Ce spun specialiştii care au proiectat şi asistat restaurarea Bojdeucii lui Creangă

marți, 21 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 Ce spun specialiştii care au proiectat şi asistat restaurarea Bojdeucii lui Creangă

Deşi proiectul a fost avizat de instituţii din subordine, ministrul Culturii a solicitat Corpului de control verificarea legalităţii emiterii avizului pentru intervenţia realizată asupra monumentului istoric „Bojdeuca scriitorului Ion Creangă”. De asemenea, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Institutul Naţional pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunţe asupra calităţii intervenţiei prin analizarea proiectului şi prin deplasare la faţa locului.

În conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, pentru monumentele clasate în grupa B atribuţiile de avizare în cazul monumentului istoric „Bojdeuca scriitorului Ion Creangă” sunt ale serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii – Direcţia Judeţeană de Cultură Iaşi – prin Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr 5. DJC Iaşi care are, de asemenea, responsabilitatea urmăririi lucrărilor în conformitate cu avizele emise, precizează un comunicat primit de la Ministerul Culturii.

„Am semnat fără emoţii recepţia de lucrări la acest obiectiv. Sunt folosite materiale din epocă, nu sunt introduse, aşa cum a circulat, tablă pe acoperiş, gresie, faianţă, parchet melaminat”, a declarat directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi, Bobi Apăvăloaei. „Întreg ansamblul, aşa cum îl vedem astăzi, datează din anul 1985, când a fost ultima restaurare majoră a acestui complex muzeistic. Noi nu am făcut altceva decât să aducem acest complex în stare de funcţionare. Vă mărturisesc că la un moment dat monitorizam această clădire – şi era trecută în evidenţele noastre la capitolul «Clădiri în pre-colaps şi colaps». Dacă nu ar fi fost acest proiect de restaurare, foarte probabil că în câţiva ani am fi pierdut-o cu totul”, a subliniat şeful Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu. De altfel, în lipsa lucrărilor de consolidare a versantului, preconizate iniţial de Primăria ieşeană, constructorul a recurs la lucrări de stabilizare a terenului şi de consolidare a fundaţiei.

La rândul lui, arhitectul Filip Ciobănaşu a explicat că „oricine vine la Bojdeucă poate să vadă realitatea şi faptul că am păstrat fidel toate materialele sănătoase”. El a admis că s-au făcut şi schimbări, precum înlocuirea lemnului putrezit din duşumeaua casei şi şiţa de pe acoperiş. Cea din urmă „copiază fidel şi numărul de rânduri, şi tehnica” montării ei, a spus arhitectul. El a adăugat că şi tencuiala a fost prelucrată cu mâna.

Cât priveşte tâmplăria, este din stejar şi a trecut prin mâinile restauratorilor de la Palatul Culturii, care au păstrat inclusiv tonurile închise de lemn vechi, a menţionat Filip Ciobănaşu. Cât priveşte sistemul de încălzire, este unul ascuns, menit să ţină temperatura peste 5 grade ca să prevină îngheţul, dar care nu ar putea să o urce la 18-20 grade, de exemplu. „Nu pregăteşte casa pentru locuit, ci mai degrabă conservă obiectele de muzeu”, a subliniat arhitectul. „Obiectele de patrimoniu au nevoie de condiţii specifice pentru a fi expuse – şi admirate de către public”, a completat Bobi Apăvăloaei.

Cât priveşte costurile efective de refacere a ansamblului muzeal din Ţicău, preşedintele CJ a precizat că firma Iaşicon a câştigat prin licitaţie contractul la o valoare de aproape 2,7 milioane de lei (fără TVA). Din aceşti bani, 700 de mii de lei au fost folosiţi pentru restaurarea Bojdeucii şi un milion au costat reamenajarea şi lucrările din curte – de la stabilizare, la amfiteatrul destinat activităţilor în aer liber. Diferenţa se regăseşte în renovarea celui mai nou corp de clădire din complex, muzeul construit în anii ’80 şi în care sunt păstrate manuscrise şi alte obiecte de epocă ce nu îşi avea locul în căsuţa unde a locuit Ion Creangă. Costel Alexe a amintit că Bojdeuca atrage anual peste 50 de mii de vizitatori şi a invitat ieşenii – şi nu numai – să revină în Ţicău odată cu redeschiderea complexului muzeal pe 15 decembrie. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii