(LIVE-VIDEO) Neaşteptat: Ziua Unirii a umplut Piaţa Unirii. Motivul? Autostrada Unirii
UPDATE: Câteva sute de oameni au pornit intr-un mars unionist pe bulevardul „Stefan cel (...)
citeste totduminica, 24.01.2021
A fost sau nu o măsură benefică închiderea şcolilor? Conform datelor DSP Iaşi, în perioada 14 septembrie - 4 noiembrie, ultima dată fiind cea a închiderii şcolilor în municipiul Iaşi, au fost raportate 220 de cazuri de infecţie cu SARS COV 2 în rândul preşcolarilor şi elevilor. În toată această perioadă, şcolile din municipiul Iaşi au funcţionat după sistemul hibrid, alternând perioada de desfăşurare a cursurilor în fizic la şcoală cu cea a cursurilor urmate online. Pe 4 noiembrie, dată fiind faptul că rata de infectări la numărul de locuitori a sărit de 3 la mie, s-a decis mai întâi la nivel local, şi ulterior la nivel naţional, ca învăţământul să se facă strict online.
În cele două săptămâni de măsuri severe, cel puţin în ceea ce priveşte sistemul educaţional, au fost raportate nu mai puţin de 184 de infectări în rândul preşcolarilor şi elevilor. Per unitate de timp, însă, numărul cazurilor apărute la fiecare două săptămâni a crescut în ultimele 14 zile de peste 4 ori faţă de media dinaintea închiderii şcolilor. Este adevărat că numărul de cazuri pozitive a crescut în judeţ mult în ultima perioadă în întreaga populaţie şi este de presupus că acest lucru s-a reflectat şi în rândul copiilor. Însă diferenţa imensă, de peste 4 ori în ce priveşte elevii, este de natură a pune un semn de întrebare în privinţa oportunităţii închiderii şcolilor.
Adolescenţii, cei mai vulnerabili la infectare
„Din cei 184, doar 35 au vârste de până în 14 ani, restul au vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Deci, diferenţa mare o reprezintă adolescenţii, ceea ce e clar că mobilitatea la această grupă de vârstă este un factor de risc“, a spus Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
Din aceleaşi date puse în paralel cu numărul de noi cazuri raportate zilnic, se observă că numărul copiilor şi al adolescenţilor este mic în comparaţie cu numărul adulţilor infectaţi. Cu toate acestea, medicii consideră că măsura de suspendare a cursurilor faţă în faţă este extrem de importantă şi are un rol.
„Are rolul de a rupe lanţul sursă-transmiţător-receptor. Copiii pot fi foarte uşor transmiţători în acest lanţ, pentru că la marea majoritate nu există simptome de niciun fel. Închiderea şcolilor ar trebui să ducă la un număr mai redus de cazuri, dacă e să ne gândim din acest punct de vedere. Copiii pot transmite fără să vrea virusul atât acasă, în familie, cât şi la şcoală. Şi acasă şi la şcoală există persoane vulnerabile în faţa infecţiei cu SARS COV 2. Din punctul de vedere al grupei de vârstă, respectiv adolescenţii, trebuie avută în vedere mobilitatea lor. În primul rând e vorba de mijloacele de transport în comun, dar şi de alte spaţii în care ei se regăsesc sau se întâlnesc“, a declarat şi Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“.
DSP: Încă nu ştim dacă închiderea şcolilor este eficace
Un alt aspect: dat fiind faptul că sunt asimptomatici, nici numărul copiilor infectaţi nu poate fi cunoscut cu exactitate.
„De fapt, 90% dintre copiii asiptomatici sunt netestaţi. Numărul pe care noi îl ştim e cel raportat de centrele de testare. Dar sunt persoane adulte, tot mai multe chiar, care stau acasă, fără să se testeze. Nici ei, nici cei din familie. Din această categorie, foarte mulţi ajung la spital cu forme severe de boală. În acelaşi timp, sunt familii unde un singur membru este declarat pozitiv după testare, dar asta nu înseamnă că ceilalţi toţi sunt negativi. În acest caz, mulţi sunt sub supravegherea medicului de familie. Doar testul PCR o poate dovedi. De aceea, respectarea măsurilor de protecţie este esenţială“, a adăugat Carmen Dorobăţ.
