Descindere DNA la CJ și Școala Populară de Arte. Procurorii și jandarmii ar fi în biroul lui Alexe UPDATE

joi, 23 septembrie 2021, 09:28
4 MIN

Percheziții DNA, în această dimineață, la sediul Consiliului Județean Iași și Școala Populară de Arte
 

UPDATE (17:15): Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că procurorii DNA au venit, joi, la sediul CJ Iaşi pentru a ridica documente privind organigrama Şcolii Populare de Arte, dar şi în legătură cu mai multe angajări făcute la această şcoală. Totodată, procurorii DNA au cerut documente privind transferul soţiei primarului PNL al localităţii Holboca de la Primăria Sineşti la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei.

"Procurorii DNA au solicitat o serie de documente ce ţin de compartimentul de resurse umane al Consiliului Judeţean, în speţă organigrama din aprilie a Şcolii Populare de Arte din Iaşi. Sunt vizate o serie de angajări la această şcoală şi un transfer de la o unitate administrativ-teritorială la Evidenţa Populaţiei. Este vorba despre transferul soţiei primarului din Holboca. CJ este una din cele mai transparente instituţii din ţară. Toate modificările de organigramă sunt publice, astfel încât pe site-ul CJ sau pe site-ul instituţiilor există aceste documente”, a declarat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, după ce procurorii DNA au ridicat mai multe documente din birourile CJ Iaşi. Alexe a spus că, în privinţa angajărilor din instituţiile subordonare, CJ nu are nicio implicare.

ORA 13:30

Anchetatorii au plecat de la CJ Iași:

Cititi si: Ce spune Costel Alexe despre percheziţiile efectuate în procurori la CJ Iaşi

 

UPDATE ORA 12:35

"Nu mi-a solicitat nimeni niciun document astăzi", ne-a declarat Vlad Baba, directorul Școlii Populare de Arte, precizând că până acum a pus la dispoziția oricărei instituții de  control orice document. El s-a referit la perioada dinainte de noiembrie 2020, când a fost numit la conducerea școlii. Surse din cadrul Scolii Populare de Arte ne-au precizat insa ca au fost solicitate acte referitoare la concursurile de angajari din prima jumatate a acestui an, inclusiv cel in urma caruia ar fi fost desemnat manager Vlad Baba.

Cu cinci minute înainte de această declarație, din clădire au ieșit trei persoane cu două cutii mari sigilate (birotică, imprimante etc.). Le-au bagat într-un Golf alb cu numere de București. Întrebați dacă sunt documente înăuntru, ei au zâmbit și ne-au urat o zi frumoasă. Niciun însemn pe ei, pe cutii (un sigiliu, o ștampilă ceva) sau pe autoturism.

UPDATE ORA 11:40

Șeful CJ, Costel Alexe a transmis un comunicat redacției noastre în legătură cu perchezițiile care au loc la CJ:

Referitor la prezența reprezentanților Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași în sediul Consiliului Județean Iași, precizăm că au fost solicitate documente și informații referitoare la activitatea unor instituții din subordinea administrației județene.
„Consiliul Județean Iași asigură sprijinul necesar pentru a răspunde tuturor solicitărilor conform legii. Colaborez cu toată deschiderea și sunt la dispoziția organelor de specialitate pentru a clarifica situațiile verificate”, declară președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

UPDATE ORA 11:20

Perchezițiile s-au mutat la Școala de Arte Populare. Directorul Vlad Baba are telefonul închis. Ziarul de Iași a scris despre dezmățul pe bani publici de AICI..

"Dl. director e într-o ședință", este mesajul de întâmpinare la Școala de Arte.

UPDATE ORA 11:08

Perchezițiile care au loc la CJ au ca obiect fapte de corupție,ne-au transmis reprezentanții DNA în urma unei solicitări făcute de Ziarul de Iași.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada februarie – august 2021.

În cursul zilei de 23 septembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în patru locații situate pe raza județului Iași, din care trei la sediul unor instituții publice. 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea  Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, este răspunsul DNA

 

UPDATE ORA 10:35

Contactată telefonic, purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Saplacan, a confirmat acțiunea, dar nu a oferit niciun detaliu concret cu privire la motivele acesteia

ORA 10:25

Informațiile noi spun că percheziția este o acțiune a DNA București și se prespune că ar fi vorba de celebrul schimb de terenuri Eternitatea-Cicoarei. În acest dosar sunt anchetați șeful CJ, Costel Alexe, mai mulți consilieri locali PNL și reprezentanți ai Primăriei Iași, care au orchestrat tunul imobiliar, potrivit reporteris.ro. 

Surse din CJ Iași au declarat pentru REPORTER DE IAȘI că procurorii DNA, însoțiți de jandarmi au intrat în biroul lui Costel Alexe unde i-au prezentat mandatul de percheziție.

Aceleași surse au mai menționat că ancheta ar viza fie schimbul de terenuri Eternitate-Cicoarei, fie domeniul de la Sculeni al familiei Alexe. O altă ipoteză este verificarea unor concursuri de angajare aranjate.În acest moment, perimetrul din jurul biroului președintelui CJ este baricadat. Nimeni nu are acces în zonă, în afară de organele de anchetă. 

Comentarii