Dependenţa de telefoane şi jocuri digitale: un expert în educaţie şi un psiholog oferă sfaturi părinţilor îngrijoraţi

luni, 21 august 2023, 01:50
6 MIN
 Dependenţa de telefoane şi jocuri digitale: un expert în educaţie şi un psiholog oferă sfaturi părinţilor îngrijoraţi

În era tehnologiei, gadget-urile au devenit o parte importantă din viaţa noastră, însă dependenţa de acestea se resimte din ce în ce mai mult în rândul copiilor şi adolescenţilor. Pe cât de utile sunt smartphone-urile, tabletele şi laptopurile, pe atât de mari sunt capcanele lumii virtuale care le captează atenţia celor mici. 

Câţiva părinţi ne-au povestit cum au ajuns să nu se mai înţeleagă cu proprii copii, iar specialiştii ne-au explicat cum această dependenţă aduce schimbări semnificative în dinamica familială şi în dezvoltarea copiilor.

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu psihologul clinician Alina Daniela Romaniuc şi cu prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), pentru a afla cum influenţează dependenţa de gadget-uri atât relaţia cu familia, cât şi parcursul educaţional al unui copil.

Dependenţa de gadget-uri – o realitate prezentă în viaţa copiilor

Două mămici şi-au exprimat îngrijorarea faţă de schimbările comportamentale ale copiilor. Una dintre ele ne-a dezvăluit povestea fiului său de 12 ani, care petrece întreaga zi în camera sa, jucându-se pe laptop.

„Băiatul meu ar petrece toată ziua în cameră jucându-se pe laptop. Este înnebunit după jocul Counter Strike, stă închis în camera lui, vorbeşte online cu alţi băieţi şi se joacă fără oprire. Am ajuns să nu mă mai înţeleg deloc cu el. Dacă îi spun să facă ceva, îmi vorbeşte urât. Dacă îi zic să nu se mai joace toată ziua, mă ignoră. Dacă îi strâng laptopul şi căştile, aproape sare la bătaie. Este tot mai agitat, nici măcar profesorii de la şcoală nu se înţeleg întotdeauna cu el. Diriginta m-a chemat de foarte multe ori la şcoală să mă avertizeze că este obraznic, neatent şi foarte agitat, recomandându-ne să facem ceva în privinţa aceasta”, a explicat T.A.

O altă mamă ne-a împărtăşit îngrijorarea legată de fiică sa de 15 ani, care petrece mult timp singură acasă utilizând diverse gadget-uri.

„De când a descoperit Instagram, Tik Tok şi chiar câteva jocuri în reţea, telefonul şi laptopul sunt ca o comoară pentru ea. Dacă a apucat să pună mâna pe ele, trebuie să apelez la rugăminţi şi la pedepse pentru a o convinge să le lase. Dacă îndrăznesc să le strâng în momentul în care se joacă, începe să plângă ca un copil mic. Am ajuns să utilizez o aplicaţie de control parental pentru telefonul ei. I-am blocat accesul pe telefon înainte de ora 10:00 şi după ora 21:00. Poate doar să sune sau să trimită mesaje, dacă aceste ore sunt depăşite. În plus, i-am pus o limită de trei ore de utilizare a telefonului. După ce acestea s-au încheiat, ea nu mai poate accesa nicio aplicaţie, poate doar să sune sau să trimită mesaje. Nu ştiu dacă este cea mai eficientă metodă, însă am mai scăzut timpul de utilizare a telefonului şi este un lucru bun pentru noi. În cazul laptopului, controlul este mai dificil, însă cât este singură acasă îl ascund de fiecare dată. Îl primeşte doar dacă cineva din familie este acasă, iar asta se întâmplă doar după ora 14:00, până la această oră neavând acces la el”, a povestit N.P. pentru „Ziarul de Iaşi”.

Dependenţa de gadget-uri şi educaţia

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, aduce în discuţie impactul psihologic şi educaţional al dependenţei de gadget-uri. Acesta subliniază că folosirea excesivă a gadget-urilor poate afecta concentrarea şi motivaţia copiilor în îndeplinirea sarcinilor şcolare.

„Utilizarea excesivă a gadget-urilor conduce, inevitabil, la diminuarea timpului pentru învăţare, la o afectare a puterii de concentrare şi de motivare a copilului pentru îndeplinirea unor sarcini care vin de la alţii – profesori, elevi. Aş spune că efectele negative nu sunt întotdeauna directe, imediate, ci se evidenţiază în timp – progresiv, cumulativ –, materializând-se în cele din urmă în scăderea randamentului şcolar, în rezultate slabe, în subrealizare şcolară sau chiar abandon. Efectele directe ar consta în izolare şi însingurare, decuplare faţă de la realitate, consumarea energiei pentru activităţi nerelevante din punct de vedere formativ, pierderea din vedere a unor repere ce vizează sensul orientării şi formării ca om”, a explicat prof. univ. dr. Constantin Cucoş.

