De Business

Punem punctul pe știi

156 de studenţi din Iaşi vor fi stagiari în cadrul companiei Pentalog

joi, 29 martie 2018, 01:50
2 MIN
 156 de studenţi din Iaşi vor fi stagiari în cadrul companiei Pentalog

Indiferent de facultatea la care sunt, sau de anul de studiu, un număr de 156 de tineri de la universităţile din Iaşi vor participa la un stagiu de 20 de săptămâni la o importantă companie IT. 

Aceştia au fost selectaţi dintr-un număr mai mare de candidaţi, numărul total pe ţară de stagiari care vor începe cursurile fiind de 227, din peste 800, câţi şi-au încercat norocul. „PentaStagiu a luat naştere în anul 2012, debutând ca un parteneriat al grupului Pentalog cu Universitatea „Gh. Asachi”, Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Iaşi. În ultimii şapte ani, am reuşit, prin implicarea directă a colegilor mei, să formăm peste 500 de viitori IT-işti. Povestea a evoluat şi, pe lângă studenţii pe care îi pregătim an de an, în cadrul proiectului nostru am integrat şi persoane care doresc o reconversie profesională către sectorul IT. Structura modulară, durată (6 luni), lipsa unui angajament contractual faţă de Pentalog, gratuitatea, prezenţa programului în Iaşi, Suceava, Galaţi şi Bacău, precum şi numărul mare de specialişti implicaţi (peste 35 persoane) in formarea participantilor fac dovada implicării active a grupului Pentalog în formarea şi dezvoltarea sectorului IT din România”, au precizat reprezentanţii Pentalog.

Compania a organizat cu această ocazie o întâlnire cu toţi studenţii care vor intra în program, eveniment care a avut loc marţi seara la Ateneu, în prezenţa CEO-ului Pentalog Software Factory,  Monica Jiman. O parte dintre tinerii care au făcut stagii în anii din urmă şi care au rămas în companie ca angajaţi au povestit experienţa lor de profesională. La eveniment a fost prezent şi Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi, care a întrebat, în glumă, dacă există restricţie de vârstă, deoarece ar vrea să facă şi el stagiu la Pentalog. „Compania este un exemplu de bună practică, pentru că este un act de curaj să-ţi extinzi activitatea în România. Mediul de afaceri în Iaşi este performant, industria creativă a Iaşului, împreună cu industria tradiţională formează PIB-ul Iaşului, ceea ce înseamnă plus valoare.  În ultimii 4-5 ani, judeţul nostru a depăşit multe alte judeţe care erau mai performante ca noi, iar împreună cu Vasluiul, face mai mult decât PIB-ul Republicii Moldova. Iaşul nu are resurse naturale, resursa acestui oraş sunt tinerii”, a fost mesajul acestuia către studenţii din sală. 

Comentarii