Cui a dat mitropolitul Teofan „Crucea Moldavă“. Patru familii deosebite și poveștile lor

Peste 6.000 de oameni au participat ieri la slujba de pe pietonalul Ştefan cel Mare, susţinută de un sobor de 18 ierarhi, una dintre cele mai mari prezenţe de hramul Sfintei Parascheva la Iaşi. A fost un nou an în care slujba a fost marcată de pandemie: oamenii au avut accesul limitat, circa 700, în faţa scenei şi a altor patru ecrane mari, în timp ce restul mulţimii s-a împrăştiat şi apoi îngrămădit la spaţiile mărginaşe. Spre final, toată zona centrală şi tot spaţiul verde din parcul care leagă pietonalul de Teatrul Naţional erau pline de oameni care ascultau liturghia şi care au aşteptat să se împărtăşească la final.

Singurul incident notabil de la slujbă a fost lipsa măştii la o parte dintre participanţi, în frunte cu senatorul Diana Şoşoacă, care a trecut prin patru cordoane de jandarmi fără să o întrebe nimeni de ce nu respectă măsurile de protecţie sanitară.

În timpul slujbei, coada la Sfânta Parascheva s-a întins ca în anii dinainte de pandemie: a şerpuit pe străzile oraşului până când a ajuns aproape de Splai Bahlui, peste patru kilometri în lungime, cu 10.000 de oameni în aşteptare în punctul cel mai lung. Până la închiderea ediţiei, nu s-a luat încă decizia de a introduce racla înapoi în catedrală, dar explicaţiile oficialilor Mitropoliei erau legate de numărul de pelerini: atunci când rândul va fi atât de mic încât credincioşii vor încăpea doar în curtea catedralei, racla Sfintei Parascheva va fi introdusă în catedrală.

Româniile din străinătate

Momentul culminant al slujbei a fost şi anul acesta cel al decernării unor distincţii de către Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincţie pe care o poate oferi Mitropolia, au primit-o anul acesta românii plecaţi în afara graniţelor, despre care mitropolitul a spus că se luptă să formeze insule de românism departe de casă. „Românii“ reprezentate de patru familii.

„Anul acesta, prin decizia Sfântului Sinod, conştiinţa Bisericii s-a aplecat, mai mult decât de obicei, asupra fraţilor români din afara graniţelor ţării, România cea de dincolo de graniţele ei şi România formată din milioanele de români care au plecat în multele ţări ale lumii. Am gândit de bine să alegem câteva persoane foarte apropiate de Biserică ce reprezintă aceste Românii de dincolo de România în care vieţuim noi“, a precizat IPS Teofan. Iar poveştile celor aleşi sunt desprinse dintr-o realitate cu care nu suntem obişnuiţi.

În Basarabia, dar foarte departe de România

Primul a urcat pe scenă, alături de IPS Teofan, preotul Mihai Stegărescu. Originar din Basarabia, acesta a slujit întâi într-o parohie din Mitropolia Odesei, unde a renovat şi pictat biserica. A aderat în 2018 la Episcopia Basarabiei de Sud, dar nu a putut să ia alături de el şi biserica la care a lucrat, astfel că a slujit ca preot paroh la Parohia Hagi-Curda şi a fost protopop misionar de Ismail.

„În ciuda ostilităţilor clericilor din Mitropolia Odesei şi a unor autorităţi locale, a înregistrat Asociaţia de binefacere «Melchisedec Ştefănescu» şi a renovat casa în care asociaţia filantropică îşi desfăşoară activităţile. A supravegheat construcţia bisericii din Reni, având o bogată activitate social-filantropică în protopopiat. A renovat biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Priozeornoe, preacucernicia sa arătând mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Parascheva, motiv pentru care şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a sluji la Iaşi la hramul Sfintei“, a spus IPS Teofan.

Soţia sa, Maria, nu a putut ajunge la Iaşi. Este cadru didactic, şefă pe bibliotecile din Raionul Anenii Noi.

Preotul din SUA care slujeşte în Iaşi, îndrăgostit de oraş

Mitropolitul a mai premiat un preot, de data aceasta din Iaşi, stabilit aici tocmai din SUA. „Ziarul de Iaşi“ a scris în trecut despre povestea lui Stephen Holley, ajuns ortodox la jumătatea vieţii, care a venit la Iaşi, s-a îndrăgostit de oraş, a ajuns să fie uns diacon şi apoi preot, în 2018, într-o parohie din cartierul Alexandru. E venit la Iaşi împreună cu soţia sa, Mary Patty, iar în SUA au patru nepoţi, copiii fiului său care a murit în 2006.

„Nu ne lăsaţi pe noi, cei veniţi mai târziu în Ortodoxie, să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât voi, care v-aţi născut ortodocşi!“, este mesajul preotului, transmis de IPS Teofan de pe scena din faţa Catedralei Mitropolitane.