Totuşi, acesta precizează că accesul la tehnologie nu ar trebui interzis, întrucât există şi efecte care contribuie la formarea copiilor şi la integrarea lor în societate: „Se creează, prin intermediul acestor mijloace, situaţii de învăţare şi de antrenament în ceea ce priveşte achiziţionarea unor conduite ce susţin învăţarea (interesul, perseverenţa, autonomia, focalizarea pe sarcină, învăţarea unor algoritmi de lucru etc.)”. Potrivit directorului Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, dacă tinerii s-ar orienta şi spre alte tipuri de conţinut, nu doar spre cele ludice, distractive şi recreative, utilizarea gadgeturilor ar putea servi învăţării şcolare.

Gadget-uri sau familie?

Psihologul clinician Alina Daniela Romaniuc ne-a oferit o perspectivă asupra dependenţei de gadget-uri în relaţia cu familia. „Dependenţa de gadget-uri poate avea un impact semnificativ asupra relaţiei cu familia. Diverse studii şi observaţii clinice indică moduri în care această dependenţă perturbă dinamica familială şi calitatea interacţiunilor dintre membrii familiei”, a spus aceasta.

Alina Daniela Romaniuc a explicat care sunt principalele efecte ale dependenţei de gadget-uri în cazul copiilor:

1. Reducerea timpului petrecut împreună: Atunci când un membru al familiei este constant absorbit de un gadget, timpul petrecut împreună cu familia se reduce. Conversaţiile şi activităţile comune pot fi înlocuite de interacţiuni online sau jocuri.

2. Comunicare deficitară: Conversaţiile autentice pot fi înlocuite cu interacţiuni rapide sau superficiale, deoarece atenţia este divizată între gadget şi ceilalţi membri ai familiei. Acest lucru poate duce la o lipsă de înţelegere şi empatie între membrii familiei.

3. Conflict: Dependenţa de gadget-uri poate genera conflicte, mai ales dacă un membru al familiei simte că este neglijat sau că gadgeturile ocupă un loc prea important în viaţa celuilalt. Aceste conflicte pot fi repetate şi pot escalada.

4. Neglijarea responsabilităţilor: O persoană dependentă de gadgeturi poate neglija responsabilităţile familiale, cum ar fi sarcinile casnice, îngrijirea copiilor sau chiar angajamente financiare, ceea ce poate amplifica tensiunile în familie.

5. Izolare: Membrii familiei pot ajunge să se izoleze în camere separate, fiecare angajat în activităţi pe propriile gadgeturi, reducând astfel interacţiunile faţă în faţă şi sentimentul de conexiune.

6. Modelare negativă: În familiile cu copii, dacă părinţii petrec mult timp pe gadgeturi, copiii pot prelua acest comportament, considerându-l normal. Acesta poate fi începutul unui ciclu de dependenţă şi pentru generaţia următoare.

7. Impact emoţional: Sentimente precum neglijare, tristeţe, frustrare sau gelozie pot apărea în rândul membrilor familiei care simt că sunt lăsaţi în umbră de gadget-uri.

8. Tulburări de somn: Utilizarea excesivă a gadget-urilor, mai ales înainte de culcare, poate duce la tulburări de somn. Un somn insuficient sau de proastă calitate poate amplifica iritabilitatea şi tensiunile în relaţia familială.

9. Decalaje valorice: Divergenţe privind importanţa şi rolul gadget-urilor în viaţa de zi cu zi pot apărea între generaţii, ceea ce poate conduce la conflicte şi neînţelegeri.

10. Dependenţă mutuală: În unele cazuri, toţi membrii familiei pot fi dependenţi de gadget-uri, ceea ce poate consolida un model de interacţiune familială disfuncţională.

„Este esenţial ca familiile să fie conştiente de aceste riscuri şi să promoveze un echilibru sănătos în utilizarea gadget-urilor. Impunerea unor limite de timp, stabilirea de momente fără ecran şi promovarea activităţilor offline sunt strategii care pot ajuta la menţinerea unei dinamici familiale sănătoase”, a menţionat psihologul.

Având în vedere că dependenţa de gadget-uri reprezintă o provocare în ziua de azi, soluţiile necesită o abordare atentă. Luând în considerarea explicaţiile experţilor, într-un articol viitor vă vom prezenta cum puteţi recunoaște un copil dependent de gadget-uri, care sunt cauzele şi ce măsuri puteţi aplica.

Comentarii