„Deşteaptă-te române”! Este Ziua imnului naţional al României

luni, 29 iulie 2019, 07:24
1 MIN
 „Deşteaptă-te române”! Este Ziua imnului naţional al României

Ziua imnului naţional al României – "Deşteaptă-te române!", simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ''Deşteaptă-te române!'' a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ''Un răsunet'', scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ''Foaie pentru minte, inimă şi literatură'', pe o melodie culeasă de Anton Pann.

A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

''Deşteaptă-te române!'' a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

''Deşteaptă-te române!'' a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ''Deşteaptă-te române!'' a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

Comentarii