Despre noul statut PLUS

Până atunci însă, o observaţie preliminară. Deşi a trecut mai bine de o săptămână de la adoptarea lui, noul statut continuă să rămână secret: el nu apare pe situl partidului, ceea ce nu e deloc un semn bun. Eu unul am avut mari dificultăţi în a-l obţine, membrii PLUS arătându-se neobişnuit de reticenţi în a mi-l pune la dispoziţie, lucru care mi-a ridicat destule semne de întrebare.

Şi acum, despre statut.

1. Potrivit noului statut, PLUS e o organizaţie strict ierarhică. Coordonarea are loc exclusiv pe verticală, cu respectarea strictă a ierarhiei, în cel mai cazon mod posibil.

Ni se spune asta de la bun început. „Hotărârile organelor de conducere ale PLUS de la nivel judeţean şi local sunt adoptate cu respectarea Statutului, a Regulamentului Intern şi a hotărârilor organelor de conducere de la un nivel superior.” (art. 4, alin. 7 din statut)

Cu alte cuvinte, dincolo de statut, de regulament intern şamd, voinţa liderilor din eşalonul superior e literă de lege pentru toţi cei din eşaloanele inferioare.

Asta arată a organizaţie de tip militar, cu o ierarhie clară de comandă şi în care coordonarea pe orizontală e imposibilă. Fie execuţi ordinul, fie dispari din peisaj.

2. Potrivit noului statut, PLUS e o organizaţie hipercentralizată şi centrată exclusiv pe lider (pe preşedintele partidului).

Biroul Naţional (organul executiv al partidului) e format din membri selectaţi exclusiv de preşedinte şi are puteri uriaşe – de exemplu, puterea de a desfiinţa filiale locale şi judeţene şi cea de a demite preşedinţii organizaţiilor judeţene.

În plus, Consiliul Naţional (legislativul partidului între congrese/convenţii naţionale) îi cuprinde de drept pe toţi preşedinţii organizaţiilor judeţene. Asta face ca, în realitate, preşedintele partidului, oricine ar fi el sau ea, să controleze în permanenţă majoritatea din Consiliu (pentru că Biroul Naţional poate demite orice preşedinte de organizaţie judeţeană, iar BN e controlat de preşedintele partidului).

Pe scurt, preşedintele partidului controlează de fapt şi executivul şi legislativul partidului. Şi, cum Consiliul Naţional poate amenda oricând şi oricum statutul, preşedintele partidului controlează inclusiv constituţia partidului.

În ultimă instanţă vorbim de un partid în care toată puterea e concentrată de fapt în mâna unui singur om.

PLUS e un partid de lider nu doar în sens simbolic, ci şi în sens structural.

3. Potrivit noului statut, PLUS e un partid care priveşte cu suspiciune democraţia.

Referendumuri interne pot fi organizate, dar doar de către Consiliul Naţional la propunerea Biroului Naţional (hm, ce surpriză) şi de birourile executive ale organizaţiilor judeţene.

Referendumurile sunt însă doar consultative, adică rezultatul lor e non-binding.

Cu alte cuvinte, membrii simpli nu au drept de iniţiere a vreunui referendum, cum nu au nici dreptul la iniţiativă legislativă în interiorul partidului. Democraţia directă în partid e gândită extrem de restrictiv şi e sever controlată până la neutralizare.

Cât priveşte democraţia reprezentativă (indirectă), selectarea candidaţilor partidului la funcţii publice (parlamentar, europarlamentar, consilier local/judeţean) nu se face prin votul membrilor. Nu, selectarea candidaţilor e decisă de Consiliul Naţional (cel controlat de preşedintele partidului).

Iar validarea candidaţilor la alegerile locale/judeţene e făcută de Biroul Naţional (cel care exprimă direct voinţa preşedintelui partidului).

Pe scurt, democraţia internă în PLUS e sever limitată. În lista de drepturi a membrilor PLUS, dreptul de a alege nici măcar nu e menţionat. O scăpare, fireşte – dar una care spune multe.

4. În concluzie, PLUS chiar a încercat să devină o organizaţie centrată pe valori şi principii, una capabilă să se coordoneze exclusiv pe baza respectivelor valori şi principii. Sunt convins de asta.

Din păcate, frica a avut în cele din urmă câştig de cauză – şi partidul a sfârşit prin a fi, cum am spus, o organizaţie ierarhică strictă şi dependentă în mod covârşitor de voinţa liderului.

Şi acum întrebările. Ce fel de oameni acceptă să facă parte dintr-o astfel de organizaţie? Ce garanţii avem că nişte oameni astfel organizaţi vor contribui, dacă vor accede la putere, la democratizarea societăţii româneşti?

Şi, în contextul descris mai sus, ce spune despre membrii PLUS mea faptul că niciunul dintre ei nu a îndrăznit să-mi trimită statutul, deşi nu ceream acces la vreo informaţie secretă?

Pentru mine cel puţin, toate lucrurile astea sunt îngrijorătoare.

Sigur, puteţi să-mi răspundeţi că statutul ăsta e temporar, că anul viitor o nouă convenţie naţională va dezbate şi va vota un alt statut. Dar asta e ca şi cum mi-aţi spune că acceptaţi timp de un an dictatura luminată a liderului luminat în speranţa că peste un an, în mod miraculos, regimul ăsta autoritar se va transforma într-unul democratic.

Îmi cer scuze, dar nu pot să vă cred.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist