Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

În această pandemie, spitalul mobil de la Leţcani se dovedeşte a fi important mai mult prin faptul că nu a fost folosit, decât prin acela că a salvat vieţi omeneşti în situaţii critice. Lipsa sa de utilizare ne arată „în direct” un sistem de management execrabil. Anume, faptul că dăm bani mulţi, cu nu se ştie ce comisioane, pe marfă proastă, pe care nici nu o folosim atunci când avem mai multă nevoie, dar care asigură apoi pâinea de toate zilele a politicienilor. Povestea drobului de sare a lui Ion Creangă pare a fi de o actualitate izbitoare. Acum o lună, în cele mai grele zile ale pandemiei, când medicii de la spitalele ieşene nu aveau paturi libere la ATI, iar bolnavii se zbăteau să nu se sufoce în saloane improvizate, sau chiar pe holuri, noi nu am folosit zeci de paturi ATI, pe care plătisem 13 milioane de euro. Motivul a fost temerea să nu care cumva să se întâmple o tragedie, dacă va cădea sistemul electric, care, de altfel, funcţionează, dar nu este expertizat tehnic.

Să facem o recapitulare. Spitalul a fost cumpărat de fosta conducere a Consiliului Judeţean, pe asociatia Euronest. Preţul pare a fi piperat, 13 milioane de euro. Acuzele de corupţie, tentative de comisionare etc. au apărut imediat. DNA Bucureşti instrumentează cazul, sub acest aspect, mai multe persoane din administraţia de atunci a judeţului, dar nu numai, fiind deja audiate. Adus cu întârziere de furnizor, acesta a fost instalat şi a funcţionat vreo trei luni. Ulterior a fost închis pentru dezinfecţie şi a rămas aşa, pentru că noua administraţie l-a considerat nesigur.

De atunci, spitalul face obiectul unor nesfârşite dispute politice între fosta administraţie pesedistă a judeţului, reprezentată de Maricel Popa, şi noii diriguitori liberali conduşi de Costel Alexe. Fiecare parte are argumente valide şi puncte slabe în pledoarii. Maricel Popa nu reuşeşte să explice o corelaţie rezonabilă între preţul ridicat şi calitatea îndoielnică a produselor. Invocă însă presiunea momentului şi faptul că achiziţia nu diferă sub acest aspect de cele făcute de Guvern în condiţii similare. Costel Alexe invocă motive de siguranţă şi de conformitate calitativă în contextul mai multor accidente tragice la spitalele din ţară. Nu oferă însă o explicaţie valabilă pentru faptul că acestea nu au fost încă remediate. Indiferent cine are dreptate, realitatea este că ne-am pricopsit cu acest bun, care face parte de acum din patrimoniul judeţului. Problemele de corupţie şi interese de altă natură sunt sub investigaţie. Oricine are informaţii se poate adresa DNA.

De ce nu-l folosim însă? Şi mai ales de ce nu a fost folosit atunci când nevoia a fost mai mare? Care să fie oare sarcina unei administraţii judeţene în vremuri de criză şi forţă majoră decât aceea de a strânge orice resursă şi a o folosi chiar şi în condiţii excepţionale? Pentru ce a mai fost adus, dacă în cele mai grele momente nu a fost pus la lucru? Este oare rezonabil să invoci lipsa unei expertize a instalaţiei electrice pentru a nu utiliza un asemenea bun care, cu toate neajunsurile, a funcţionat totuşi trei luni? Teama de o reglementare ambigua a fost mai importantă decât salvarea vieţilor omeneşti în situaţii critice. Reglementările sunt o parte bună a sistemelor preventive şi de siguranţă, dar uneori pot funcţiona ca frână în luarea rapidă a deciziilor. Într-un articol recent din The Atlantic, Olga Khazan face o analiză comparativă între SUA şi Uniunea Europeană pe tema stadiului vaccinării şi scoate în evidenţă tocmai sistemul birocratic şi ultrareglementat european, care pune piedici serioase eforturilor de vaccinare, şi care a lăsat UE mult în urma unor ţări dereglementate, precum SUA, Marea Britanie şi Israel.

Dar rezolvarea problemelor în asemenea situaţii dificile ţine foarte mult şi de calitatea liderilor, de puterea lor de convingere, de a-şi asuma riscuri şi de a învinge inerţia birocratică. Pe vremea când era ministru al Mediului, Costel Alexe a reuşit performanţa de a „mobiliza” o echipă numeroasă de consultanţi liberali, în frunte cu fosta soţie a lui Relu Fenechiu şi cu consilierul local Eduard Boz, ca să ofere „consultanţă” pe probleme de infrastructură energetică comunelor din ţară. Încă înainte de adoptarea prevederilor legale, consultanţii liberali încheiaseră contractele cu primăriile şi-şi umpluseră buzunarele. La Consiliul Judeţean nu reuşeşte însă să rezolve o problemă de interes public – expertizarea reţelei electrice a spitalului mobil -, care ar fi condus cu siguranţă la salvarea de vieţi omeneşti. Când a fost ministrul Mediului şi-a asumat şi riscul să ceară tablă de la SIDEX Galaţi, pentru binele familiei sale, fapt care i-a adus un dosar la DNA. În situaţie de criză publică însă nu şi-a asumat nici un risc pentru funcţionalizarea spitalului. Când interesul privat este mare, iar responsabilitate aproape inexistentă, expertiza liberalilor urcă la cote ameţitoare. Când urgenţa publică cere însă sacrificiu, iniţiativa lor dispare. Reglementările devin sfinte. Lipsa de iniţiativă a autorităţilor în vremuri cu totul excepţionale ar intra mai degrabă la zădărnicirea combaterii bolilor decât nepurtarea măştilor.

Ce vom face de acum cu spitalul? Înapoi nu îl putem da, iar banii sunt viraţi. Pandemia este pe sfârşite, spitalul modular nemaifiind o prioritate. Este iarăşi datoria administraţiei judeţene să-i găsească un rost, în aşa fel încât să folosim optim capacităţile tehnice de acolo, câte vor fi fiind. Deocamdată, Costel Alexe nu dă semne că are vreo idee în acest sens. De aceea, credem că are nevoie de ajutor, de experţi care să-i facă studii de fezabilitate pentru diverse planuri. Acum se pare că este mai mare nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu, oricât ar costa aceasta.