„Oraşul măcelului“: Drumul spre chestură printre cadavre, pe străzi

Era o atmosferă tensionată şi înainte de iunie 1941, îşi aminteşte academicianul. Cu siguranţă una antisemită: tatăl său fusese dat afară din funcţia în care lucra ca inginer textil doar pentru că era evreu, iar în anii cu iarnă grea, evreii erau scoşi cu ordin din casă ca să curăţe zăpada. Însă imediat ce România a intrat în război de partea Germaniei şi Antonescu a dat ordinul de a se trece Prutul, în Iaşi au început să apară zvonuri legate de evrei care a stârnit un sentiment de panică.

Mihai Cernea, povestind despre masacrul evreilor la Iași

FOTO: Andrei CUCU

„Au fost nişte bombardamente ruseşti care nu au făcut mare pagubă, că ruşii nu aveau aviaţie bună“, îşi aminteşte Mihail Cernea. „Dar era zvonul că evreii erau urcaţi pe acoperiş şi că de acolo semnalau cu lanterne avioanelor ruseşti ce case să atace“. Un zvon ridicol atunci, ca şi astăzi, spune bărbatul, fiindcă „nimeni nu era nebun să stea cu lanterna pe casă şi să aştepte bombardamentul“, însă toată lumea intrase într-o stare de freamăt. „Dar, într-adevăr, s-a justificat sperietura“, spune Mihail Cernea.

Coloanele de evrei erau conduse spre chestură

În ziua în care soldaţii i-au spart uşa de la casă a văzut, de dimineaţă, coloane de oameni păziţi de armată mergând spre bulevardul Ştefan cel Mare dinspre cartierele care se întindeau spre Bahlui. Părinţii lui şi-au dat seama că populaţia evreiască era scoasă afară din case, dar până să îşi dea seama ce ar putea să facă, s-au trezit cu soldaţii în hol.

„Eram eu, fratele meu mai mic de 3-4 ani, părinţii mei şi cele două bunici, una mai zdravănă, alta bătrână, foarte corpolentă, care era şi bolnavă şi stătea la pat. Când au venit în casa noastră ne-au zis: «Hai, jidanilor, ieşiţi afară!». Ne-au scos cu ghionturi, cu pumni şi patul puştilor, ne-au împins către coloană“, rememorează academicianul momentul.

În casă a rămas doar bunica foarte în vârstă, care nu se putea deplasa, şi pe care soldaţii au încercat să o tragă din pat. Mihail Cernea îşi aminteşte că, văzând că nu pot să o ia de mâini şi de picioare, un soldat a prins-o de păr şi a vrut să o smucească spre uşă.

„Au înjurat-o, i-au spus că o vor lua ei şi au apucat-o de păr să tragă. Dar ea avea perucă şi dedesubt era cheală, iar soldatul care a apucat-o de păr – am văzut asta cu ochii mei – a rămas cu peruca în mâna şi s-a speriat atât de tare încât au înjurat-o, iar şi a rămas acasă“.

„I-au împuşcat pe toţi care au reuşit să sară gardul“

Ajunşi pe Ştefan cel Mare, membrii familiei Cernea şi-au dat seama că întreaga coloană de evrei şerpuieşte înspre chestură. În drumul lor au văzut oameni bătuţi, împuşcaţi, sângerând la capătul drumului. Alţii scoşi cu forţa din case, iar cei care se împotriveau, luaţi împotriva voinţei lor. „Nu era un şir de cadavre“, îşi aminteşte Mihail Cernea, dar a fost una dintre cele mai înspăimântătoare imagini pe care le-a văzut în viaţa sa.

La chestură, în faţa porţii, era deja foarte aglomerat, iar tatăl său l-a obligat să rămână afară cu mama, fratele şi bunica. Academicianul îşi aminteşte că i-a dat drumul mâinii tatălui său, iar acesta a intrat în curte unde a stat până seara, când erau atât de mulţi oameni încât abia mai aveau loc să respire. „Pur şi simplu nu mai încăpeau şi alţii în curte, era ticsită de oameni. Asta nu am văzut cu ochii mei, dar seara, oamenii au început să sară gardul prin spate, fiindcă era mai jos. De partea cealaltă, într-o grădină, îi aşteptau însă cu armele şi i-au împuşcat pe toţi cei care au reuşit să sară“, spune Mihail Cernea.

Cu capul spart şi ştampila „Liber“

Pe cei din curtea chesturii îi aşteptau trenurile morţii, cele fără nicio fereastră, care mergeau fără destinaţie, cu mii de oameni în vagoane, care mureau fără aer, de sete şi de foame. Singurele opriri erau făcute doar pentru a se debarasa de cadavre. Tatăl lui Mihail Cernea nu a ajuns însă aici, ci a reuşit, cu greu, să iasă din curtea chesturii. Văzând că este foarte aglomerat, ofiţerii nemţi care coordonau lucrurile au comandat ca o parte dintre cei din curte să primească o hârtie cu ştampila „Liber“ şi să plece acasă. O astfel de hârtie a obţinut şi tatăl lui Mihail Cernea, nu înainte de a fi lovit fără milă peste cap cu un baston de cauciuc de unul dintre soldaţi. O lovitură pe care, mai târziu în viaţă, când a reuşit să ajungă la Bucureşti, l-a lăsat paralizat şi incapabil să mai muncească.

„După pogrom nu aveam unde să fugim, că peste tot era război, nu aveam nici bani şi străzile erau pline de soldaţi germani. În sfârşit, după armistiţiul din 1944, părinţii mei şi o altă familie de pe stradă au pus toţi banii pe care îi aveau, au închiriat o maşină mai mare, care nu era camion, am stat acolo înghesuiţi groaznic, eu stăteam pe genunchii unuia dintre băieţii acelei familii. A durat ore în şir, dar ne-am strecurat spre Bucureşti“, povesteşte Mihail Cernea.

Acolo, locuind iniţial la un prieten al tatălui, Mihail Cernea s-a putut reîntoarce la şcoală, a urmat o carieră academică, ajungând să îşi susţină doctoratul şi să fugă în SUA în 1974, unde este stabilit şi astăzi. În memoria sa rămâne însă pogromul din Iaşi, care a făcut peste 13.000 de victime. În comemorarea acestora, Mihail Cernea a devenit ieri cetăţean de onoare al oraşului Iaşi, descris pe placa de pe monumentul din Cimitirul Evreiesc, ce marchea­ză locul de veci al victimelor po­gromului, ca fiind „oraşul măce­lului“.

VEDEȚI ȘI:

Mesajul președintelui la comemorarea Pogromului de la Iași: Sănătatea societății depinde de asumarea trecutului – AICI

80 de ani de la Pogromul de la Iaşi: o zi plină de manifestări în tot judeţul – AICI