate confirmă deficitul major de personal din acest domeniu”, se arată în raportul OLX.

Pe locul secund în topul celor mai căutați angajați sunt cei din categorie ”Ingineri – Meseriași – Constructori”, pentru care, numai pe OLX au fost 127.500 de locuri de muncă disponibile în 2021.

Iar locul al treilea îl reprezintă categoria ”Șoferi – Servicii auto – Curierat”, cu aproximativ 117.000 de anunțuri de angajare. Printre cei mai căutați angajați au fost și cei din categoria ”Personal hotelier – Restaurant”, și ”Bone – Menajere”.

Domeniile cu cei mai mulți candidați

Domeniul care a înregistrat cele mai multe candidaturi unice pe OLX în 2021 a fost „Șoferi – Servicii auto – Curierat”. “Peste 542.000 de români au aplicat pentru posturi de șoferi pe parcursul anului trecut”, potrivit datelor din Indexul locurilor de muncă OLX 2021.

Pe locul al doilea în clasamentul domeniilor cu cei mai mulți candidați s-a situat categoria „Casieri – Lucrători comerciali”, cu aproximativ 307.000 de candidați unici, iar podiumul a fost completat de domeniul ”Personal hotelier – Restaurant”, cu aproximativ 300.000 de CV-uri primite pe parcursul anului trecut. Datele furnizate de OLX arată astfel că cererea de pe piața muncii nu se potrivește cu oferta angajatorilor.

Timpul mediu de ocupare a locurilor de muncă

Durata medie a închiderii unui anunț de angajare publicat în secțiunea OLX Locuri de muncă a fost de 27 de zile în 2021, în scădere cu cinci zile față de anul precedent. Bonele și menajerele au așteptat cel mai puțin (17 zile) până să afle dacă au fost angajate pe postul pentru care aplicaseră. Foarte repede au găsit angajatorii oamenii potriviți si pentru locurile de muncă disponibile în categoriile ”Locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități” (21 zile), ”Marketing – PR – Media” (21 zile), precum și ”Internship – Muncă temporară – sezonieră” (23 de zile). Dar cel mai greu s-au decis angajatorii care căutau „Casieri – Lucrători comerciali” (37 de zile), sau angajați pentru „Pază și protecție” (36 de zile) și „Call Center – Suport clienți” (35 de zile).

Joburile pentru șoferi, plătite cu peste 1.000 de euro

Cele mai mari salarii oferite candidaților prin platforma OLX au fost pentru joburilor disponibile în străinătate (aproximativ 2.000 de euro pe lună, în medie). În țară însă, cel mai bine plătite au fost posturile de șoferi și curieri, singurele care au depășit media de 1.000 de euro. „Astfel, pentru joburile de șoferi și curieri, angajatorii au fost dispuși să plătească în medie 1.050 – 1.180 de euro pe lună”, menționează autorii raportului OLX.

Urmează, în ordine descrescătoare, personalul medical, agenții de vânzări și inginerii și lucrătorii din domeniul construcțiilor. “Dacă pentru personalul medical angajatorii au oferit salarii de până la 1.088 de euro, pentru celelalte categorii remunerațiile nu au mai depășit 1.000 de euro, ci au variat între 750 de euro și aproape 900 de euro pe lună”.

Cele mai mici salarii au fost oferite pentru bone și menajere (între 350 de euro și 430 de euro), pentru muncitorii de la pază și protecție (până la 450 de euro) și pentru casierii și lucrătorii comerciali (până la 470 de euro).

Relația dintre candidați și angajatori s-a schimbat în pandemie, oconcluzionează raportul, care aratp că „dacă pe angajatori criza sanitară i-a determinat să fie mai transparenți în anunțurile de angajare, să regândească pachetele de beneficii oferite oamenilor și să susțină migrarea către munca remote pentru cât mai multe dintre posturile din ierarhie, pe candidați i-a încurajat să analizeze cu mai multă atenție ofertele pentru care își depun candidatura, să verifice istoricul companiilor și să aplice asumat, având date complete despre remunerațiile și beneficiile primite”.

 

 

Comentarii