Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Fostul secretar al comunei Sireţel a fost găsit incompatibil după ce timp de doi ani s-a ascuns după biroul de casier ca să nu redacteze hârtia prin care să fie demis primarul. Când funcţia de secretar al primăriei a fost scoasă la concurs, el a reclamat că de fapt era a lui, iar inspectorii de integritate l-au luat ca din oală.
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate l-au declarat incompatibil pe fostul secretar al comunei Sireţel din timpul mandatului primarului liberal Gheorghe Ancuţa (condamnat cu suspendare pentru corupţie încă din toamna anului 2017, dar rămas în funcţie până la alegerile din 2020). Liviu Gheorghiţă Vasilică s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2019 - 18 martie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcţia publică de secretar al comunei Sireţel şi funcţia de casier în cadrul aceleiaşi instituţii publice, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, motivează ANI decizia. Incompatibilitatea fostului secretar i se trage de la eforturile susţinute cu care Vasilică şi-a menţinut în funcţie naşul, respectiv fostul primar al comunei. Gheorghe Ancuţa a reuşit să-şi încheie mandatul, în ciuda faptului că nu mai avea drept de semnătură şi nici nu dispunea de majoritate în Consiliul Local. Practic, din toamna anului 2017 până în toamna anului 2020, comuna a stagnat „cu succes”, mulţumită fostului primar şi celor şase consilieri PNL.
Dacă Ancuţa şi-a încheiat socotelile aşa cum şi-a dorit, finul încă mai are de tras ponoasele. Neîndeplinirea cerinţei de a trimite un banal referat la Iaşi, fără de care prefectul nu putea să semneze ordinul de încetare a mandatului primarului, i-a atras un dosar penal pentru abuz în serviciu. Mai mult, parcursul sinuos între funcţii l-a făcut să calce pe bec, iar inspectorii ANI nu l-au iertat.
Practic, naşul îşi detaşase finul de la Serviciul de cadastru pe funcţia de secretar. Vasilică a demisionat în mai 2018 doar ca să se înscrie la concursul lansat pentru aceeaşi funcţie. Deşi a câştigat-o, primarul nu s-a grăbit să-l numească în funcţie. Odată numit totuşi, „noul” secretar a negat această calitate până în mai anul trecut, când noul primar a decis să scoată la concurs funcţia respectivă. Gheorghiţă Vasilică s-a grăbit să conteste concursul, arătând că postul e deja al lui. A fost o greşeală antologică, după cum ne-a povestit actualul primar: inspectorii de integritate l-au luat ca din oală pe baza propriei reclamaţii şi l-au acuzat că timp de aproape doi ani a fost şi funcţionar public şi a desfăşurat şi altă activitate în cadrul unei instituţii publice.
CITIŢI ŞI: Sentința ce invită la nerespectarea legii. Mascarada pusă în scenă de finul fostului primar
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şofer beat prins gonind prin oraş cu 83 km/h. Riscă închisoare după ce a refuzat să meargă la spital
Sechestru pe o parte din averea rusofilului Igor Dodon. Avea milioane de lei în casă
În sfârșit! “Vitezomanii” de pe trotinete sau biciclete, în vizorul Poliţiei Rutiere Iaşi
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
Răniţi din accidente rutiere unul după altul, la Urgenţe la Iaşi. Primele ajunse: două pensionare
Mâine vor suna sirenele de alarmă în Iași. Exercițiu la CET Holboca
Burse în Italia pentru profesorii, cercetătorii şi masteranzii ieşeni
Doar puţin peste 500 de tineri au dat la Iaşi proba a doua a „bac”-ului de toamnă
Un om de afaceri anti-Putin, găsit mort în condiții suspecte, în SUA
VIDEO. Ucraina anunţă că a distrus cartierul general al trupelor ruse din Lisiceansk
Blue Air planifică 14 rute noi din Iași pentru vara anului 2023. Care sunt destinațiile
Ucraina ameninţă cu distrugerea podului lui Putin Pe aici fug rușii din Crimeea
Urmează 4 zile de caniculă, apoi revin ploile și scad temperaturile
Bebeluș salvat de la moarte de doi pompieri care se aflau în avion
VIDEO Accident ”spumos” la Constanța. Un TIR a pierdut mii de beri pe șosea
Un pui de leu i-a adus unui rădăuțean o amendă de 25.000 de lei
FOTO O recunoașteți? O vedetă de la noi a ajuns piele și os și este bănuită de anorexie
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
(FOTO) Două autoturisme s-au ciocnit violent pe drumul morţii: cinci persoane au fost rănite
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Peste 1.000 de genţi şi accesorii în tendinţele verii, la Bag Expo, în Palas
Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă foloseşte tactici din primul război mondial
Câștigătorii Campionatului Național de Volei pe Plajă Brizo 2022
Marian Godină despre Poliţia Română: ministrul Bode, „pupat în cwr” pe pagina oficială de Facebook
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber de la CE de Nataţie
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe Străpungere Silvestru
Microsatelit construit de 9 liceeni români. "Vrabia Spaţială" va fi lansată cu o rachetă Space X
CE de Nataţie: David Popovici, în finala la 400 metri liber, cu al patrulea timp
„Înţeleg că oamenii s-au săturat să citească acele poveşti oribile, dar războiul nu s-a terminat”
Un pic de stres nu-i chiar rău pentru funcționarea creierului
Cum să alegi și să gătești carnea potrivită pentru grătar (P)
Insuficiența mitrală poate trece neobservată dar poate fi și fatală
Netflix a publicat primul vizual pentru serialul regizat de Tim Burton despre Familia Addams
Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.