Din lumea savanților a ajuns în dubă. Povestea-pamflet a unui băiat de ciobani ajuns universitar la Iași

Când colegul meu botanist, profesorul Cîrlan Lînă, a început să se prezinte prin Universitate drept Carolus Linnaeus și a apărut pe coridoare cu perucă și vestimentație din secolul al XVIII-lea, am știut că lucrurile scăpaseră complet de sub control. Fascinația lui – să admitem: cu mici nuanțe patologice încă de la început – pentru naturalistul suedez Carl Linné (alias Carolus Linnaeus) era cunoscută în mediul academic de decenii bune. Acest băiat de cioban din zona de munte a Moldovei (cioban cu nume predestinat, Lînă, care a ales să-și boteze copilul Cîrlan, subliniind astfel, o dată în plus, pecetea îndeletnicirii pastorale asupra identității clanului său) pretindea că marele Linné îi schimbase cursul vieții în copilărie.

Trimis de părinți, chiar din ciclul primar, cu mioarele la pășune, micuțul Cîrlan – fire studioasă – își lua, pentru lectură, cărți împrumutate din biblioteca fetei învățătorului comunal, colegă de clasă și, de asemenea, cititoare împătimită. Între volumele respective se nimeri, la un moment dat, și biografia romanțată (editată în România imediat după Primul Război Mondial) a botanistului suedez Carl Linné, care trăise, din perspectiva fiului de păstor, în timpuri imemoriale: 1707-1778. Viața și cariera savantului l-au mesmerizat pur și simplu. S-a îndrăgostit instantaneu de modul naturalistului de a-și clasifica și denumi plantele descoperite. Florile urâte și toxice primeau numele dușmanilor și rivalilor academici, cele frumoase și benefice, pe ale prietenilor.

Totul se clasifica riguros, după criterii sistemice imaginate de o minte genială, și desigur, ulterior, se traducea în latină (deci în limba elevată, intelectuală, științifică, a epocii). Cîrlan decise să-l imite, din acea fază embrionară, pe cel care-i devenise model existențial și își clasifică, la rându-i, oile. Nu cunoștea nici o boabă de latină la vremea în cauză, însă, prin calchierea noțiunilor fixate de Linné, reuși să vină cu unele categorii „zoologic-pastorale” interesante, respectând algoritmul impus de părintele fondator: oile cuminți – nume afectuoase, oile bezmetice – nume răutăcioase. Așa apărură la stâna tatălul său apelative exotice, precum mieluteus simpaticus, berbecus imensus, mioaracaea plapanda ori, pe latura semantică opusă, oiana cretiana, berbecatus tembelus, mielus nebunaeus.

Cert rămânea faptul că, din nevinovatul exercițiu, s-a născut o carieră strălucită. Cîrlan Lînă a ajuns un eminent cercetător și profesor în domeniul biologic. Savant el însuși acum, nu a renunțat vreo clipă să se raporteze la idolul Linné. Toată opera lui științifică reprezenta un efort uriaș de clasificare și sistematizare a plantelor noi după „ordin” și „gen”. Linné nu fusese trădat nici măcar în mecanismul de denominare. Monstruosul floral „căpăta” identitățile celor antipatizați de Cîrlan, simetria, prin contrast, a celor simpatizați de harnicul profesor (care primise de altfel, în spațiul universitar, o poreclă sugestivă: Clasificatorul).

Numai că povestea a dezvoltat treptat – inițial, la nivel de zvon, apoi, și prin confirmări venite de la apropiații botanistului Lînă – nuanțe stranii. Se spunea că neobositul sistematician își clasifica, după algoritmuri complicate, doar de el înțelese și asumate, studenții și colegii din facultate. „Curba lui Gauss” se transformase, la Biologie, într-o „curbă a lui Lînă”, cu deosebirea că, dacă, în distribuția probabilistică a matematicianului german, se găsea loc și pentru vârfuri, în sistemul Clasificatorului autohton, nimeni (cu excepția autorului „curbei”) nu putea depăși o mediană draconic desenată. Sistemul referențial se mula așadar pe coordonatele „neglijabil”, „amator”, „submediocru” și (în cazul fericit, adică de top, paradoxal vorbind) „mediocru”.

Metoda de lucru a lui Cîrlan – reflectată și în evaluarea discipolilor, și în analiza critică a activității colegilor – a generat, se înțelege, numeroase contestații și scandaluri, situații, ziceau unii pe la colțuri, încheiate cu palme răsunătoare. Palme încasate cu demnitate de profesorul Lînă. Dar nu asta a constituit, ultimativ, bizareria comportamentală prin excelență! S-a auzit că, în procesul imitării modelului Linné, Cîrlan trecuse la „sistematizări” și acasă. Istoria a consacrat deja amănuntul că botanistul suedez își teroriza nevasta, Sara-Luiza, clasificând hainele și vesela de la domiciliul conjugal după ordin și gen. Biologul Cîrlan a procedat aidoma, dând denumiri latinești chiloților membrilor familiei. Ca și idolul lui odinioară, a primit o corecție fizică din partea soției ultragiate (Miorița Lînă, Blană după numele de domnișoară)… Deunăzi însă nebunia s-a sfârșit: Carolus Linnaeus a răsărit, în carne și oase, în Universitate!

Plimbarea sa printre studenți și cadre didactice nu a durat mult. A fost invitat, politicos, să urce într-o ambulanță cu semnalele sonore și luminoase pornite. S-a conformat, dar, din ușă, a strigat eroic: „Vivat Systema Naturae!”

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităț]ii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași