Cantemir, făuritorul de cuvinte (XI)*

După cum menționam deja în treacăt în foiletonul precedent, celălalt termen grecesc important din sfera desemnării ființei a fost substantivul οὐσία, echivalat prin tradiție în limba latină prin essentia, inclusiv la mulți dintre Părinții Bisericii, după cum se poate vedea, de exemplu la Sfântul Ieronim (In Ierem., II, 75, 2): „Substantia hic pro οὐσία, hoc est essentia accipitur.” – „Substanța este înțeleasă aici în sensul grecescului οὐσία, adică de esență.” În corelație cu substantia și cu natura, termeni cu care interferează adesea la nivel semantic (așa cum vom vedea și la Cantemir!), grecescul οὐσία și echivalentul său, latinescul essentia, vor deveni termenii cei mai importanți în definitivarea doctrinei creștine a Trinității, înțeleasă ca unitate consubstanțială între trei „ipostasuri”. Dintre numeroasele glose care abundă în literatura patristică a primelor veacuri, rețin un pasaj din Sfântul Augustin (Contra Arrian., XXXVI, 34): „ὁμοούσιον … id est unius eiusdemque substantiae vel, ut expressis dicatur, essentiae…; quod planius dicitur unius eiusdem naturae.” – „ὁμοούσιον … ceea ce aparține uneia și aceleiași substanțe, sau, cum s‑ar spune mai clar, aceleiași esențe…; încă și mai limpede se spune uneia și aceleiași naturi.”

Cât privește echivalarea în limbile moderne a sensurilor și valențelor terminologice ale acestui concept, majoritatea interpreților au adoptat soluția comodă a împrumutului cărturăresc din limba latină: franc. essence, engl. essence, ital. essenza etc. O excepție notabilă întâlnim în limba germană, unde a fost creat termenul special Wesen, perfect analog cu lat. essentia și cu gr. οὐσία nu doar din perspectivă semantică, ci și din punct de vedere etimologic, întrucât este un derivat de la verbul sein ‘a fi’. Înainte de a vedea cum s‑a descurcat Cantemir în acest hățiș conceptual, reproduc un pasaj din Mitropolitul Dosoftei, poate cel mai proeminent și mai inspirat predecesor al voievodului-cărturar în câmpul reflecției filosofico-teologice în limba românească. Într‑unul din „tâlcurile” sale (comentarii originale la pasaje liturgice sau biblice), cuprinse în tripăritura Parimiile preste an, Iași, 1683, Dosoftei deslușește tainele Sfintei Treimi apelând la cuvântul ființă ca termen de referință. Din punct de vedere strict terminologic, dimensiunea „esențială” poate fi cu greu distinsă de cea „existențială”. Citez in extenso acest pasaj nu doar pentru frumusețea sa intrinsecă, dar și pentru că el atestă frecventarea de către unii dintre vechii noștri cărturari a textelor fundamentale ale literaturii patristice grecești și, probabil, și ale unor autori scolastici latini: „Ádecă Domnul Hristos, cum s‑au suit în ceriuri cu doao ființe, ființa să chiamă lătinește substanție, grecește usia, rumânește ființă. Că ființă iaste un lucru ce iaste. Deci toată lumea cea de sus și ceastă de gios întîiu nu era și din nefiind le‑au făcut Dumnădzău în ființă, ádecă le‑au făcut de sînt. Noi însă cînd cugetăm să facem ceva meșterșug, de‑l facem, el iaste, de nu‑l facem, el nu iaste. Sau cuconi de‑i facem ei sînt ființă, iară de nu‑i facem ei nu sînt. Însă omul iaste ființă mai de‑a hirea, căce că‑i cugetătoriu și cuvântăreț și cunoscător și volnic a face bine și slobod. Toate le are de la Dumnădzău, carele i‑au făcutu‑i ființa din neființă; iară Dumnădzău fiind cu ființa mai presus de toată ființa, căce că svințiia sa au făcut toată ființa și firea lucrurilor și le‑au dat a fi din ceea ce nu era și le‑au dăruit și a trăi. Acela milostivul Dumnădzău au împreunat ființa sa cea dumnădzăiască cu ființa noastră ceastă omenească, că s‑au născut svințiia‑sa de s‑au făcut om deplin în ființă îndeplină, în sfat și în fire, și s‑au făcut unul statul în doao ființe de firi întregi. Cu acele îmbe firi și ființe au zburat la părintele său ce l‑au născut din ființa sa, părintele fără maică, mainte de toț vecii și de toată ființa.”

Nu avem indicii că voievodul-filosof avusese în față și citise vreunul dintre nu prea numeroasele texte cu conținut filosofico-teologic ale înaintașilor săi direcți, dar putem presupune că tânărul învățat nu era cu totul străin măcar de tipăriturile unor Varlaam sau Dosoftei. Oricum, la vârsta de 25 de ani, când a fost tipărit la Iași Divanul sau gîlceava înțeleptului cu lumea, mintea lui Dimitrie Cantemir pare să fi fost frământată de aceleași dileme conceptual-terminologice. Ca un prim exemplu, constatăm că, la p. 104^v a Divanului (p. 307 a ediție Cândea), acolo unde în textul-sursă al lui Andreas Wissowatius apărea sintagma essentia oculta, beizadeaua‑filosof forjează expresia ființa cea ascunsă (în textul grecesc paralel tipărit la Iași sub supravegherea atentă a lui Ieremias Cacavelas apare gr. ἡ ἀκατάληπτος οὐσία. Spre concluzia că ființă avea bune șanse să se impună ca o normă tehnică în lexicul teologico-filosofic al vechii române literare ne îndrumă frecvența acestui cuvânt la Cantemir. În Istoria ieroglifică, text impregnat el însuși de speculația metafizică de sorginte aristotelică, cu care studiosul prinț se familiarizase probabil încă din lecțiile dascălilor lui țarigrădeni, avem trei locuri în care ființă echivalează sensurile filosofice esențiale ale latinescului essentia, și anume: cel de ‘cviditate’ („Nu etimologhiia numelui, ce ființa lucrului trebuie tâlcuită cînd cineva a să înștiința de acel lucru pofteaște.” – p. 69, ed. Cândea, p. 90); cel de ‘esență’ („De care lucru și eu mai mult ființa socotélii sau a chitélii decît a lucrului pociu cunoaște. – p. 72, ed. Cândea, p. 91); cel de ‘natură; specificitate individuală’ („Carii de la mine cea adevărată și chiară [= ‘clară, limpede’] a Strutocamilei ființă hirișiie să le arăt înaintea atîtea gloate m‑au chemat.” – p. 111, ed. Cândea, p. 105). (Va urma)

* Textul are la bază comunicarea susținută de autor în cadrul Simpozionului Internațional „Dimitrie Cantemir” (1674-1723), Iași, 9-11 noiembrie 2023, organizat de Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Eugen Munteanu este profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași