Aproape două treimi dintre români (64,2%) sunt de părere că România trebuie să îşi apere interesele naţionale atunci când acestea sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să îşi piardă poziţia de stat membru. Este una dintre cele mai interesante concluzii care rezultă dintr-o cercetare sociologică întreprinsă INSCOP Research, la începutul lunii martie, la comanda STRATEGIC Thinking Group, în cadrul unui proiect sprijinit de German Marshall Fund of the United States. Asta, deşi o bună parte dintre români (61,4%) consideră un avantaj aderarea ţării la UE şi, în proporţie de 51,6%, au în general încredere în Uniune. Legat de acest ultim aspect trebuie totuşi remarcat că 47,5% au o părere contrară, ceea ce confirmă rezultatele ultimului Eurobarometru, din februarie 2021, care consemna că doar 49% dintre români (locul 24 din 27 de ţări) privesc favorabil apartenenţa la Uniune. O scădere de 6% faţă de anul trecut şi una mult mai pronunţată faţă de nivelul de încredere de 65-66% de care se bucura UE acum zece ani. Şi e foarte posibil ca maniera considerată de mulţi lamentabilă în care Bruxelles-ul a gestionat până acum chestiunea vaccinurilor să ducă în perioada următoare la o eroziune suplimentară a încrederii în Uniune.

E drept, sondajele scot adesea în evidenţă unele contradicţii. În cazul acestuia, de pildă, deşi doar 49,4% dintre respondenţi au încredere în NATO şi doar 47,2% au încredere în Statele Unite, în proporţie masivă (66,6%) românii sunt convinşi că în cazul unei agresiuni externe NATO va apăra România şi 75,4% sprijină existenţa unor baze militare americane în ţară. Surprinde oarecum şi încrederea relativ scăzută faţă de Joe Biden, de 41,6%, în raport cu 47,2% faţă de Statele Unite, după ce venirea acestuia la Casa Albă a fost prezentată, de majoritatea mass media din America, Europa şi de la noi, drept o adevărată mântuire după epoca neagră Trump.

O altă observaţie este aceea că dacă era de aşteptat ca, în mod tradiţional, percepţia asupra Rusiei să fie una preponderent negativă (81%), este oarecum surprinzător că nici China, cu 79%, nu stă mai bine. De altfel pandemia, plecată din China, pe care tot mai multe voci o atribuie unei scăpări din Laboratorul de cercetări biologice din Wuhan, represiunea din Hong Kong şi cea asupra uighurilor, atitudinea tot mai agresivă a Beijingului faţă de orice critică la adresa sa, au contribuit în general la o deteriorare severă a percepţiei ţării în toată Europa. Recent Lituania a decis chiar să se retragă din formatul de cooperare economică 17+1 prin care China urmăreşte să-şi consolideze influenţa în Europa de Est.

În fine, interesant de semnalat este şi neîncrederea semnificativă a publicului de la noi în mass media: 60% în cazul televiziunii, 67,6% faţă de paginile online ale publicaţiilor şi de 74% atunci când e vorba de reţelele sociale. Este de altfel un fenomen general, prezent în tot spaţiul occidental, în condiţiile în care mass media au devenit tot mai partizane în plan ideologic, preponderent spre stânga, şi sunt văzute drept tot mai aliniate la interesele elitelor politice, culturale şi economice. Însă în România linia de ruptură nu este, cel puţin deocamdată, în principal de natură ideologică. Ceea ce a divizat societatea în trecut a fost raportarea la bătălia anti-corupţie, iar în acest moment, de o manieră şi mai accentuată, gestiunea pandemiei, felul în care sunt văzute restricţiile impuse de autorităţi şi vaccinurile. În timp ce intoleranţa faţă de punctele de vedere contrare literalmente a explodat.

Dacă revenim însă la observaţia din debutul articolului aceasta trebuie corelată cu altele două care rezultă din sondaj: jumătate dintre români cred că blocarea accesului nostru în zona Schengen nu este justificată, este motivată de considerente economice, şi mai ales de convingerea masivă (78%) că românii sunt priviţi drept „cetăţeni de mâna a doua” în Europa. Este un detaliu semnificativ în general ignorat în discuţiile din spaţiul public. Explicaţiile sunt variate. De la întâmplări cu românii aflaţi la muncă în străinătate, precum povestea cu sparanghelul cules în Germania despre care s-a discutat intens anul trecut, până la articole despre români apărute în presa din ţările respective. La fel, acuzele, mai mult sau mai puţin justificate, privind tratamentul preferenţial de care se bucură corporaţiile multinaţionale în raport cu firmele româneşti au alimentat aceste resentimente. Însă cu siguranţă au deranjat şi intervenţiile de la Bruxelles pe teme ca referendumul pentru familie sau problemele din justiţie. Sigur, au fost destui care le-au aplaudat, dar acestea au avut cu siguranţă şi un impact negativ.

Cu toată campania de comunicare masivă a Comisiei Europene, e drept adesea livrată într-o cenuşie limbă de lemn, sentimentul naţional rămâne solid în Europa. Un sondaj YouGov comandat în 2017 de cotidianul german Handelsblatt releva că cel mult 2-3% dintre respondenţi se considerau în principal „europeni” şi sub 5% se considerau în primul rând europeni şi abia apoi francezi, danezi, suedezi etc. (doar în Germania ponderea era de 8%) şi că majorităţi substanţiale ale locuitorilor dădeau prioritate ţării lor în raport cu UE, respingând ideea unei „Uniuni tot mai integrate”, ba chiar dorind o restrângere a rolului Bruxelles-ului în favoarea statelor membre.

Este de aşteptat ca aceste tendinţe de erodare a percepţiei pozitive asupra Uniunii să se amplifice în viitor dacă se accentuează impulsurile de a impune de la Bruxelles programe, politici, abordări şi directive culturale obligatorii ţărilor membre. De pildă megalomanicul Green Deal promovat de Comisia Europeană, ale cărei motivaţii sunt în primul rând ideologice, va avea efecte economice negative severe în principal asupra unor ţări ca România. În plus, tot pe acest teren ideologic, este de aşteptat ca pe măsură ce politicile radicale progresiste aflate pe val în America (promovate agresiv de administraţia Biden) şi parţial în Europa, să înceapă să fie vizibile şi la noi, să se accentueze şi tensiunile din societate în paralel cu o erodare a percepţiei pozitive asupra Vestului, concept care are în fapt tot mai puţină substanţă pe fondul clivajului transatlantic. Şi nu doar la noi, ci în multe dintre fostele ţări comuniste din Est. Maniera paternalist agresivă în care sunt promovate dinspre Occident modele culturale care aduc aminte de practici din perioada comunistă riscă să ducă la reacţii potenţial îngrijorătoare, alimentând pe de o parte curentele populiste şi creând un atractiv spaţiu de manevră pentru o propagandă care prezintă Rusia drept un adevărat bastion întru apărarea valorilor tradiţionale.