„Preotul Steven a fost necreştin până la vârsta de 25 de ani, apoi pastor baptist. În SUA a descoperit Biserica Ortodoxă, în care a intrat în 1996, ajungând diacon. Preotul Steven şi doamna preoteasă Patricia Maria au ales România pentru frumuseţea credinţei şi bunătatea oamenilor. Cel mai frumos vis al părintelui este să moară în faţa Sfânului Altar, slujind Domnului şi să fie înmormântaţi în pământul României“, a spus, despre acesta, IPS Teofan.

„Rădăcina noastră era în bunuri“

Celelalte două familii premiate sunt tineri, care lucrează în domenii tehnice, ce păreau stabiliţi definitiv în străinătate până când au decis să se întoarcă la rădăcini.

Mihai şi Cristina Cimpoieşu au plecat din ţară cu slujbele pe care le aveau: amândoi lucrau în IT. S-au stabilit în Marea Britanie, au câştigat mai mult decât aveau nevoie, au călătorit şi au făcut doi copii. Dar le lipsea ceva. „Căldura sufletească“, spun ei. A fost însă mai mult decât atât. „Noi trăiam foarte bine în Iaşi cu profesiile şi viaţa noastră, dar eram într-o căutare de bucurie lumească, obiecte, experienţe, călătorii, aşa că am ajuns în alte ţări şi ne-am stabilit cinci ani în Anglia. Am avut cariere foarte frumoase, dar sufletul nostru nu se liniştea doar cu lucrurile lumeşti. Nu simţea că era acasă. Rădăcina noastră era în bunuri“, povesteşte Cristina.

Mihai s-a botezat la 35 de ani, la muntele Athos

Atunci, spun ei, l-au descoperit pe Dumnezeu într-o bisericuţă mică la care slujea un preot român, în Redding. De acolo, viaţa lor a curs ca printr-un tobogan către ortodoxie. Mihai era catolic, dar s-a botezat la Muntele Athos, la 35 de ani, şi a devenit creştin ortodox.

„Am descoperit ortodoxia fiindcă mi s-a părut că este mai aproape de învăţăturile Mântuitorului, mai aproape de condiţia creştină. Distincţia de astăzi este un simbol pentru românii de pretutindeni, în special a celor tineri, care simt că este nevoie să se întoarcă înapoi, simt că este nevoie de cineva care să întregească neamul lor aici în România“, spune şi Mihai.

După ce l-au descoperit pe Dumnezeu, a apărut dorul de casă şi au început să se gândească „cu iubire mare la România“. Singura lor alinare era vizita părinţilor, însă venirea pandemiei a rupt orice legătură cu obştea părintească. Aşa că, în vara lui 2020, au făcut singurul lucru pe care l-au mai văzut logic: şi-au făcut toate bagajele şi s-au întors acasă. „Putem să ducem aici toate câte le găsim, mai grele ca în altă parte, fiindcă sunt toate cu bucurie. Ne-am întors acasă, şi nimic nu e prea greu“.

După zece ani în Norvegia, s-au întors la Iaşi şi sunt cercetători la IRO

Prezenţi pe scena Mitropoliei alături de cei doi copii ai lor, Adrian şi Crina-Elena Tiron sunt un exemplu de modestie, dar şi de rezistenţă şi răzbire. A fost nevoie de trei ani ca să reuşească, în 2004, să plece în Norvegia. Au căutat burse online, locuri de muncă, au făcut voluntariat, dar s-au stabilit acolo şi au reuşit să lucreze în domenii de top, pe salarii la care în România nici nu ar fi visat. Însă zece ani mai târziu, în 2014, întoarcerea acasă a fost la fel de anevoioasă. Însă au făcut-o pentru Ioan-Matei, 11 ani, şi Teodor, 9 ani: au vrut ca ei să crească în România. Astăzi, Adrian şi Crina-Elena sunt cercetători în biomedicină şi lucrează la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi.

„Cred că această distincţie (n.red. – Crucea Moldavă) ar trebui să o primească Dumnezeu, pentru că el ne-a călăuzit paşii să ne întoarcem“, explică Adrian.

Cel mai mult le-au lipsit în străinătate ţara şi familia, iar mai importantă decât situaţia de acolo este faptul că, în izolarea de acolo, l-au descoperit pe Dumnezeu. Adrian nu crede că e nevoie neapărat să te depărtezi de casă ca să-l descoperi pe Dumnezeu, dar în cazul lor a funcţionat.

„Ca studenţi veneam la biserică din când în când, aveam alte griji. Am resimţit această lipsă de contact cu biserica, cât am fost plecaţi, mai ales de sărbători. În timp, îţi dai seama că sunt lucruri mult mai importante. Depinde de fiecare dacă crede că e bine să se întoarcă sau nu. În străinătate e mai bine din punct de vedere financiar, dar sunt alte lucruri pe care le pierzi. În România nu voi avea niciodată salariul din Norvegia, dar am alte fericiri“, a explicat bărbatul.

După ce au primit distincţiile, familiile s-au retras în spatele catedralei şi s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva.