Cea mai mare realizare a Iaşului din ultimul deceniu, inaugurată ieri. Politicienii au făcut deja check-in. Cum arată T4?

miercuri, 24 ianuarie 2024, 02:50
5 MIN

Terminalul de pasageri cel nou s-a deschis pentru scurt timp şi numai în parte. Prezentarea investiţiei a fost făcută cu prilejul vizitei unei delegaţii oficiale venită pe calea aerului de la Bucureşti.

 

La Iaşi, drumul spre Piaţa Unirii trece printr-un terminal nou de pasageri şi printr-un muzeu nu la fel de nou, dar proaspăt renovat. Dacă ultimul loc vizitat ieri de lideri liberali veniţi de la Bucureşti a fost sala unde Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Principatului Moldovei cu mai bine de de 165 de ani în urmă, astăzi Muzeul de Istorie Naturală, primul a fost T4.

Terminalul de pasageri, cu o capacitate de şapte ori mai mare decât cele două în care se înghesuie în prezent călătorii, va fi deschis publicului pe 31 martie, odată cu extinderea Spaţiului Schengen în aeroporturile româneşti. Este informaţia oferită ieri încă de la sosirea sutelor de invitaţi la prezentarea noii construcţii şi confirmată ulterior în discursul directorului general al Aeroportului Iaşi.

Oaspeţii au început să sosească din timp, ca la un veritabil check-in, fiind întâmpinaţi cu bilete de „îmbarcare” toate pe acelaşi nume, „VIP”, la „First Class”, la „poarta T4”. Unul dintre primari s-a întrebat în glumă, uitându-se lung la tichetul primit, de ce „biletele” sunt doar pentru „dus”. Nu e clar dacă şi VIP-urile „de la centru” au primit astfel de bilete.

Prima oprire, la „Salon Business”

La sosirea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, împreună cu câţiva miniştri liberali, oaspeţii au fost conduşi într-un scurt tur al construcţiei, cu o oprire în Salonul de Business. Aici au fost ajunşi din urmă de cei mai întârziaţi, între care Rareş Bogdan, urcând apoi cu toţii la etaj, unde viitoarea sală de aşteptare cu acces la podurile de îmbarcare a fost transformată într-o uriaşă sală de conferinţe: multe locuri pe scaune şi, separat, multe mese cu de-ale gurii, sucuri şi cafea. Cineva a remarcat că sutele de scaune aduse acolo seamănă izbitor cu cele din sălile de conferinţe din oraş. Ceva mai târziu, bănuiala a devenit mai puternică în sala fără scaune din centrul Iaşului unde liderii liberali de la Bucureşti au susţinut o conferinţă de presă.

La evenimentul din T4, locurile s-au ocupat în întregime, primul rând fiind al miniştrilor Adrian Veştea (Dezvoltare), Mircea Fechet (Mediu), Ligia Deca (Educaţie) şi Raluca Turcan (Cultură), al ÎPS Teofan şi PS Iosif Păuleţ, după care au urmat Rareş Bogdan, Alexandru Muraru, Costel Alexe, Nicolae Ciucă, Mihai Chirica şi directorul general al Aeroportului, Romeo Vatră, care a stat lângă directorul Strabag România.

Cel mai curajos discurs a fost al lui Teofan

La T4, ceremonia de prezentare a investiţiei a început cu un scurt concert coral, început la rândul lui cu Imnul României. Lumea s-a ridicat în picioare, bărbaţii, cei mai mulţi, cu mâna la inimă, femeile, cele mai multe, nu. După ce Corul Filarmonicii Moldova a încheiat cu Hora Unirii, Mitropolitul Teofan a deschis seria vorbitorilor cu Tatăl Nostru şi câteva cuvinte adresate celor prezenţi, românilor care pleacă, dar şi celor care întorc, amintind de alte investiţii mari ieşene existente deja sau viitoare, precum „autostrada care să meargă până la Chişinău”, care „toate sunt semne de demnitate şi statornicie naţională”.

ÎPS Teofan a mers mai departe, afirmându-şi speranţa că noul terminal de pasageri, nu va fi ultima din „şiragul făgăduinţelor făcute ca jurământ” la Unirea din 1859, dintre care „s-au întâmplat ceva lucruri frumoase: Universitatea, zidirea Catedralei Mitropolitane şi, astăzi, Aeroportul”.

Politicienii, sub acelaşi acoperiş, chiar dacă în tabere diferite

Au urmat preşedintele Costel Alexe şi directorul aerogării, Romeo Vatră, după care miniştrii s-au pierdut în lungimea discursurilor. În sală, toţi cei patru deputaţi PSD au stat împreună cu prefectul Bogdan Cojocaru şi cu consilierii (judeţeni şi locali), iar cei de la USR, mai puţini, aproape că s-au pierdut în mulţimea de oameni. De notorietate a fost absenţa fostului preşedinte al CJ Maricel Popa, al fostului director al Aeroportului în prima etapă de modernizare, Marius Bodea, dar şi a Cosettei Chichirău. Au venit în schimb un alt fost preşedinte al CJ, Lucian Flaişer, fostul deputat de Iaşi Varujan Vosganian, primari de toate culorile politice, reprezentanţi ai instituţiilor, rectorii universităţilor ieşene.

Discursurile prea lungi au mai subţiat audienţa, care s-a răspândit în terminal testând cele câteva scaune metalice montate deja în sala de aşteptare, făcând poze, discutând unii cu alţii. În ansamblu, evenimentul – deşi „al PNL” – a fost unul deschis, aducând la un loc oameni care nu s-au mai văzut de mult, care şi-au zâmbit chiar dacă nu sunt în aceeaşi tabără politică.

Au fost şi mulţi oameni de afaceri, dintre aceştia remarcându-se prezenţa lui Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.  « Terminalului 4 al Aeroportului Internaţional Iaşi, al doilea ca mărime din țară după cel din Capitală, de la Otopeni, reprezintă o realizare extrem de importantă, atât pentru dezvoltarea oraşului, cât şi pentru mediul de business şi publicul larg. În mod cert, va conduce la crearea de noi oportunități pentru întrega comunitate, oferind regiunii noastre posibilitatea de a valorifica mai mult o piață din ce în ce mai globală. Apreciem dezvoltarea noii infrastructuri și felicităm autoritățile și întreaga echipă implicată pentru realizarea acesteia într-un timp atât de scurt », ne-a spus Dascălu.

Avem al doilea cel mai mare aeroport din ţară. Cum procedăm?

Ce urmează? Am văzut că terminalul de pasageri, impozant şi elegant totodată, încă este în febra şantierului la capitolul detalii. Cu toate acestea, echipa de la Aeroport s-a angajat să îl deschidă odată cu primul zbor în Spaţiul Schengen aerian din 31 martie.

Afară, căile de acces care înconjoară parcarea extinsă îi conduc pe vizitatori dintr-un capăt, de la cel mai vechi terminal de pasageri, T1, în celălalt, până dincolo de noul terminal, lângă Hangarul de mentenanţă al Aerostar. Dacă mărimea contează, mai rămâne de văzut când va fi conectat Aeroportul Internaţional Iaşi la o infrastructură rutieră la fel de modernă. Despre asta, nu s-a hazardat nimeni să vorbească.

Comentarii