Albinele din curte l-au adus în faţa instanţei. „Am stat internat în spital de 29 de ori”

sâmbătă, 15 ianuarie 2022, 02:50
3 MIN
 Albinele din curte l-au adus în faţa instanţei. „Am stat internat în spital de 29 de ori”

Vecinul acestuia, afectat de înţepături, îi cere despăgubiri de 50.000 de euro. „S-a înţepat singur, ca să dea vina pe albinele mele”, spune acuzatul. Ce au decis judecătorii?

 

Stupina unui sătean din Mânjeşti l-a adus pe acesta în faţa instanţei. Lui Ion P. i s-au cerut despăgubiri de către un vecin afectat de prezenţa albinelor. Înţepăturile acestora au fost evaluate la 50.000 de euro, de 20 de ori preţul întregii stupini.

Ion P. şi-a amenajat stupina cu cele 25-30 de familii de albine în 2010. Stupii se aflau însă la doar 25 de metri de casa vecină, de unde şi problemele provocate de micile zburătoare. În plângerea sa depusă la Tribunal, Alexandru M., minor, susţine că în 2013 a devenit alergic la înţepătura de albină, până în 2019 fiind internat de 29 de ori cu reacţii alergice. În aceste condiţii, a pierdut ore la şcoală, s-a retras faţă de prieteni, nu a mai avut curaj nici să iasă în curte pentru a face treabă, fiind nevoit să se adreseze şi psihologului.

Conform legii 383/2013, a apiculturii, familiile de albine trebuie amplasate la o distanţă de cel puţin 5 metri de limita proprietăţii crescătorului. În această privinţă, Ion P. era în regulă. În replică faţă de plângerea lui Alexandru M., apicultorul a afirmat că în zonă sunt amplasate şi alte stupine, neputându-se demonstra că vinovate ar fi albinele lui. S-a plâns şi că, în 2017, stupina i-a fost incendiată de trei ori, deci el este păgubitul. Apoi, reclamantul s-ar înţepa voit cu insecte, pentru a da vina pe albinele lui.

Actele medicale depuse de reclamant au confirmat, în opinia judecătorilor, poziţia acestuia. Alexandru M. fusese internat în numeroase rânduri la Spitalul de Copii cu diagnosticul „reacţie adversă post înţepătură de insecte”. Din august 2017, reacţiile adverse au început să includă atacuri de panică, senzaţie de „nod în gât”, respiraţie îngreunată sau tremurături faciale. Cei doi vecini se reclamaseră reciproc la Poliţia Mogoşeşti pentru ameninţare sau distrugere, cauzele penale fiind însă clasate. Ion P. îşi mutase în cele din urmă stupina, dar numai ca urmare a unui alt proces, care a consemnat că Alexandru M. fusese înţepat de albinele lui Ion P.

Conform Codului Civil, „proprietarul unui animal sau cel se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”. Proprietarul este exonerat de răspundere doar dacă poate proba forţa majoră sau dacă dovedeşte că prejudiciul s-a produs din vina exclusivă a victimei. Judecătorii au considerat probate şi afirmaţiile lui Alexandru M. privitoare la efectele psihologice ale înţepăturilor, cu o excepţie: pretenţia că din această cauză rămăsese corijent. Magistraţii Tribunalului au stabilit un nivel al compensaţiei datorate de Ion P. în contul albinelor sale de 1.000 de euro. Sentinţa nu este încă definitivă, ieri desfăşurându-se în faţa Curţii de Apel primul termen al contestaţiei înaintate de Ion P. 

 

 

Comentarii