La rândul lor, reprezentanţii DSP Iaşi sunt de părere că o concluzie vizavi de decizia privind suspendarea cursurilor poate fi luată doar după o perioada mai îndelungată de timp.
„O monitorizare în timp, după perioada închiderii şcolilor, ar putea constitui un indicator dacă se justifică menţinerea deciziei sau nu. Dacă incidenţa va scădea după această perioadă, putem să spunem că măsura este una eficace“, a mai spus Vasile Cepoi.
Cuvinte cheie: + închidere școli, școala online, elevi pozitivi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Poliţiştii au găsit 200 de persoane care participau la o petrecere, într-un local din Cluj
Drulă, mesaj special pentru moldoveni de Ziua Unirii: Multe detalii despre A7, puţine despre A8
Alte 1.816 cazuri noi de persoane infectate cu COVID. 54 de decese în ultimele 24 de ore
(FOTO-VIDEO) Marş unionist în centrul Iaşului. „Basarabia e România”. Circulaţia închisă
(VIDEO) După ce s-a curăţat de iaurt, Chirica a vorbit despre renunţarea la viaţa politică
(VIDEO) Incidente în Piaţa Unirii: Primarul Iaşului, atacat şi mânjit de un protestatar
(LIVE-VIDEO) Neaşteptat: Ziua Unirii a umplut Piaţa Unirii. Motivul? Autostrada Unirii
(VIDEO) Schior fugărit de urs pe o pârtie din Predeal. Cum a fost „păcălit” animalul
VIDEO viral. O pisică îndepărtează un bebeluș de balustrada unui balcon
Actriţa de teatru Oana Ştefănescu a murit la vârsta de 60 de ani
Dragnea, privilegiat şi în închisoare. Deținuții vor fi vaccinați înaintea populației generale
Medic, despre efectele pe termen lung ale COVID-19: Apar decese după 5-6 luni de la infecţie
Accident grav la Vatra Dornei. Patru victime după impactul între două maşini
Societatea de Medici și Naturaliști din Iași şi Unirea Principatelor Române
Cluj: Maşină cu două femei înăuntru, ţinută de trecători să nu cadă într-o râpă
VIDEO-VIRAL de la protestele din Rusia. Patru „ţestoase” sub un potop de bulgări de zăpadă
COVID-19 face prăpăd într-o comună din Botoşani. Sursa infectării, o slujbă de Bobotează
Este Bianca Andreescu lesbiană? Ce răspuns a dat sportiva de origine română
Un senator PSD, din piscină, mesaj pentru „fomişti”: „Am Audi A8, am şi smart”
Autostrada „Unirii”: Compania de Autostrăzi pune tunurile pe proiectanţii spanioli
Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)
Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?
Profesori ieşeni au realizat un ghid care-i ajută pe elevi să înţeleagă valoarea banilor
Hoaţă: un pensionar era să plătească toată pensia pentru un covrig
Ieşence furate din apartament pe geam în timp ce stăteau la masă în camera alăturată
Reîncep pensionările în Justiţie? Un anunţ a creat panică printre magistraţii ieşeni
DRAMĂ: Bolnavii cronici sub 65 de ani, abandonaţi în plină pandemie de toate instituţiile statului
2 ani şi 8 luni de puşcărie pentru că a condus beat o zi întreagă
Hora Unirii, scoasă din programul oficial al manifestărilor de la Iaşi
Conflict neobişnuit la Urbanism, în Primărie: CTATU versus CATU
Prins tocmai în Irlanda de Nord după ce şi-a tâlhărit consăteanul din Erbiceni
Proiect de 200.000 de euro la USAMV pentru prevenirea hepatitei E
Italia blochează reţeaua socială TikTok pentru utilizatorii a căror vârstă nu este garantată
Raed Arafat anunţă că decizia relaxării unor măsuri în Capitală este reversibilă
Boeing promite avioane care pot zbura cu combustibil fără petrol până în 2030
740.294 persoane din etapa a II-a, înscrise în platformă pentru vaccinare
Apelul FC Barcelona la suspendarea lui Messi a fost respins. Starul va sta pe margine încă o etapă
Intrarea în Statele Unite ale Americii se va face pe baza unu test negativ de coronavirus
Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid
Reacţie dură a Moscovei după anularea legii care conferă limbii ruse statut special în R. Moldova
Nicolae GRECUCe model alegem?În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia. |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II) |
pr. Constantin STURZUPrudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.